Le stiti. Le aveti. Toti le avem. Sunt chestiile alea pe care nu ne vine sa le recunoastem, dar le facem. Nu, nu despre masturbare e vorba, desi e si asta un subiect bun de discutie

Eu recunosc: m-am uitat la “Clona”. De la inceput pana la sfarsit si la cateva episoade din reluari. Si nu numai ca ma uitam, dar am inceput sa-i caut coloana sonora. Si sa studiez imbracamintea actritei principale. Si sa sufar odata cu personajele. As putea sa gasesc niste scuze, gen: sunt interesata de religie si era interesant sa urmaresti comportamentul musulmanilor intr-un film; vorbeau despre droguri si influenta lor asupra celor care le consumau si dramele familiilor lor - asta era pe bune, au fost si marturii ale unor dependenti de droguri si alcool; ideea clonarii umane e, pe de-a intregul, interesanta.

Dar nu. Era, totusi, o telenovela. Una dramatica, cu femei isterice si teatru ieftin, dar am urmarit-o cap-coada.

Am fost fana Backstreet Boys. Si Mariah Carey. Salivam uitandu-ma la MTV, la cate un videoclip al baietilor de aur si imi exersam talentele muzicale, adanc ingropate, pe trilurile “privighetoarei”. Stiam (cred ca stiu si acum) pe de rost versurile albumului “Emotions” si “Music Box”. Desi inima mea apartinea pe vecie lui Queen, am avut si astfel de scapari…

Am citit Dan Brown. Tot ce a scris. Mi-a si placut, desi sustineam sus si tare ca eu n-o sa citesc niciodata autori “la moda” (pe Coelho tot n-o sa-l citesc vreodata). Dar dupa ce am terminat “Codul lui Da Vinci”, nu m-am mai putut opri. Si ma gandesc sa recitesc “Fortareata Digitala”.

Am acasa colectia “Cosmopolitan” din 2002 pana in 2008. Adica 6 ani x 12 luni/an. Faceti voi calculele. O citeam din scoarta in scoarta, desi, la un moment dat devenise foarte distractiva prin “sfaturile” catre populatia feminina si nu-si mai merita banii. Pe langa “Cosmo” mai am si cateva numere din “Tabu”, iar numarul cu Maia Morgenstern pe coperta inca se numara printre chestiile care ma mai bucura din cand in cand.

Va invit la dezvaluiri

A venit vara! Si, odata cu ea, au aparut fetele vesele, cu bucati maaari de piele la vedere. Asta nu-i un lucru rau, marturisesc ca m-am lasat si eu purtata de valul de caldura care ne-a lovit de ceva vreme incoace si imi las piciorusele scaldate de razele soarelui, ca n-am mai purtat o pereche de pantaloni de o gramada de vreme…

Dar cred ca fac ceva gresit, ca outfit-ul meu nu seamana cu nimic din ce vad pe strada. In primul rand bijuteriile. Ale mele (aproape inexistente) sunt micute, dragute, finute. more…

Ma, da’ cum s-or trezit ele, mimozele patriei, sa ne spuna tuturor cat de mult iubesc fotbalul. Ca de-o vreme incoace, de la orice noua cunostinta de gen feminin pe care mi-o fac aflu ca e de-a dreptul topita dupa fotbal. Si, dupa cum se stie deja, io-s destul de pasionata de jocul cu balonul rotund, drept urmare ma entuziasmez si incep sa intreb: ce jucator iti place?; ai vreun club preferat? etc. Mi se raspunde, invariabil, “vaaaaiiii, mor dupa Cristiano Ronaldo si imi place Barcelona”. Daca fac greseala sa intreb ce le place la Ronaldo asta micu’, sunt privita ca venita de pe luna: “dar tu nu vezi cat de bine arata?”

Ba vad cat de bine arata, dar mai vad si ca sunteti niste proaste facute gramada, care au impresia ca daca se arata interesate de fotbal, ajung la sufletele masculilor din jurul lor. Va dau un pont, gratis: barbatii nu vor o femeie cu care sa bea bere cand se uita la un meci de fotbal; nu vor sa imparta bucuria iesirilor cu baietii la meci, pe stadion. Bineinteles ca o sa se arate incantati in prima faza, dar mai apoi vor simti ca le invadati spatiul, atat de bine definit din cele mai vechi timpuri.

