#Rezist, după proteste

Am fost câteva sute de mii de oameni în stradă timp de trei săptămâni, într-o iarnă mai grea decât multe alte ierni de pe meleagurile astea. Poate am fost chiar mult peste un milion, că ne-am tot schimbat între noi. Dar o rezistență de atâtea săptămâni produce schimbări mari, și nu mă refer la cele politice sau de mentalitate colectivă, ci în sufletul fiecăruia dintre noi.

M-am uitat puțin în jurul meu după ce protestele s-au mai potolit. Am văzut câți oameni și-au schimbat slujbele, câți au plecat din relații toxice sau care nu duceau nicăieri, câți au strâns rândurile și au dat o mai mare importanță familiei sau copiilor, câți au înțeles că schimbarea, dacă o vrem cu adevărat, trebuie să se întâmple doar începând curățenia în imediata noastră apropiere. Trei săptămâni în stradă, în frig, cu oboseală aproape cronică în oase și o stare de lehamite absolută au capacitatea de a ne trimite spre o reevaluare.

Am o prietenă dragă care și-a dat demisia exact după ce OUG 14 a intrat în vigoare. „Am stat în stradă ca să lupt împotriva unui dobitoc cu tendințe dictatoriale, nu mai pot să stau să lucrez pentru unul”, mi-a spus. Un amic s-a despărțit de iubita lui histrionică, care-l făcea să sufere ca un câine. Altul s-a înscris într-un ONG și acum face voluntariat pentru o asociație care lucrează cu copii din centrele de plasament. Fiecare dintre ei a fost în stradă aproape în fiecare seară, urlându-și nemulțumirile.

Strada, așa cum am văzut-o eu în acele trei săptămâni, n-a fost doar împotriva OUG 13. A fost și împotriva superiorului-bully la locul de munca, a colegilor care ne pun să muncim în locul lor, a nesimțitului de la supermarket care intră-n față la casă sau a soferului care ne taie calea. Am strigat acolo contra tuturor neciopliților de pe lumea asta, împotriva hoților, pungașilor, contra nedreptății de orice fel. Pentru unii dintre noi, #rezist a fost o formă de a lupta cu noi înșine, cu letargia care ne cuprinsese, cu dorința de a spune clar și răspicat ce ne dorim vs. să stăm în rutina pe care măcar o cunoaștem și cu care ne-am obișnuit. Iar după ce treaba cu ordonanța blestemată s-a terminat, ne-am suflecat mâinile și am început să facem ordine.

Sunt naivă, nu chiar atât de naivă încât să cred că o nație întreagă se poate schimba după câteva săptămâni de stat în stradă. Dar cred din suflet că unii dintre noi au început să se schimbe și să vadă lucrurile urâte din jurul lor, măcar pe alea pe care pot să le schimbe prin atitudine și puțină determinare.

Tweet