Vorbe, intamplari, chestii
Sunt undeva in creierii muntilor, la un training de leadership. Daca alaltaieri, cand am venit eram vreo 14-15 oameni, din 23 cati trebuia sa fim, ieri pe la pranz s-a adunat toata lumea, iar aseara la masa eram, teribil de galagiosi.
Si infometati, ca nush ce-i face muntele asta, dar iti face o pofta de mancare grozava.
Ospatarul nostru, omul care se ingrijeste sa avem de toate (ca e o pensiune mica, de doua stele, foarte draguta), e un tip tanar si pus pe glume, dar aseara vedeam in ochii lui ca se intreaba de unde naiba am aparut, pentru ca aceiasi oameni, cu o seara inainte, lasasera mai bine de jumatate de mancare pe platourile pe care fusese adusa. Iar acum cereau supliment, intr-una, de a carat mancare vreo ora si ceva, pana cand ne-am declarat satisfacuti si linistiti.
Azi e ziua doi de training si inca ii asteptam pe Bogdan Naumovici (care trebuia sa vina de ieri) si pe Dragos Tanase, manager general la RMGC. Despre training si toate alea voi povesti mai incolo, pentru ca aici iar ma confrunt cu intrebarea “dar ce muncesti tu?” si “nu stiu cat se poate numi munca ce faci tu.”
Should be fun 😀
Tweet
RMGC? Transmite-i din partea mea sa-si bage-n cur cianurile. Si el si seful sau, Base!
M-am lovit de multe ori de reticenţa oamenilor când aud de bloguri, twitter, facebook. Şocul meu vine când reticenţa asta e manifestată de tineri, oameni care practic refuză să vadă mai departe de prezent şi tind să considere o pierdere de vreme munca online, indiferent de domeniu.
Reticenţa asta cred că vine din faptul că e greu de cuantificat efectul social media şi efectul blogului asupra vânzării. Mă rog, e greu de cuantificat pentru un om care nu vrea să înţeleagă fenomenul. Mulţi oameni se aşteaptă la rezultate spectaculoase la 10 minute după ce şi-au făcut pagină pe Facebook. Creşterea vânzărilor cu 20% în primele zile. Cum adică trebuie să scriu zilnic ceva interesant?! De unde să găsesc eu atâtea lucruri interesante?! Şi când realizează cât de multă muncă presupune activitatea în online, lasă totul baltă şi consideră că nu merită investigat fenomenul.
Sunt curioasă cum e privită munca asta în Bucureşti. Prin Oradea şi Timişoara m-am lovit de destui manageri care iau în batjocură tot ce înseamnă online. Da, ei pierd, dar nu-şi dau seama de asta.
Zilele astea, un om de comunicare mi-a zis ca n-ar cataloga drept munca ceea ce fac eu. Daca un om de comunicare zice asta, ce poti sa mai ceri?