Plus ca se vor prinde repede ca in afara de Ronaldo asta frumos nu stiti nimic despre fotbal. Ce campionate, ce ligi, ce cupe… Daca o sa va povesteasca despre lovitura libera a lui Gatuso (aia misto, din 2005, cand Milan a jucat cu Fiorentina, la care Lobont a cam fost spectator), o sa va uitati cam ca vaca la balet, ca nu stiti nici cine-i Gatuso, nici ce cauta orasul ala plictisitor in discutiile despre fotbal.

Offf, femeile astea nu mai fac nimic pana la capat….

sam sparro- black and gold
Asculta mai multe audio Muzica »

Cu cateva minute in urma am vazut la TV o reclama la “Frumusete pe muchie de cutit”. Nu mai stiu cum se numeste originalul, dar, pentru cei care nu stiu, este o emisiune care ofera operatii estetice moca unor oameni care sunt urati fizic, intr-un fel sau altul. Ca o nota generala, am observat ca transformarea se incepe de la dantura, care, in majoritatea cazurilor, este de toata jena. Se stie doar ca romanii sunt un neam de neingrijiti, preocupati de orice altceva, mai putin de spalatul lor. Ma rog, asta e deja alta poveste.

Cum spuneam, am vazut reclama pentru emisiunea de saptamana asta si, culmea, o cunosc pe una dintre protagoniste. De fapt, eram chiar destul de apropiate la un moment dat (acum vreo 10-11 ani), ea facand parte din familia iubitului meu din acea perioada.

De ce m-am socat vazand-o la emisiunea asta: intotdeauna am trait cu convingerea ca femeia asta e una dintre cele mai puternice, inteligente, frumoase si de succes femei pe care le-am intalnit. O femeie care si-a pastrat feminitatea, in ciuda slujbei (ofiter de armata, ulterior psiholog, tot in armata romana), care are o familie reusita, care are o ambitie de invidiat si care nu e complexata de ceva, mai ales de o chestie fizica.

Nu o judec, sa nu ma intelegeti gresit. E optiunea ei, alegerea ei, insa, vazand transformarile suferite de participantii la emisiune, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva relatia cu sotul ei va fi serios afectata dupa ce emisiunea asta o va transforma in ceva ce nu a fost niciodata…

Tocmai am lansat la apa o salupa pe care vrem s-o transformam in nava. Noi fiind Dojo si subsemnata. Autointitulat “Blog de femei destepte”, vrem sa mai aducem putina culoare in mintile femeilor de pretutindeni. Sau macar a celor vorbitoare de limba romana. Vorbim despre cariere, sanatate, sex, internet, bineinteles, toate la feminin.

Nu ne propunem sa facem o revolutie, ci doar sa adaugam putin bun simt nebuniei spre care se indreapta femeia zilelor de azi. Ca, e greu sa fii femeie, am spus-o deja si-mi sustin ideea

Vrem recenzii reale, spuneti-ne ce nu va place, dar si ce va place, doua femei destepte stiu sa accepte o critica cu aceeasi eleganta cu care primeste primesc o lauda. Ne citim, deci!

Dupa cum se vede (e al doilea post scris pe ziua de azi), ma plictisesc. As avea treaba prin oras (multa, de altfel), dar azi e ziua cea mare pentru caruta mea: a plecat la verificarea in vederea inmatricularii (ma apuca rasul cand ma gandesc ce zic aia cand o vad).

De plictisit, ma plictiseam si aseara, stand in sala de asteptare a unui cabinet ginecologic. In care sala de asteptare, evident, se aflau si niste reviste pentru femei. Pun mana pe un Cosmopolitan si o iau metodic, cu titlurile de pe coperta: Andreea Patrascu si interviul ei in exclusivitate pentru Cosmo. Primul gand: cine dracu-i Andreea Patrascu? Am trecut rapid peste primul gand si imi plimb ochii mai departe: 45 de trucuri sexuale pentru a-l innebuni (pe el, lumina ochilor tai, of course). Aaa, zic, deci sa citesc, sa-mi imbogatesc cunostintele.

Dumnezeule mare. In momentul in care am inceput sa lecturez trucurile astora, am izbucnit intr-un ras violent, de se uitau aialalti la mine de parca eram ciumata. Sa spicuim, asadar, din memorie:

“Leaga-i la baza penisului un ciorap lycra, cu doua noduri. Asta e recuzita foarte buna pentru pozitia girl on top pentru ca tu o sa simti nodurile alea exact unde trebuie”. WTF? Pai daca-l leg, nu-l ucid? Eu am auzit ca sangele tre sa circule prin organul ala, nu sa ramana acolo. Mnoh…

“Cand iti face sex oral, spune-i sa deseneze opturi cu limba”. Da…serios? Un sase n-ar fi bun?

“Cu o mana impinge-i penisul spre stomac (???) iar cu cealalta mangaie-l in zona ditre anus si mingiute cu miscari circulare”. Pana mea, astia iti spun sa-ti iei dracu’ cu tine in pat o foaie cu sfaturile lor de kkt , sa te mai uiti din cand in cand pe ea: “oare..cum era aici? stai sa ma uit, ca am uitat”.

N-am rezistat sa citesc mai mult de 10 sfaturi, deja radeam cu sughituri. Si ma gandeam care o fi publicul-tinta pentru sfaturile astea? Ca sper din tot sufletul ca nu exista femei care sa invete sa faca sex citind Cosmopolitan. Nu de alta, dar am avea prea multi barbati traumatizati…

Pentru azi aveam in minte un alt fel de subiect, insa un mesaj primit pe mail m-a facut sa-mi reorientez subiectul zilei. Nu ca as avea io vreun subiect in mod special, dar niste planuri sunt bune intotdeauna.

Probabil ca multe dintre cititoarele mele (chiar si unii dintre cititori) au primit pe e-mail pps-ul acela in care ni se explica (noua, femeilor) cat de periculoase sunt tampoanele (alea de tip o.b.) si ca, cel mai bine ar fi sa folosim absorbante.

Eu una sunt convinsa ca asta e o strategie de marketing, pusa la cale de Always pentru a suprima vanzarile O.B., pentru ca, femeia moderna alege calea mai curata si mai lipsita de riscuri (vizuale, if u know what i mean) cand e vorba de acea perioada a lunii.

In acest pps ni se explica de ce apare SST-ul (in cazuri foarte rare): asa zisa compozitie a tamponului contine dioxina, un produs foarte toxic, care sta la baza cancerului de col uterin etc. Acum, sa stam drept si sa judecam stramb (sau era invers? ): unde e explicatia pentru cancerul de col uterin aparut la femei care n-au folosit in viata lor tampoane de felul asta? Sau care e explicatia aparitiei cancerului de piele (o fi propylenglycolul continut de cremele noastre de corp)? De unde apar chisturile ovariene?

Bineinteles, astea sunt intrebari fara raspuns. Celulele canceroase continute de corpul nostru se activeaza o data la cativa ani si se declanseaza ca si boala in momentul in care imunitatea este scazuta. Asa cum dam vina pe tampoane, putem da vina pe E-urile continute de paine, salamuri si alte tampenii pe care le mancam, pe alinierea planetelor sau pe o zi nefasta in care corpul nostru s-a simtit mai slabit decat de obicei.

In ziua de azi, alergand dupa sanatate (pe care ne-o distrugem cu mancatul o data la doua zile, nopti de nesomn si muncit pana cadem in cap), avem tendinta de a accepta drept adevar absolut orice ni se prezinta intr-un viral de e-mail. Ni se face frica de niste tampoane, fara sa ne gandim ca anti-conceptionalele sunt mult mai periculoase, pentru ca intervin in mod nefiresc asupra functionarii organismului nostru. Am auzit femei care vorbeau despre pps-ul respectiv (eu l-am vazut prima oara acum vreo 3 ani), dar care facusera pana acum cel putin doua chiuretaje. Ori, eu am impresia ca un chiuretaj e mai aducator de boli decat orice tampon pe care il folosesti. Dar no, asta poate-i doar parerea mea.

Ni se face frica de tampoane, dar nu stim ce inseamna testul Papanicolau. Fugim de azbestul continut de ele la fel cum fugim de o mamograma (care, apropo, trebuie facuta o data pe an pana la 30 de ani, apoi din 6 in 6 luni). Inca ne inrosim pana in varful urechilor cand “obigiuaienul” ne propune o ecografie vaginala, foarte necesara, de altfel, pentru a diagnostica in mod corect eventualele chisturi aparute pe ovare, dar ne simtim foarte femei atunci cand primim o informatie despre cat de toxic este tamponul.

Tie, barbatul care citeste aceste randuri, poate o sa ti se para deplasat ceea ce scrie mai sus. Dar astea sunt probleme care te afecteaza si pe tine. Trimite femeia de langa tine la doctor, nu-i da sa citeasca pps-uri idioate. Sprijin-o si sustine-o, insoteste-o la medic atunci cand e nevoie. Nu-ti mai da ochii peste cap cand iti spune ca are nevoie sa fii mai delicat, nu mai rade cand iti explica despre durerile ei alea mari din perioada delicata (adresarile de gen “las’ ca nu mori, ca doar femeile au menstruatie de cand lumea”), tu n-o sa stii niciodata ce inseamna o durere de felul ala. N-o mai obliga sa ia anti-conceptionale doar pentru ca tu nu suporti prezervativul, poate mai incolo iti vei da pumni in cap cand doctorul va va spune ca aparatul ei reproducator e pe jumatate compromis din cauza pastilelor.

Of, ce greu e sa fii femeie…

Azi cica e zi cu ghinion. Bietii Cavaleri Templieri, daca ar stii ei ce-o ajuns ziua arestarii capilor organizatiei… Mno, si dupa aceasta zi de maxim insucces, urmeaza ziua aia la care n-o sa-i dau numele (ca nu vreau sa fiu asaltata de cautari cretine de pe nea’ gugal). Cu alte cuvinte, incepe triada mortii, atat de detestata de partea masculina: 14 februarie-1 martie-8 martie.

Eu una n-am fost niciodata incantata de “sarbatorile” astea, iar apogeul indiferentei totale l-am atins in vremea in care eram mare directoare in imparatia florilor. Apropierea datei de 14 februarie era inceputul unor saptamani de cosmar, in care vanam de tampita preturi pentru florile din depozit. In Olanda se scumpea tot, preturile ajungand de patru sau cinci ori mai mari decat erau in mod normal.

Dar nu asta e subiectul zilei de azi, ci clientii care veneau sa le cumpere “adoratelor” floricele prin care sa-si manifeste netarmuita dragoste.

In zilele astea aglomerate, coboram dintre hartiile mele si imi ajutam colegii sa vanda. Era o nebunie, o fornaiala continua, plin de barbati nedumeriti care cereau asistenta. Intr-una din zilele astea, plimbandu-ma eu printre florile mele, vad un barbat care statea in fata raftului cu cactusi si se uita intrebator in stanga si in dreapta. Iii fac semn unei colege ca-l preiau eu si merg la el.

“Va intereseaza ceva de pe raftul acesta?” “Da”, zice domnul, “sotiei i-am luat flori si tre sa-i iau si soacra-mii ceva”. “Pai, in cazul asta, raftul cu cactusi nu cred ca e cel mai potrivit pentru soacra dvs.”. “A, nu?” zice mirat omul, “dar mie imi plac cactusii”. “Si mie”, zic, “dar am o vaga impresia ca soacra dvs. nu ar aprecia gestul la adevarata lui valoare”. Pana la urma i-am dat o orhidee, ar fi fost pacat sa doarma omul pe prag chiar de ziua indragostitilor.

In aceeasi zi, merg eu la banca sa depun niste bani. Si ma ia in primire directorul de agentie, care imi spune ca ii trebe un buchet pentru nevasta-sa. Noi nu faceam buchete, eram depozit en-gros, dar mai faceam si exceptii cateodata. “Bine”, ii spun, “dar cu ce sa fie buchetul?” “Aaaaa, pai nu stiu, pune si tu ceva acolo, ieftin, ca gestul conteaza”. Mi-o venit sa-i dau un spitz intre picioare. Pana la urma i-am facut un buchet cu lalele, care l-o costat 25 de lei. Probabil ca nevasta a fost incantata, ca in ziua urmatoare parea fericit si mi-a multumit foarte mult.

Un alt client vroia sa-i duca prietenei o floare la ghiveci. Florile pe care le aveam noi erau de la foarte ieftin in jos, doar eram depozit. “Da’…”, zice omul, “io vreau sa-i duc o planta de aia verde, mare, cu multe flori”. “Plantele alea nu fac flori, sunt ornamentale prin frunze”. “Stiu, dar eu vreau si flori”. “Pai, putem sa infigen niste trandafiri in pamantul lor, dar altfel nu se poate”. “E, cum sa nu se poata, stiu eu ca aveti pe undeva ce vreau eu, dar le tineti pentru clientii vostri preferati”. Degeaba am incercat eu sa explic ca putem sa avem toate preferintele din lume, cu natura nu ne-am permis sa ne luam la tranta. Pana la urma a luat niste crizanteme si a plecat.

Deci, doamnelor, nu-i mai somati sa cumpere flori ca altfel n-au parte de sex si de viata linistita. Mai bine bucurati-va de zambetele care vi le adreseaza indiferent de data, de un “te iubesc” spus in toiul verii

E tarziu, aproape ora 2. Ma uit la un film, evident, n-am somn. Suna telefonul si inima imi bate nebuneste. E o prietena, nu foarte apropiata, de aia stiu ca, daca ma suna la ora asta e ceva grav. Raspund, cu inima cat un purice si in telefon se aude, abia soptit: “Iar m-o batut. Hai dupa mine, m-o scos afara din casa, mi-e frica sa nu ma omoare.” Ma imbrac rapid si fug la masina, in 3 minute sunt la ea, in fata blocului. Se urca in masina, e toata vanata la fata si abia se misca.

“De data asta nu mai stau, o sa ma omoare intr-o buna zi”. Ii spun ca poate sa stea la mine oricat vrea ea, iar daca-l prind pe nenorocit la usa, il ia politia de acolo si-l racoreste. Imi multumeste soptit si se lasa in scaun, cu ochii inchisi. “Da muzica mai tare, te rog. Vreau sa imi acopere gandurile”. Ajungem la mine, liniste totala, nici macar nu vreau s-o intreb ce s-a intamplat. Sigur cretinul s-a simtit lezat ca nu-i mancarea destul de calda sau ca e prea sarata sau vreo idiotenie de felul asta.

Ii dau niste haine sa se schimbe, intra la dus, eu stau si ma intreb cum naiba a putut ajunge in halul asta. Nu ne cunoastem de multa vreme, de fapt eu ma stiam cu el de ceva ani buni (ii stiam si mica pasiune de a bumbaci femeile), dar niciodata nu am fost extrem de apropiati. Pe ea, insa, am simtit-o aproape de cand am cunoscut-o si ne-am legat intr-un fel ciudat, fara sa fie nevoie sa ne cautam sau sa ne povestim prea des.

Am stat de vorba toata noaptea, mi-a povestit de cate ori si-a luat-o si de cate ori si-a cerut el iertare, in genunchi, plangand. Si de cate ori l-a crezut ea. Si mintea mea refuza sa inteleaga motivele pentru care ea a stat langa el atata vreme. Si o credeam sincer cand spunea ca a fost ultima oara cand i-a permis sa o loveasca. Ca vrea sa ia viata de la capat, sa-si recapete increderea in ea si sa poata sa se uite la viitor zambind.

S-au impacat a doua zi. El si-a cerut iertare, in genunchi, plangand, iar ea l-a imbratisat. Daca n-as fi stiut povestea, as fi plans de bucurie si as fi aplaudat asa moment emotionant, ca-n filme. Ea mi-a multumit inca o data pentru ajutor si a plecat cu el.

De atunci, mai vorbim sporadic la telefon. Ea a plecat cu el, in alt oras. O simt ca incearca sa imi spuna ca sufera, dar stie ca nu pot sa inteleg cum se poate lasa calcata in picioare in halul asta. O mai bate, sunt convinsa, dar probabil ca s-a resemnat. Si eu nu inteleg cum poti iubi un asemenea om…

Sursa poza

…sa nu impartasesc valul de ras care ma trece in aceste momente de sarbatoare. Ia cititi aici mail trimis de o draguta de secretara de la o firma care ne face servetele personalizate:

“V-am trimis atasata factura pentru 78000 de bucati, aidica 390 de pachete la 200 buc/pac. Marfa v-o trimite-mi prin curiero. Restul de marfa urmand sa v-o livram cat mai curand posibil si cand se face plata la aceasta factura.

Multumim”

Analiza gramaticala e de prisos…