Cat trebuie sa te simti dator?

Acum vreo cativa ani, in firma in care lucram se simtea nevoia unei secretare care sa faca micile chestii de care noi, ceilalti, nu mai aveam vreme. Fata unor prieteni de-alor mei avea nevoie de un job, nu mai lucrase inainte, dar era desteptuca si invata repede. Am vorbit cu ea, am programat-o la un interviu, a vorbit cu sefu’, caruia i-a placut si a angajat-o. Bineinteles, a contat si recomandarea mea, dar job-ul l-a obtinut singura, ca nu e ca si cum as fi garantat cu viata mea.

In aceeasi perioada, firma respectiva angaja si oameni de vanzari in magazinele din toata tara. Aveam o prietena care statuse in concediu de maternitate si nu voia de niciun fel sa se intoarca in fabrica in care lucrase pana inainte sa nasca. Nici n era de ea lucratul in fabrica, e o femeie faina, desteapta si eleganta, dar care a ascultat prea mult de parintii care o trimisesera la munca. A venit la interviu, eu m-am angajat sa o invat meserie, a luat interviul si asta a fost.

Si una si cealalta mi-au multumit frumos pentru faptul ca le-am anuntat ca au fost locuri de munca disponibile, dar, mai departe, totul a depins de ele. Si au facut treaba buna, ca au ramas in firma mult timp dupa ce am plecat eu, pana s-a inchis firma, mai exact.

Am prieteni care, la un moment dat, au fost ajutati sa isi gaseasca niste job-uri misto. Unul dintre ei chiar si-a gasit slujba visurilor si e cum nu se poate mai fericit din cauza asta. Partea proasta e ca omul care l-a ajutat sa isi gaseasca de munca ii repeta in mod constant ca daca nu era el, nu ajungea unde e acum si se foloseste de chestia asta pentru a cere mici favoruri, care il scot din minti pe prietenul meu. Si ii vine sa-i traga doua palme peste ceafa, dar se abtine pentru ca, no, omul l-a ajutat acum 2 ani cu locul de munca.

Eu cred ca sunt oameni fata de care simti ca datorezi respect, asa cum simt eu fata de cele doua prietene ale mele din Timisoara cu care am trecut prin bune si prin rele de o gramada de ori. Sau ca respectul se intinde si in lumea virtuala si ii voi multumi intotdeauna lui Arhi, de exemplu, ca m-a ajutat sa imi structurez mai bine articolele si m-a tinut in blogroll-ul lui aproape 2 ani, sustinandu-ma neconditionat. Sau ii voi multumi lui Bobby ca a avut incredere in mine si m-a implicat in campanii frumoase, care mi-au devenit de suflet sau ca m-a sustinut atunci cand am cautat parteneri pentru proiectele mele. Dar niciunul dintre cei doi n-a facut vreodata nici cel mai mic gest prin care sa imi dea de inteles ca le sunt datoare in vreun fel.

Si acum, va intreb pe voi: cat trebuie sa te simti dator unor oameni pentru ca te-au ajutat la un moment dat? Sau, mai bine zis, ar trebui sa accepti tot felul de sicane doar din cauza ca, atunci cand ai avut nevoie de un job, un om te-a trimis la un interviu?


8 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *