Cronica de crashma. Episodul 4

Dupa atatea seriosenii, si pe blog si in viata personala, sambata a venit timpul sa merg si eu la club, intr-o incercare de readucere aminte a tineretilor zbuciumate, a zilelor in care abia asteptam cate o iesire printre oameni, altii decat colaboratorii mei sau colegii de la birou. Desigur, nu am luat in calcul faptul ca au trecut niste ani de la ultima mea iesire in club, ca eu m-am schimbat si ca viata mea s-a schimbat si mai tare.

Ce face omul inainte sa mearga la club? Pai ce sa faca, merge intr-un lounge, sa bea ceva si sa se incalzeasca, sa faca “small talk” si sa priveasca sarabanda de toalete feminine, care mai de care mai cu tocuri si mai decoltate. Desigur, nu poti alege orice lounge, e de preferat unul in care cafeaua sau apa plata sa fie de la 10 lei in sus (serios, mi-as fi dorit sa nu beau nici cafeaua, nici apa plata, pe care am dat 20 de lei, dar asta e, vrei lounge, platesti lounge). Dupa ce-am terminat si cu holbatul si cu miratul, ne-am mutat peste drum, in faimosul (pentru timisoreni) Le Cinema, crashma cu pretentii de fite, cu muzica pentru toate generatiile (cel putin, asa stiam eu de la altii).

Acum, cum sa va spun eu ca arata clubul asta. Mironeasca (care ne-a insotit, impreuna cu Aronetz) l-a descris foarte bine, printr-o intrebare ingenua: “Aici mergem? La biserica?” Pentru ca, dragilor, ai zice ca e un stabiliment dedicat penticostalilor si/sau baptistilor din lumea larga, cel care i-a facut designul n-a fost tocmai inspirat. Inauntru, un hol de Moulin Rouge (n-am fost niciodata acolo, dar asa imi imaginez eu ca arata sala de primire), rosu tat tat tat, cu perdele de alea groase si mari si de catifea.

Inauntru, in club, imparatia chiciului post-modernist troneaza in…tavan. Fratii mei, cititorilor, asa ceva nu se poate, e imparatia candelabrelor mai mari sau mai mici, in mijlocul carora troneaza maiestuos cel mai mare candelabru cu pene vazut in viata mea. Da. Cu pene. Pene mai mici sau mai mari, albe si pufoase. Va spun cu mana pe inima ca m-a hipnotizat si ca m-am uitat la el minute in sir. Sau o fi fost doar secunde, ca nu-mi dau seama. Din pacate, al meu telefon a fost neputincios si poza de mai jos e doar o palida reprezentare a ceea ce e acolo.

Partea cu adevarat amuzanta s-a petrecut la bar, cand Aronetz, cuprins de snobism acut, a dorit si el, dragul, sa bea un coniac. Un Remy Martin, ca doar n-o sa bea vreo Zaraza, sau ceva, oricum n-aveau decat fitzoshenii. Avantul lui s-a taiat precum niste aripi de porumbel atunci cand barmanul, cu o candoare adorabila, l-a intrebat: “cu gheata?” Bietul Aronetz a avut un moment de balbaiala, ca doar nu se astepta la o asemenea intrebare si a stat cu frica in san pana i s-a pus paharul de coniac in fata, crezand ca n-a fost inteles atunci cand a zis un “nu…” abia perceptibil. A fost ok, n-a primit gheata.

Muzica tare si proasta, stroboscoape si lasere, poate ca in urma cu 5 ani as fi fost cuprinsa de frenezia culorilor si a sunetelor. Acum, insa, inspirata de aceeasi Mironeasca (cu vreo 7 ani mai mica decat mine, deci clar nu-i vina mea), ne-am minunat de fetele aproape dezbracate, cu botic incordat si mana erecta tinand o gentuta minuscula. Iar exclamatia ei “uite niste pungi imbracate in fete!” m-a facut sa rad cam 5 minute, asa, usor amar, ca nu prea era de ras. Oricum am simtit nevoia sa plec dupa maxim o ora, cresteam media de varsta cu un procent ingrijorator.

De aia imi place mie la Fratelli, distractia-i distractie, muzica-i muzica si barmanii-s barmani.

Tweet