Critica-i tu pe toti

3 May 2010 | Postat in : Calea (mea) Lactee

De vreo saptamana incoace (poate si mai bine) se tot vorbeste despre banii lipsa la achitarea notei de plata a unei intalniri intre bloggeri. Io n-o sa-mi mai dau cu presupusul, n-am fost acolo pana la final si nu pot decat sa banuiesc ce s-a intamplat. Cert e ca absolut toti cei care n-au fost de fata au avut ceva de comentat: ba ca toti suntem niste jigodii, ba ca bloggerii timisoreni sunt nesimtiti etc.

Ba, e asa de usor sa stai pe margine si sa razi de aialalti. E asa de usor sa acuzi pe cineva de o chestie reprobabila, pentru, nu-i asa, tu esti fara pata, n-ai gresit in viata ta, esti model deontologic al profesiei pe care o practici si un om integru, un model pentru toti cei din jurul tau. Ai fost primul la coada cand s-a brevetat inteligenta, iar noi, cei multi si prosti nu putem decat sa ne aplecam umili in fata persoanei tale, o, tu*, Dumnezeule.

S-au intamplat cateva chestii la Arsenal Park pe care n-o sa le dezvolt aici, pentru ca nu se merita. Atata doar ca, pentru prima oara, am ajuns acasa avand un gust amar care nu s-a estompat pana acum si nici nu cred ca se va intampla prea curand. Au fost oameni care au gresit unele chestii, care au recunoscut si care si-au cerut scuze si au facut tot posibilul ca acele scuze sa ajunga unde trebuie. Din pacate, nu a fost cazul tuturor celor de acolo, iar asta mi-a provocat niste mari dezamagiri. Si nu, nu-mi permit sa folosesc apelativul “retarzi”, intre prieteni si sunt cu atat mai dezamagita ca s-a putut crede asta, vreodata, chiar si in gluma. Dar no, e bine ca stim sa criticam si sa ne dam cu presupusul.

Dar, am mai spus, noi sa fim sanatosi, ca doar nu tre sa stau in casa cu toti oamenii pe care ii intalnesc in viata asta. Si in ciuda unor mici chestii suparatoare, am avut un weekend bestial, pentru ca oamenii din locul ala au facut absolut totul ca noi sa ne simtim extraordinat. Si au reusit.

* tu = toti comentacii care nu au altceva de facut decat sa caute paiele din ochii celorlalti, doar ca nu le vad din cauza barnelor din proprii ochi.


9 Comments

  1. Posted May 3, 2010 at 11:46 am | Permalink

    :) ) Tot mai rea si directa nebuloasa :) .

    Imi place “despre tine”

  2. Posted May 3, 2010 at 11:56 am | Permalink

    Eu n-am nimic cu timisoarenii, ci doar cu aia de merg de peste “mari si tari”, a se citi in alte orase, pentru o intalnire din asta si apoi se simt umiliti ca au ramas sa plateasca in locul altora. Uite de asta sunt eu cam contra tuturor intalnirilor astea cu mult tam-tam care nu duc decat la scandaluri si certuri si jigniri intre bloggeri.

    Stiu ca si dupa blogtripul din Suceava a iesit scandal.

  3. Posted May 3, 2010 at 12:00 pm | Permalink

    Rea? Mie mi se pare că e superb de finuță și delicată, ținând cont de circumstanțe.

    Și Nebu, eu zic să păstrezi doar amintirile frumoase, că până la urmă astea contează.

  4. Posted May 3, 2010 at 1:46 pm | Permalink

    Io n-am participat la niciuna dintre chestiuni, aşadar mă leg de ce pot şi eu!
    Nebuuuuuuu! “nu SE merită”?! TOCMAI TU?! :) )

  5. Posted May 3, 2010 at 2:01 pm | Permalink

    @clawd, multumesc, nu-i cazul de corectat, dar no, fiecare… E bine ca esti atent la forma, ma bucur nespus, dar no, nu-s perfecta. Patasti.

  6. Posted May 3, 2010 at 3:01 pm | Permalink

    #mno… Dacă ÅŸi pe asta te-ai supărat! Io doar am fost atent ÅžI la formă! :P

  7. Posted May 3, 2010 at 3:21 pm | Permalink

    Mie mi se pare curioasă treaba că la nicio întâlnire a bloggerilor timişoreni nu s-a mai întâmplat chestia cu banii.
    Zi cine te-a supărat că scriu eu un articol în care îi fac prostituate şi proşti pe toţi. :P

  8. Posted May 3, 2010 at 4:50 pm | Permalink

    da’ ce s-a mai intamplat? :)

  9. Posted May 3, 2010 at 11:29 pm | Permalink

    @valy: nebuloasa e o lady

One Trackback

  1. [...] pe batrani cum se bat cu jandarmii. Cu cine sa faci rascoala, frate? Noi nu suntem in stare sa dam niste nume pe blogurile astea. Injuram, bagam de vina unui om, ii criticam atitudinea, dar nu avem cojones sa [...]

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Sustin

ValuVotez Cristian Gog la romanii au talent! Skoda Timisoaraabc

Comentarii recente

Archives