Voluntariatul si normalitatea lui

Suntem o tara care nu stie ce e ala voluntariat, asta e clar. Din fericire, exista foarte multe organizatii studentesti care ii invata pe tineri despre importanta ajutorului oferit altora, neconditionat si exista o urma de speranta in sensul asta. Insa cei mai multi oameni nu inteleg notiunea si, mai mult de atat, o resping cu vehementa.

In urma cu cateva luni stateam de vorba cu cineva dintr-o alta parte a tarii (nu conteaza ce parte, nu e relevant in discutia de fata) despre importanta voluntariatului in cresterea tinerilor care vor intelege ce inseamna sa muncesti cu adevarat, sa pretuiesti tot ce primesti si sa-ti evaluezi corect valoarea muncii pe care o prestezi. Pentru ca da, voluntariatul te ajuta sa te evaluezi corect cand trebuie sa prestezi o munca remunerata. Acel cineva a spus ca el nu intelege voluntariatul si nici nu-l incurajeaza, ca orice munca trebuie recompensata. Ceea ce nu intelegea el, de fapt, era faptul ca uneori recompensele nu sunt materiale, dar asta nu inseamna ca nu exista.

Pe de alta parte, nici eu nu privesc voluntariatul ca fiind o normalitate de care avem nevoie. Intotdeauna ma simt datoare sa multumesc oamenilor care ma sprijina neconditionat, intotdeauna simt ca as avea o datorie morala (cel putin) fata de oamenii dispusi sa ma ajute la un moment dat. (vorbesc de ajutorul de la munca, avem si noi in PRbeta destul de multe activitati ce implica voluntariatul, mai multe decat cele remunerate) Chiar zilele astea se intampla ca eu sa transmit multumiri nenumarate, iar omul care ma ajuta sa imi explice ca e forma lui de a face voluntariat si de a se implica in ceva in care crede, doar pentru liniste sufleteasca.

In meseria care m-a ales de ceva vreme (comunicator cultural) nu exista foarte multi bani disponibili. Cand am ales sa merg pe drumul asta am intuit ca 70% din munca va fi voluntariat si vreo 30%, daca am noroc, va fi si ceva recompensa materiala. N-am facut asta foarte constient, adica nu m-am gandit niciodata ca voi face munca de voluntar, ci ca voi contribui asa cum pot la ceea ce se intampla bun in Romania. De aceea ma vedeti peste tot, la toate festivalurile tarii, de aceea scriu cu atata entuziasm, de parca-s spalata pe creieri (pentru ca absolut fiecare eveniment la care merg are farmecul lui, dat de oamenii care-l inconjoara), de aceea sunt atat de impacata cu mine si am permanent un zambet pe buze.

Satisfactia simtita dupa ce o actiune de voluntariat a ajuns la final e nepretuita. Entuziasmul avut atunci cand te implici emotional in ceea ce faci nu se compara cu nimic altceva pe lumea asta. Iti da energie sa te trezesti cu noaptea in cap sau sa stai pana la ore mici din noapte, traind din plin ceva ce construiesti impreuna cu ceilalti. As predica asta zi si noapte, doar-doar mai conving niste oameni sa se implice si sa faca voluntariat cat de mult le permite timpul.

Iar dupa niste ani de muncit pentru a vedea zambetele celorlalti, rautatile nu te mai ating, greutatile nu ti se mai par atat de mari, viata nu mai e atat de complicata, ci se reduce la un rasarit de soare magic, savurat in toata splendoarea lui.

Tweet