Si a fost Garana Jazz 2011

O sa incep articolul asta cu un regret: sambata dupa-amiaza am plecat de la Garana, dupa doar 2 zile de concerte. M-a speriat avertizarea de cod portocaliu si perspectiva unei seri petrecute la Poiana Lupului (locul de desfasurare al concertelor) in ploaie torentiala nu mi s-a parut deloc atractiva. Mai ales ca vineri seara s-a intamplat concertul pentru care am venit (Hiromi Trio, cu Simon Phillips si Anthony Jackson – eu eram acolo pentru Simon).

Garana Jazz Festival e o minune a jazz-ului, care ii aduce laolalta pe marii artisti internationali. Magia pe care o simti participand la concerte e datorata si imprejurimilor, pentru ca zona Valiug-Crivaia-Garana e superba: munti, dealuri, lacuri si mult-mult verde. Am spus-o si o mai spun: festivalul asta de jazz e boemia pe care nu o mai gasesti la Vama Veche, nu aia in care bei pana vomiti pe plaja, ci aia in care esti liber in mijlocul naturii.

Oameni pregatiti pentru concert, in cimitirul de langa Poiana Lupului. Cred ca e cel mai vesel cimitir din tara 😀

Dar sa trecem la muzica. Oh, muzica aia care m-a facut sa cant si sa dansez, in ciuda frigului patrunzator (au fost 11 grade in prima seara si vreo 9 in a doua). Joi seara am asistat la surpriza acestui festival, Avishai Cohen Trio, un israelian ce canta la contrabas si la voce si care isi face singur muzica. M-a surprins si m-a facut sa ma indragostesc de muzica lui si de felul in care reactioneaza la public, ca artist. A avut nu mai putin de 8 bis-uri, pentru ca nu se putea da jos de pe scena cand publicul il chema inapoi. Surpriza a fost atat pentru noi cat si pentru el, nu cred ca se astepta vreun moment sa gaseasca acolo oameni care sa il aprecieze, avand in vedere ca festivalul se tine, totusi, intr-un varf de munte.

In drumul spre casa in care eram cazati, doar melodia asta am cantat-o. Si drumul a fost lung, dar, despre asta, intr-o alta povestire.

Ziua de vineri m-a trezit cu un soare pe care nu credeam ca o sa-l vad in zilele in care am stat la munte. Cald si totusi, racoros, ne-a permis sa incingem un foc corespunzator pentru a-mi arata talentele de gospodina desavarsita, si am facut primul bab-gulyas din viata mea.

Iute, gros si gustos, numai bun pentru o vitaminizare completa, ca seara se arata interesanta: urma sa-l vad pe Simon Phillips acompaniind-o pe Hiromi Uehara, impreuna cu Anthony Jackson. Si va spun cu mana pe inima ca a fost unul dintre cele mai inspirationale, frumoase, calde, pline de sunete concerte la care am fost vreodata.

Simon Phillips si Anthony Jackson

Hiromi Uehara, traindu-si muzica

Hiromi e o magiciana la pian. Atata traire pe scena n-am vazut la niciun muzician pana acum. Ii merg degetele pe clape cu o viteza uimitoare, iar energia transmisa e fantastica. Se ridica in picioare, da din cap, e un fel de star rock care n-are libertatea sa se miste cu instrumentul, dar canta ca si cum s-ar plimba printre noi si ar fi la 2 centimetri de urechile noastre. A cantat 2 ore care mie mi-au parut 10 minute. Au venit la 2 bis-uri si au plecat de pe scena epuzati, pentru ca au dat tot ce au avut mai bun. Iaca mai jos cateva chestii despre trio-ul Hiromi, cu Anthony si Simon:

Una peste alta, a fost o excursie minunata, insa am niste concluzii care tin mai mult de partea organizatorica a festivalului, niste nelamuriri/dezamagiri pe care le voi povesti intr-un articol separat.

Deplasarea la Garana Jazz 2011 a fost posibila cu ajutorul colaboratorilor buni platnici ai nebuloasa.info, carora le multumesc din suflet!

Tweet