Ne vindem prea ieftin
Piața evenimentelor (de orice fel ar fi ele) e plină. Festivaluri, concerte, conferințe, ateliere, proiecții de film, sfaturi de business sau de parenting. Tot ce vrei și ce nu vrei. Fac și eu, fac și alții, ne împiedicăm de evenimente la tot pasul. Lucru foarte bun, dacă e să mă întrebați pe mine.
Partea mai puțin bună vine la discuția de parteneriate, în mod special parteneriatele media, iar aici mă opresc puțin, că despre asta vreau să povestesc. Pentru că, dintr-un oarecare motiv, aceste parteneriate nu sunt tratate cu seriozitate de niciuna dintre parți (în cel mai rău caz) sau doar de una dintre părți (în cel mai bun caz). Seriozitatea reciprocă și respectul pentru cele discutate se întâmplă rar spre deloc și, din punctul meu de vedere, reprezintă o utopie.
Situația 1.
Cerere catre publicație: „Bună ziua. Suntem cutare și facem cutare, estimăm așa și așa, am mai făcut evenimentele X, Y, Z. Oferim așa, dorim așa.” Răspuns de la publicație: „Bună ziua. Vă mulțumim pentru cerere. Costurile pentru un parteneriat media sunt astea: X lei pentru banner, X lei pentru advertorial.”
După cum se vede, publicația nu înțelege termenul de parteneriat. Nu condamn publicația, doamne ferește, fiecare trebuie să trăiască din ceva. Dar uneori îmi doresc ca oamenii să-și citească e-mail-urile cu atenție.
Situația 2.
Cerere către publicație: „Bună ziua. Suntem cutare și facem cutare, estimăm așa și așa, am mai făcut evenimentele X, Y, Z. Oferim așa, dorim așa.” Răspuns de la publicație: „Bună ziua. Suntem de acord, vă dăm aia și aialaltă, vrem ce propuneți voi, plusăm cu produse, activări și marea cu sarea.”
Omul de comunicare e fericit, se începe treaba, apoi se complică, apoi nimeni de la publicație nu mai răspunde la vreun e-mail. Evenimentul are partenerul media peste tot pe materialele de comunicare (online sau offline), partenerul tace mâlc.
Situație extrem de valabilă și invers. Undeva, comunicarea se rupe. Ori la omul de comunicare din partea evenimentului, ori la omul din partea publicației. Adevărul va fi, întotdeauna, dincolo de noi.
Situația 3. (și favorita mea pe persoana fizică)
Cerere către publicație: „Bună ziua. Suntem cutare și facem cutare, estimăm așa și așa, am mai făcut evenimentele X, Y, Z. Oferim așa, dorim așa.” Răspuns de la publicație: „Bună ziua. Suntem de acord, vă dăm aia și aialaltă, vrem ce propuneți voi, plusăm cu produse, activări și marea cu sarea.”
Omul de comunicare revine cu o cerere legitimă: „Ne dați și un ratecard pentru a putea echivala expunerea oferită de noi cu cea oferită de voi? De asemenea, poate și niște date de trafic, ca să stim pe unde ne situăm cu atingerea publicului țintă.” Raspuns din partea publicației: „Știți, de fapt nu ne intereseaza zona evenimentului vostru.”
Păi da, atunci când e vorba de cifre, știm foarte bine cum să ne dăm loviți.
Ne vindem evenimentele și munca pe parteneriate despre care nu știm nimic concret. Nici dacă o să se întâmple (pentru că nu semnăm contracte), nici cum o să se întâmple (pentru că nu semnăm contracte), nici când o să se întâmple (pentru că, ați ghicit, nu semnăm contracte). Nu punem preț pe evenimentele noastre, nu știm cât costă, real, expunerea pe care o oferim eventualilor partenri, nu cerem cifre de trafic.
Ne bucurăm când publicațiile spun „da” și apoi ne întrebăm de ce nu merg lucrurile „că uite câți parteneri media avem și tot degeaba”. Poate că e momentul să începem să schimbăm ceva.
Foto: Relationships by Shutterstock
Tweet
