Silver Playbook

playbook – a notebook containing descriptions and diagrams of the plays that a team has practiced

Prima mea incercare de review pentru un laptop/notebook va fi total atehnica. Va spun asta de la inceput, ca sa nu aveti asteptari prea mari. Sunt multi bloggeri si jurnalisti IT in tara asta, buni, documentati, coerenti. Eu o sa va spun o poveste (scurta) de prietenie intre mine si un notebook Samsung din seria 9. Pe care notebook l-am botezat rapid “Silver Playbook” si o sa va povestesc si de ce.

A intrat in viata mea fulgerator, oferit de cei de la Samsung Romania ca inlocuitor temporar pentru Bozo al meu (notebook-ul de 11,6 pe care il aveam de 3 ani si care se hotarase brusc sa ma paraseasca). Cand l-am primit, m-am minunat de cat de elegant e: argintiu, incredibil de usor, subtire. Ce mai, o adevarat bijuterie. Cand l-am deschis, m-a intampinat in culori vesele, cu o rapiditate cu care nu eram obisnuita: notebook-ul meu avea nevoie de cateva minute bune ca sa inceapa sa “lucreze”.

In primele momente ma intrebam cu o sa ma obisnuiesc cu tastatura, sensibil mai mare decat cea cu care eram obisnuita de atatia ani. Imi imaginam ca o sa-mi fie foarte greu sa redactez texte, sa scriu pe blog, sa fac lucruri care tin, in mare parte, de editare si creare de continut. Mi-au trebuit jumatate de ora si un document de o pagina ca sa ma obisnuiesc cu tastatura, semn ca daca aparatul e facut ergonomic, iti ia foarte putin timp sa te obisnuiesti. Si apoi, mai exista o vorba romaneasca: “cu binele te-nveti repede”.

Stiam inca dinainte sa ajunga la mine ca va avea Windows 8 si mi-era putin teama de asta. Partea buna e ca acest Windows 8 e mai intuitiv decat m-am asteptat si m-am trezit in fata unui smartphone imens care se transforma in laptop/notebook doar dupa un click. A fost foarte dragut sa ma joc cu toate aplicatiile sistemului de operare si sa ma distrez descoperind de unde imi pun muzica, unde vad poze, unde dispar toate astea daca nu-s atenta pe ce apas.

Ce are si ce nu are? N-as sti sa va spun ce nu are, eu am gasit toate mufele necesare. Filme de pe laptop la tv nu pun, ca am DVD player si prefer sa-l folosesc pe ala. Am avut cate USB-uri mi-au trebuit, ca uneori aveam conectat si netul mobil de pe stick, si telefonul pus la incarcat si HDD-ul extern de pe care cautam documente. Iar astea toate in timp ce stateam pe terasa, la cafeaua de dimineata, cu aparatura in brate.

Silver Playbook (n-am putut sa nu-i dau un nume, desi am stiut ca ma voi desparti relativ curand de el) are un ecran foarte destept, asta e o chestie care mi-a placut mult: in functie de lumina, isi ajusteaza luminozitatea ecranului. Daca e intuneric, se face mai inchis, daca e foarte lumina, se deschide. Asta ca sa nu fie o diferenta de lumina prea mare, despre care se stie ca strica ochii (intotdeauna e recomandat sa lasi o lumina aprinsa pe undeva, daca te uiti la tv). Mi-a placut treaba asta foarte mult, a fost ca si cand cineva a avut grija de sanatatea ochilor mei, si asa solicitati, fara ca eu sa cer asta. Nu stiu foarte bine cum o sa ma reobisnuiesc cu un ecan care nu e atat de sensibil la a se adapta mediului.

De ce “playbook”? Pentru ca a tinut secretele muncii mele timp de o luna si un pic. O munca de echipa, cu tot felul de sacrificii, cu nopti nedormite si sperante inmagazinate. Sigur, ele au fost transferate inapoi la Bozo, acolo unde apartin de drept, dar, pentru o bucata de timp, el mi-a tinut “schemele tactice” pe care le gandesc pentru a ne fi bine.

Azi, Silver Playbook a plecat inapoi acasa. M-am despartit destul de greu de el, dar m-am reobisnuit repede cu Bozo al meu, de care mi-a fost tare dor. Eh, ca in viata: unele chestii sunt foarte misto daca le traiesti la maxim atunci cand se intampla si nu regreti cand se termina.

Tweet