Detaliile TESZT-ului
E prima oara cand particip la un festival care apartine unui teatru considerat de multi ca fiind al altora, nu al romanilor. Permiteti-mi sa va spulber prejudecatile si sa va povestesc putin despre atmosfera TESZT.
Fara indoiala ca limba care se aude peste tot e limba maghiara, insa asta nu e un impediment: toate spectacolele sunt traduse, toate anunturile sunt facute bilingv, la fel si toate comunicarile festivalului. In plus, teatrul e un limbaj universal, iar prestatiile actorilor depasesc cu succes bariera de limba si reusesc sa transmita emotii chiar si spectatorilor care traiesc un spectacol cu o casca in ureche. Spre exemplu, aseara, la spectacolul “Ingrijitorul”, de Harold Pinter, am ras si m-am bucurat timp de doua ore de o magie facuta pe scena de cei trei actori ai teatrului Skena din Budapesta, pentru ca niste actori buni sunt buni in orice limba si-ar spune replicile.
Grija pentru spectatori e prezenta la fiecare intrare la spectacol. Fiecare bilet e insotit de un plic pe care sunt scrise cateva replici din spectacolul pentru care e eliberat biletul, cu inscriptie bilingva, desigur.
Daca sarbatoarea se incinge si spectatorii raman la Q&A sau, pur si simplu, asteapta spectacolele de seara/noapte (de obicei, acestea sunt programate dupa ora 23), organizatorii se gandesc si la sanatatea lor si le ofera sandwich-uri “home made”, cu paine proaspata si muraturi. Nu e mare lucru, dar se simte ca sunt facute cu drag, iar asta m-a facut pe mine sa ma simt ca acasa in Teatrul Maghiar.
Am inceput sa ma salut cu oamenii cand ajung in foaierul teatrului. Ne-am zarit, pana acum, doar inainte de spectacole, insa deja suntem o mica familie de timisoreni festivalieri care se bucura de lucrurile frumoase care se intampla intr-un loc mic cu inimi mari. Toata lumea zambeste, chiar daca pe unii se vede oboseala crunta, pentru ca acest festival are doar o mana de oameni in organizare.
Iar eu sunt mai mult decat incantata ca pot sa simt si sa vad toate aceste lucruri. Va astept la teatru, mai aveti timp pana duminica 
Nu am mai fost la teatru de mult timp, dar felul in care tu descri atmosfera de acolo este imbietor, imi trezeste multe amintiri, unele legate de perioada in care mergeam destul de des la teatru, altele legate de Satu-Mare, orasul unde verii mei(acum plecati prin tari straine) incercau sa ma invete ungureste.
Dupa articolul anterior despre lipsa crunta de timp si modul galopant in care ne desfasuram aceasta sceneta pe pamant numita viata, e dragut din partea ta sa ne inviti la teatru. Am meditat ceva dupa ce am citit acel articol si mi-am dat seama ca trebuie sa mai dau o sansa tineretii de care inca ma mai “bucur” si ca viata nu inseamna numai munca.
Deci, la teatru dragii mei!
Vienela, daca iti trezeste si cheful de mers la teatru, atunci misiunea mea e indeplinita
Dana, vreau sa fac lucruri pentru mine si pentru sufletul meu si asta incerc sa transmit si celor care ma citesc. Asa ca mergi si tu la teatru zilele astea, poate iti prinde bine.