Responsabilitati

Spuneam cuiva zilele astea ca una dintre cele mai mari temeri ale mele (cred ca e si singura, deocamdata) e sa devin un om responsabil, responsabilitatea fiind acel moment in care as uita cum e sa dansez in masina, sa fiu spontana, sa iau decizii gresite pe care apoi sa mi le asum cu zambetul pe buze. In mintea mea, aceasta responsabilitate se traduce prin “gata, sunt om matur, trebuie sa ma comport ca atare, nu mai fac niciun fel de copilarie.” Am avut momente in care am fost gata sa cad prada comoditatii oferite de maturitatea cea mai-mult-dictata-de-altii.

Sigur, am nevoie de stabilitate, una pe care sunt nevoita sa mi-o ofer. Sunt total independenta, am o viata care presupune balansarea dintr-o parte in alta a tarii, cu oboseala si multa munca. Nu o data m-am simtit secata de puteri, nu o data mi-am dorit sa reincep munca de angajat lipsit de probleme de genul “da’ mie cand imi platesti factura aia?”. Viata de freelancer are avantaje, e drept, dar dezavantajele sunt, de multe ori, moartea pasiunii si instaurarea acelei responsabilitati de care ma tem.

Recunosc, pana acum ceva vreme nu m-am gandit la ce-o sa faca atunci cand imbatranesc. Cred ca nici acum nu ma gandesc prea mult, mai ales ca in sufletul meu sta ascunsa convingerea ca n-o sa apuc niste batraneti prea inaintate, insa intr-un moment de panica generat de internarea cu forta dupa 36 de ore de munca, am realizat ca nu sunt nemuritoare. Va spun, a fost cel mai crunt sentiment pe care l-as fi putut trai, mai ales ca s-a intamplat pe un pat de la urgente, intr-un loc presupus steril, infestat cu mirosul groazei si a celei mai pregnante adieri de sfarsit de viata.

Suntem prinsi in problemele prezentului, fara urma dorintei de a privi la un viitor mai mult sau mai putin indepartat. Atunci, dupa ce am iesit din spital, prima persoana sunata a fost un agent de asigurari de viata (si pensii private, ca era 2 in 1). A fost acel moment in care am realizat ca oricum statul roman n-o sa-si rezolve atat de bine problemele in 10-20-30 de ani cat oi mai avea eu pana la presupusa pensie, ca nici eu n-o sa fiu atat de chibzuita incat sa ingras un cont in banca si ca unica mea sansa de a ma linisti in privinta panicii care ma cuprinsese era sa economisesc in felul asta, pe termen lung, intr-o hartie care-mi va aseza viitorul la un moment dat, obligandu-ma la niste plati mai mici, dar sigure.

Noi, ca natie, suntem defectuosi la tot ce inseamna educatie financiara. Suntem sobri si responsabili (a se citi “snobi”, dar asta e o alta discutie), dar habar n-avem sa ne oferim stabilitate. Nu vreau sa ajung la anii aia la care sa fiu o batrana acra si plansa ca statul ii da o pensie de 150 de lei sau, mai rau, la anii la care statul o anunta sec “stii, n-are cine sa-ti plateasca pensia”. E o decenta aratata mie, in primul rand, respectului fata de munca si persoana mea.

Incurajez pe toata lumea sa-si faca o polita de asigurare de viata si/sau una de pensie privata. E singura responsabilitate la indemana pentru oricine, singurul fel in care poti sa ai grija de tine si de ceilalti in egala masura.

La final, va spun o poveste scurta. Un om pe care l-am cunoscut, foarte apropiat mie, a murit de cancer acum ceva vreme. Un om sanatos, fara vicii, care a trait o viata fara excese, responsabil, de familie, dascal si indrumator prin viata. Isi facuse o asigurare de viata cu cativa ani inainte sa moara, atunci cand nu se gandea vreo secunda ca viata sanatoasa pe care o ducea va ajunge sa fie mistuita de o boala care n-alege. Boala a fost lunga si grea, iar momentul mortii a fost si mai tare umbrit de faptul ca toate economiile familiei se dusesera pe tratamente fara rezultat. Cu datorii imense si durere foarte mare, familia se chinuia sa se adune dupa o perioada cumplita, cand partenerul in viata a fost sunat de catre o companie de asigurari: “Sotia dumneavoastra a avut o asigurare de viata la noi. Va asteptam cu buletinul dumneavoastra si cu certificatul de deces in original.” Acei bani n-au alinat suflete, nici poveste, insa familia ramasa in urma si-a recuperat viata.

Puteti sa va faceti asigurarea de viata la Aegon (pe care i-am si vizitat scurt sambata la pranz, odata cu excursia la Cluj, pentru o discutie serioasa despre educatie financiara si beneficiile unei asigurari) sau la orice alta companie in care aveti incredere.

#clujcitybreak este un eveniment Prin Transilvania și TVdece, realizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, Cluj2015 și Colours of Cluj. Parteneri: Ursus, Cosmote, Aegon România, Danone, Casa TIFF

Tweet