Un mare merit al TIFF
Cred că marea problemă a breslelor româneşti, de orice fel ar fi ele, e lipsa comunităţii din jurul lor. Noi, românii, suferim de secretomanie îmbinată în cel mai nefericit mod cu dorinţa de a vedea capra vecinului murind. Iar industria filmului, avand în vedere faptul că are mai mulţi artişti decat oameni de management, e cu atât mai lipsită de o închegare (care, până la urmă, n-ar face decât să adune în jurul ei ceea ce-şi doreşte cel mai tare: publicul).
Anul ăsta am fost pusă pe harţă, ar zice unii. În fapt, n-am vrut decât nişte răspunsuri la o mare nelămurire a publicului (din care fac parte şi eu): cum promovăm şi schimbăm faţa şi percepţia filmului românesc.
Adiacent acestei nelămuriri, eu mai am o problemă legată de distribuţia scurtmetrajelor (aceste filme scurte, foarte faine, care ar putea pune umărul la tot ceea ce înseamnă percepţie despre filmul românesc). În afară de festivaluri si vreo două site-uri pe care se mai “urcă” câteva dintre aceste produse cinematografice, scurtmetrajele au o viaţă exclusiv festivalieră. Iar eu, din poziţia omului care merge la festivaluri ca să scrie despre ce vede pe acolo, am o problemă mare: cum să recomand scurtmetraje dacă ştiu sigur ca oamenii care mă citesc nu au un loc în care vor putea să le urmărească la un moment dat?
Am întrebat-o pe Codruţa Creţulescu (producător al scurtmetrajului “Ramona” – premiat şi la Cannes, si la TIFF 2015) despre promovarea pe platforme de tipul VOD, unde am putea vedea mai multe scurtmetraje, dacă realizatorii lor s-ar uni. Răspunsul ei elegant a fost “nu există foarte mult interes pe piaţă pentru scurtmetraje”, dar intuiţia îmi spune ca răspunsul ei ar fi putu să fie foarte bine “nu suntem suficient de uniţi încât să facem asta în mod organizat”.
Ei bine, cred ca unul din marile merite ale TIFF este că îi pune laolaltă pe toţi aceşti oameni de film. Nu contează animozităţile (inerente într-o industrie atât de mare), n-are importanţă cine pe cine place sau nu, toţi oamenii ăştia ajung să împartă acelaşi spaţiu pentru câteva ore pe zi, timp de câteva zile. Şi ajung să vorbească. Să facă planuri. Să încerce să se unească. Pentru binele publicului.
Orice industrie are nevoie de o comunitate, iar din punctul meu de vedere TIFF este liantul atat de necesar industriei filmului românesc, pe lângă componenta educativă foarte puternică. Iar asta, dragii mei, e ceva atât de necesar încât TIFFul trebuie să trăiască şi să crească din ce în ce mai mult.
Foto: Adi Bulboacă | TIFF 2015
Tweet
Sunt perfect de acord – mai ales daca te uiti in cadrul TIFF cat de pline sunt salile cand sunt scurtmetrajele
de când știu eu de tiff, nu am reușit să îmi răspund la întrebarea: de unde sunt banii pt el?
ai/aveți idee?
…bani pentru TIFF ? Trebuie sa ne amintim ca cei doi initiatori ai proiectului, d-nii Giurgiu si Chirilov, au analizat mai intai statisticile vanzarilor de bilete in tara (2000 – 2001) si dupa aceea au ales orasul unde sa organizeze un festival. Au gandit de la inceput ca un festival de film trebuie sa aiba si venituri din vanzari de bilete. Anul trecut s-au vandut 62.000 de bilete. Preturile sunt intre 8 lei si 30 de lei. Se pare ca anul asta vanzarile sunt cu 27% mai mari. A fost vreme frumoasa si a mai fost si o zi libera in plus. Eu zic asa, vanzarile de bilete pot sa asigure o mare parte din functionarea festivalului. Numai dupa aceea vin Ministerul Culturii, CNC, Primaria Cluj si sponsorii. In completare apar in fiecare an proiecte finantate din fonduri europene. Si uite cum se completeaza bugetul festivalului.
Ratzone, bani de la sponsori şi de la autorităţi (obtinuţi cu greu şi abia în ultimii 6 ani au început să primească finanţare mai serioasă). Şi, cum zice Val, bani din fonduri europene. Ultima estimare de buget de care auzisem era pe undeva pe la două milioane de euro şi cred că până acum nevoile au mai crescut.
Am înțeles. Vă mulțumesc frumos