Si-asa-mi vine cateodata…

…sa dau cu cutitu-n piatra, vorba cantecului.

Ma gandeam io, asa, azi cum ca traseul meu profesional de pana acum a fost unul ascendent. sau, cel putin, asa cred eu.

Prima mea slujba adevarata a fost la o firma care facea articole din piele. Mai exact, executa posete, portofele, curele, genti etc, toate din piele sau inlocuitori. Lucram cu firme mari din toata lumea, activitatea era intensa, iar eu am dat-o in bara in a doua saptamana: am trimis un fax unei firme, cand, de fapt, trebuia sa trimit un fax unei alte firme. Cele doua firme nu trebuiau sa stie una de alta. Mno, va cam dati seama ce scandal a iesit, directoarea firmei trebuind sa dea o saptamana intreaga explicatii firmei-mama din Italia.

In mod foarte curios, nu am fost concediata, pentru ca s-a stabilit ca nu era greseala mea, protocolul firmei spunand ceva de genul: departamentul tehnic trebuie sa precizeze la secretariat numarul de telefon si persoana de contact in atentia careia se va trimite faxul. Pentru ca daca nu se preciza, secretariatul presupunea automat ca faxul se adreseaza conducerii italiene a firmei.

Insa, cu ocazia asta, si-au dat astia seama ca nu am stofa de secretara si m-au mutat la alt departament. Am facut import export ceva vreme, apoi mi-au adaugat gestiune de materiale si tot asa pana cand nu mai aveam timp liber deloc. Cu directoarea generala tot nu ma intelegeam extraordinar de bine, in sensul ca da, ma aprecia profesional, dar personal nu ma intreba de sanatate. Fine with me, ca nici io nu vroiam sa stiu neaparat ce face.

Cand am ajuns la Orange, am avut un sef coleric, un om de vanzari extraordinar, dar un manager care nu stia foarte bine ce are de facut. Ne certam zilnic si saptamanal imi dadeam demisia. Timp de 3 ani am avut niste dispute extreme, care insa au dus la buna functionare a firmei. Cand el a plecat in China, a stiut ca-si poate lasa firma pe mainile mele. Daca n-as fi plecat din Sibiu, probabil ca ieseam la pensie de acolo, cu toate certurile noastre.

Primul meu job pe meleaguri timisorene mi-a adus si primele contacte cu diferentele culturale si de perceptie. Sefii mei polonezi, niste oameni extraordinari, de altfel, erau depasiti de legislatia tarii noastre si imi era foarte greu sa le explic de ce se lucreaza atat la actele contabile, de ce dureaza asa mult stationarea in vama a camionului, de ce toti vor spaga, de ce aia, de ce aialalta. Oricum imi era viata destul de amara, fiind intr-un oras nou, fara prieteni, fara familie, cu viata in camp deschis, nu mai aveam nevoie de dispute si la locul de munca.

Muncind cu ei, am invatat sa nu ma mai las dusa de primul impuls, intelegeam cat le e lor de greu sa schimbe tara, legi si alte cele, sa conduca o afacere care parea simpla, dar care nu era deloc asa. Petreceam ore in sir sa le explic de ce intr-un sezon e un fel de taxa vamala, iar in alt sezon nu exista deloc. Si multe altele. Insa erau deja inraiti de tot felul de piedici pe care le intalneau pe drum si la un moment dat nu au mai rezistat, si-au facut bagajele si au plecat inapoi in Polonia. Eu am ramas sa ma lupt cu aceleasi diferente culturale, pentru ca sefii cei mari erau si ei straini de Romania.

La fel de constructive erau si certurile cu ei. De fapt, nu pot sa le spun certuri, erau mai mult incontrari bazate strict pe faptul ca eu cunosteam clientela noastra, iar ei, nefiind prezenti fizic la punctele noastre de lucru, nu aveau cum sa o cunoasca. Pana la urma au invatat ca nu trebuie sa controlezi totul si ca de aia ai oameni pusi in pozitii cheie, ca sa te ajute sa te dezvolti ca afacere.

Am invatat enorm de la ei si o sa le multumesc toata viata pentru ca au avut rabdare sa ma invete tot ce stiau. M-am dezvoltat foarte mult in cei doi ani si jumatate petrecuti acolo pentru ca mi-au dat posibilitatea sa ma ocup de tot ceea ce insemna firma asta in Romania.

Concluzii? Diferenta de opinii de la locul de munca poate fi constructiva, atata timp cat te setezi sa gandesti in felul asta. Motivatia si ambitia pot sa fie mai puternice in urma unei dispute profesionale.

Ce bine ar fi daca s-ar putea intampla asa si in privat….

Tweet