Fa-ti loc

shutterstock_183519692 Am citit zilele trecute un articol (insotit de un filmulet la care va recomand sa va uitati) despre importanta luptei continue. Te lupti cu tine sa te trezesti dimineata, sa mergi la birou (daca ai unul; daca nu, sa te trezesti si sa te pui la munca in cealalta camera), sa faci bani, sa iti asiguri un trai decent, sa mergi in concediu. O lupta continua, mai mult rezultata din “daca altii pot, eu de ce sa nu pot?”. E bine sa te automotivezi, e bine sa vrei mai mult de la tine, e bine sa dai tot ce e mai bun din tine, in asa fel incat traiul zilnic sa nu insemne ca te tarasti de pe o zi pe alta, ci sa-ti poti permite vacante in locuri exotice, cine in oras si haine de firma.

Doar ca, in valtoarea asta, uiti de tine. Chiar uiti, nu e o figura de stil. Amani vizite la medic, amani week-end-uri cu prietenii sau familia, amani sa citesti, amani tot ce te-ar mai putea creste pe langa munca asidua pe care o faci. Iti mai permiti cate un film care te aduce cu picioarele pe pamant pret de o ora, cat sa te gandesti ca poate nu e chiar exact ce trebuie lupta asta continua. Doar ca vine dimineata si o iei de la capat. Merge asa pana ajungi la vreo 30 de ani. Dar dupa aceea, te rog, opreste-te.

Pana in urma cu niste ani imi doream cariera. Chiar lucram asiduu la asta, aveam job bun in vanzari, incepusem sa fac bani si sa n-am timp pentru nimic. Eram toata ziua pe drumuri. Plecam dimineata la 5-6 din casa si mai ajungeam noaptea la 12, uneori chiar 1-2. Si dimineata o luam de la capat. Nu-mi mai vedeam prietenii, cu sora-mea vorbeam o data pe luna, viata personala n-aveam, ca nu era timp pentru asa ceva. Dar era frumos, puteam sa fac ce vreau cu banii. Doar ca nu faceam nimic cu ei, ca nu aveam cand.

Eram constienta ca imi da ceva cu virgula. Brusc, am luat decizia sa renunt la job si sa ma dedic muncii pe care o fac acum. La o varsta la care altii continuau sa urce pe scara carierei, eu am oprit jocul si m-am apucat sa invat altceva. Iar acel altceva era atat de necunoscut incat nici macar n-aveam vreo carte din care sa citesc. Nu-ti explica nimeni nici cum sa faci blogging, nici cum sa conduci un business (al tau) care are treaba cu industria online, mai ales in Romania. La o varsta la care altii fac copii si se lupta sa-si faca loc in marea de oameni care vor numai bine pentru familia lor, eu am renuntat la gandul asta si m-am pornit sa invat ceva ce simteam ca era adevarata mea chemare.

Patru ani si jumatate mai tarziu, daca ma uit inapoi, nu stiu daca as mai avea puterea sa o iau de la capat. E al dracului de greu sa schimbi totul la viata ta. Nu regret drumul, ba chiar cred ca a fost cea mai buna decizie a vietii mele, dar inca pun caramida dupa caramida. Sunt departe de a avea o viata roz, dar am reusit sa raman foarte aproape de mine in tot timpul asta.

Imi fac loc si ma lupt. Uneori, ma apuca nervii cand vad la altii ca isi pierd umanitatea si calca pe capete ca sa ajunga acolo unde vor. Ca-si fac loc in cel mai josnic fel posibil. Insa mi-am promis mie si oamenilor cu care lucrez ca, oricat de greu ar fi, n-o sa fac niciodata asta. Vreau sa-mi pastrez demnitatea si respectul fata de mine; voi ramane om, orice ar fi. Dar lupta mea nu mai e incrancenata, asa cum era in urma cu cativa ani. Dau tot ce pot atunci cand muncesc, dar timpul meu de week-end a devenit al meu; il impart cu iubitul, cu prietenii, cu cartile, cu filmele, cu aerul. Nu ma mai simt vinovata daca suna ceasul, eu il inchid si mai dorm doua ore. Nu mai cred ca a ajunge prima la birou inseamna eficienta. Timpul petrecut la birou si pentru munca nu mai trebuie sa-mi manance viata.

Sunt momente grele, cateodata. Atat de grele incat nu stiu cum o sa trec de ele, cum o sa gasesc resurse, ce o sa fac. Insa intotdeauna gasesc solutii si nu ma descurajez, iar asta e doar pentru ca am reusit sa petrec suficient timp cu mine cat sa ma cunosc si sa stiu sa caut in mine solutii la problemele cu care ma confrunt. Stiu, suna usor motivational, dar nu e chiar asa.

Fa-ti loc, imbranceste-te, da cativa ani avantului si dorintei de cariera. Apoi, trage-te un pas inapoi si gandeste-te ce vrei de la tine. Sa stii ca viata trece, corpul te lasa chiar daca tu crezi ca te ingrijesti, sufletul incepe sa se urateasca daca n-ai grija de el. Tine o mana calda in mana ta, bucura-te de un film in noapte, stai un week-end fara telefon, lupta-te fara incrancenare. Nu e totul despre bani, nu e totul despre cariera, nu e totul despre cum sa faci sa arati altora cat de bun esti.

E despre cum te poti uita la tine, seara, in oglinda, stiind ca ai mai incheiat o zi in care poti sta cu fruntea sus si cu sufletul impacat, pentru ca ai grija de el.

Foto: Grand Central Station by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui partenriat cu ei)


9 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *