Pauza de online nu-i usoara

Aseara m-am intors de la trainingul de leadership tinut undeva in creierii muntilor, la care eu si colegul Alex Blogu eram cam singurii cu smartphone si printre putinii care avea la ei un laptop. Deci fara aparate la micul dejun, fara “am de scris pe blog” in timpul zilei si doar cu povesti si rasete seara, la restaurantul pensiunii la care eram cazati.

In ultima vreme, prin viata mea s-au perindat oameni care au auzit de bloguri, Twitter, Facebook, online, campanii si implicare sociala pornind de la internet. Ei bine, nu mica mi-a fost mirarea cand am ajuns luni seara sa ma intalnesc cu acei copii de la diverse ONG-uri si care nu aveau habar cum se intampla lucrurile prin online ca profesie. Asa ca m-am trezit pusa fata in fata cu niste intrebari foarte simpatice: “Si, cum e cu blogul? Adica scrii si cineva te plateste?” “Cum adica ai campanii in care trebuie sa te implici? Adica nu stai toata ziua la laptop si scrii?” si altele de felul asta.

E foarte greu sa le raspunzi oamenilor curiosi despre ceea ce faci tu, daca acea meserie nu e trecuta in nomenclatorul meseriilor din Romania (sau chiar din lume). Ba chiar m-am trezit cu o afirmatie destul de suparatoare, venita din partea unuia dintre trainerii de baza ai seminarului, trainer care vorbea de comunicare si de spiritul de echipa: “n-as spune ca e chiar munca ce faci tu acolo”. ┬áVenind din partea unui om de comunicare, tind sa cred ca nu e foarte bun la ceea ce face :)

Cand iei o pauza de la online o faci doar cand circumstantele iti impun asta. Mi-am dat seama ca imi lipsesc stirile pe care le aflu de pe Twitter (de exemplu, am aflat de la TV ca Iliescu e internat, ca aveam unul aprins in locul in care ne luam pranzul), ca imi lipsesc cititorii, comentariile si scrisul pe blog. Mi-am mai dat seama ca iubesc ceea ce fac si ca pauza de online nu-mi face bine, ca pierd contactul cu ceea ce se intampla si imi ies din ritm. Si ca voi mai marge la seminarii de astea doar atunci cand stiu sigur ca oamenii care ma invata pe mine chestii nu isi incep discursul cu “nu stiu ce-s alea bloguri, comunicare online sau alte chestii pe internet; eu folosesc mailul si atat, in rest totul e pierdere de vreme.”

Am dat piept cu multe prejudecati zilele astea. Pe unele am reusit sa le demontez, cu altele nici nu am incercat, sunt suficient de matura sa stiu care sunt oamenii cu mintea deschisa si care nu. Marele castig (pentru ca a fost unul, fara indoiala) e grupul de tineri entuziasti care mai cred ca Romania e tara pe care poti s-o cresti implicandu-te in formarea de valori. Iar ei, prin entuziasmul si tineretea lor, m-au facut sa ma simt extraordinar de bine si le multumesc aici tuturor.


3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *