Azi am o zi criminala. Ziua de azi este, firesc, o urmare a serii de ieri. Dupa ce am ajuns de la munca, destul de tarziu, in fata usii am constatat ca iar m-am incuiat pe dinafara, inchisesem usa de dimineata fara sa-mi iau cheile. Dumnezei, altari, tot tacamul… Fac rost de cheie, ma intorc acasa si decid ca trebuie sa pun haine la spalat. Proasta idee, pentru o zi in care totul mi-a mers prost. Am pus hainele in masina, am programat-o, am pornit-o si mi-am vazut de treaba (adica m-am pus la tv). La o vreme am auzit eu un zgomot ce parea a fi susur cristalin de apa care cade pe gresie. La baie, o mica surpriza: era plin de apa pe jos, uitasem sa pun furtunul la scurgere. Norocul meu (da, mai am si asa ceva din cand in cand) este ca stau la parter si n-am inundat pe nimeni. Strang eu apa injurand amarnic printre dinti, ma pun din nou la tv, masina de spalat termina treaba, merg sa iau hainele sa le intind si imi arunc privirea pe tavan: vecinul de deasupra probabil ca facuse aceeasi chestie ca si mine, altfel nu-mi explicam picurii de apa care se prelingeau pe peretele meu. Injur din nou, ma imbrac, si fugutza la vecinu’. Vecin care, calm, imi spune ca i s-a spart o teava in baie si ca n-are ce face pana maine dimineata si o sa inchida apa pe toata coloana. Si o sa si repare ce a stricat, dar mai incolo, ca acum nu are bani. No si ce sa-i fi facut omului, sa-l omor?

Si uite asa, din surplus de apa, pe gresie, pe tavan, pe pereti, am ajuns sa nu mai am nici un strop de apa pe nicaieri.

PS: apa n-am nici la birou, tocmai ce-a dat pe afara, cica s-a infundat scurgerea si trebe oprita pana se remediaza problema. Oare voi ajunge si eu sa fac un dus azi?

Am fost aseara la a doua mea intalnire de bloggeri. Mi-e putin ciudat sa merg la intalnirile astea pentru ca nu ma consider blogger, sunt doar un om normal cu un jurnal public. Insa, blogger sau nu, m-am bucurat ca m-am prezentat la Funky (un barulet dragut, cu muzica retro, in Unirii).

M-am simtit putin stinghera la inceput (cei care ma cunosc stiu ca nu am prea multa timiditate in mine), si asta din cauza ca toti cei prezenti pareau a se cunoaste foarte bine si deja erau angrenati in discutii. Insa dupa o bere si o jumatate de ora mai tarziu, nimeni nu mai parea sa aiba probleme de adaptare la grup. Bineinteles, nimeni nu a discutat despre bloguri si profitabilitatea lor, ceea ce m-a bucurat foarte mult, in schimb Dan (DeCe) si Cristi (Khris - savuros omul) s-au apucat de spus bancuri si ambii au un talent deosebit in a face asta. Am ras cu lacrimi si dupa o vreme am decis sa mergem sa mai si dansam. Pana la urma, dupa un intreg periplu prin Unirii, am aruncat ancora in D’arc, iar de aici inainte nu mai putem povesti foarte multe. Lumea s-a distrat, a dansat, a baut si s-a simtit bine, iar cine zice ca bloggerii n-au viata decat in spatele monitorului, se inseala amarnic.

Tinerea mea de minte si lipsa agendei din dotare m-a facut sa nu tin mintele blogurile tuturor celor care au fost prezenti la intalnire, drept urmare imi cer scuze fata de toata lumea si promit sa updatez postul asta cu linkuri de indata ce se va indura cineva de mine si-mi va trimite o lista. Bineinteles, dupa ce se vor trezi, sunt convinsa ca am fost cea mai matinala dintre toti in dimineata asta. DeCe, se aude?

Printre cei prezenti: DeCe, Khris, Richie, Ionesta, Cristi, Oana, Bloodie, Vali, Andreea, Cami, Daciana, Zoran - sef de Funky, Neox, Ovi, Tudor, Radu, Ioana. Marele absent al serii a fost Nuzzu, care a fost sunat insistent de catre destui dintre participanti. O fi avut omul treaba…

LE: a aparut Zelist de Timisoara si am up-datat lista participantilor:

…inspiratie. Si chef. Trebuia sa merg la Salzburg, n-am mai plecat din motive tehnice. La naiba, imi vine sa injur. Incerc sa ma abtin si sa ma calmez.

Cred ca diseara merg in plimbare la intalnirea bloggerilor din Timisoara. Sunt intotdeauna dornica sa cunosc oameni noi, chiar daca in ultima vreme am fost mai ciufuta decat de obicei. Bine ca e DeCe-ul pe acolo, ca altfel nu stiu daca as fi avut curajul sa imi arat fatza blajina (!).

Weekendul asta prevad niste zile gretos de romantice. Adica imbratisari lungi si duioase cu patul din dotarea apartamentului meu. Cu alte cuvinte, o sa dorm ca valiza in gara. La vot tot nu ma duc.

Si un fel de PS mic de tot: ma ‘nerveaza de nu mai pot cand se cearta astia prin blogosfera. Mai ales cand e vorba de doi oameni pe care nu-i cunosc in realitate, dar pe care ii apreciez foarte mult. Copii, potoliti-va.

Am plecat sa-mi caut cheful de viata pe sub pietre.

Ca si cand nu mi-ar fi fost de ajuns rahaturile din ultima vreme, ieri dupa amiaza am constatat ca am fost praduita de portofel si de telefon mobil. Portofelul era fara bani, dar plin de acte, telefonul nu era cine stie ce, dar avea o cartela plina cu numere de telefon importante. Partea cea mai urata este ca mi-au disparut din birou, mai exact din geanta, ceea ce e si mai neplacut, ca n-as vrea sa suspectez de furt lumea care circula prin biroul asta.

Asta este, shit se tot happens lately si eu ma tot montez sa nu ma mai gandesc la ce-i rau. Oricum, azi dimineata m-am dus cu teama spre locul in care am parcat masina, ca la norocul meu din ultima vreme ma gandeam ca poate a disparut si ea.

Asa ca azi o sa iau cina cu Prietena mea si intentionez sa ma plang putin, asa, ca sa nu uit ca toate mi se intampla numai mie…

LE: Mi-a venit in minte o scena dintr-un film, din “Asfalt Tango” mai exact, in care Mircea Diaconu incerca sa o faca pe sotia fugara (si care nu mai vroia sa vorbeasca romaneste) sa spuna clar si raspicat cuvantul “cacat” si ea refuza categoric. Iar mai tarziu, cand aceeasi sotie fugara era sa fie violata in benzinarie, ea a scos pe gura una dintre cele mai mediatizate injuraturi romanesti. Asta e ceva de genul: degeaba iti refuzi starile, pana la urma ele vin peste tine mai navalnic ca tsunami-ul din Asia.

LLE: Am schimbat si tema, cealalta era prea colorata. Pareri?

Mda, motive de sters cateva zile cu buretele, pentru ca:

- am fost batuta la cap de toata lumea cum ca muncesc prea mult;
- am facut nenumarate drumuri intre Arad si Timisoara, pana am invatat toti copacii de pe marginea drumului; le-am dat si nume si ii salut de cate ori trec pe langa ei;
- am asistat la perchezitionarea tuturor celor care intrau in Club Moskeea din Arad; ce naiba, chiar atatia interlopi sa fie in orasul ala?
- am intalnit un idiot care isi zice area sales manager, de o aroganta cumplita; care stie absolut TOT ce se poate face in implementarea unui produs nou pe piata; si da sfaturi; nu-i bai, l-am linistit din doua fraze;
- m-a dezamagit un prieten; acu asta e, se mai intampla si de astea; dar trebuie sa recunosc ca m-a durut putin mai mult decat credeam;
- am descoperit ca masinuta mea nu-i chiar atat de buna la drum lung; oare ar trebui s-o duc la doctor?
- a nins si eu n-am cauciucuri de iarna;
- am dormit doua ore sambata noaptea si aproape deloc azi-noapte; din motive de oftat intr-una.

A fost, totusi, o parte placuta: spectacolul Showtime din Bunker. Baietii astia sunt tot mai buni si le multumesc pentru o ora si jumatate de ras cu lacrimi.

Sper ca doar weekendul meu a fost nasol.
-

Eram in Timisoara de cateva zile si deja nu-mi mai gaseam locul. Vroiam sa muncesc, sa ma simt utila, sa nu mai stau pe capul prietenilor mei. Eram un om fara trecut si fara viitor, vedeam un zid si in spatele meu si in fata mea. Cat am plans in zilele alea, nu cred ca am plans adunand toate lacrimile vietii mele. Poate ca de aia acum nu mai plang deloc. more…

Pentru ca starea generala ciudata nu vrea sa ma paraseasca, pentru ca la postul anterior am primit cateva comentarii care mi-au adus bucurie, as vrea sa povestesc cititorilor mei (si prietenilor, pentru ca sunt cativa care ma citesc) de unde am eu incrancenarea asta cateodata dusa pana la absurd. Ca si asa se poarta dezvaluirile despre viata bloggerilor. more…

Se spune ca o carte face parte din putinele lucruri din lumea asta care ne hranesc sufletul. Imi amintesc ce devoratoare de carti eram pana nu demult, cu cat interes citeam carti din diverse domenii, cat mai colindam libraria Humanitas din centrul Sibiului, pentru a-mi mai hrani setea de cunoastere.

Prima carte citita de care-mi amintesc e “Legendele Olimpului” repovestite de Alexandru Mitru, o carte mare, albastra, pe care o citeam incet (eram, cred, prin clasa a treia) si ma minunam nespus de ceea ce citeam. Printre cartile copilariei mele, nealterate de televizor, se afla la loc de cinste “Colt Alb”, “Ciresarii” si “Cismigiu et comp.” Adolescenta fiind, am trecut la lucruri serioase, devorand filozofie si critica literara. Bine, erau parte din programa mea scolara, dar mi-au placut atat de mult incat, la un moment dat, citeam tot ce aveam de citit cu pasiunea omului care, cu cat citeste mai mult, cu atat isi da seama ca stie prea putin. Insa cartea care mi-a marcat personalitatea si care se afla pe locul 1, 2 si 3 in preferintele mele se numeste “Cheile Imparatiei” (A.J. Cronin) si este o poveste despre cum poti sa iti schimbi modul de viata realizand ca poti sa intinzi o mana si prin asta sa faci niste oameni fericiti.

Si de la ce m-am luat? Pai am realizat ca singura chestie pe care o citesc acum este un serial scris pe un blog, care are sanse sa devina carte, si care imi linisteste oarecum setea de lectura. Si pentru ca mi-e dor de serile in care stateam sa citesc pana tarziu, sper ca seara asta sa ma prinda cu cartea pe care am inceput-o acum ceva vreme.

PS: Ceva sugestii de carti bune aveti pentru mine?

Cand incepi sa tii cont de ceea ce spune lumea despre tine? Cand incepe sa-ti pese de felul in care esti perceput de cei din jur? Ma intreb daca exista un moment in viata fiecaruia in care devenim constienti de imaginea pe care o oferim celorlalti.

Eu ma intreb adeseori cum ma vad ceilalti, desi niciodata nu mi-a pasat cu adevarat de parerile lor cu privire la felul in care ar trebui sa procedez in anumite situatii. Imi amintesc ca, de cand eram mititica, putin imi pasa de ce-o sa zica unul si altul daca ma imbrac in vreun fel, daca spun gluma aia sau daca fac vreo boacana. Insa probabil ca de putine ori am facut ceva urat, rau sau fortat, pentru ca n-am avut parte de prea multe critici sau admonestari din partea prietenilor. Mistourile nu se pun, am o gramada de prieteni care imi spun ce au de spus prin glume si in felul asta fac critica mai dulce (si constructiva, totodata).

Dar acum se intampla o chestie ciudata in viata mea, care o sa dea nastere la critici, admonestari, suspiciuni de nebunie o sa planeze asupra capului meu si asa mai departe. Si mi-e putin teama de reactiile celor din jur, a celor de care imi pasa. Si mi-ar fi de folos experientele unor oameni care, la un moment dat din viata lor, au facut o chestie tabu…

Simteam nevoia sa ma plang putin. Am mai incercat azi o data, dar nu mi-a mers, persoana careia m-am gandit sa ma confesez avea alte probleme.

Deci, sa ma plang: e ora 23 si eu sunt la munca. Aud meciul in fundal si lucrez la mapa de marketing ce trebuie prezentata maine, la sedinta de la ora 15. Ah, abia am inceput sa lucrez la ea, deci poate ca o sa fac noapte alba. Sau nu. Stiu ca ar trebui sa lucrez in loc sa scriu pe blog, dar orice om simte nevoia de o pauza. Steaua ma enerveaza ca nu joaca nimic. Mi-e foame. Somn. Lene. Imi simt ochii plini de nisip (si cred ca asta e o vaga senzatie fata de ceea ce o sa simt dimineata cand ma voi trezi).

Si, cu toate astea…gata cu plangareala, ma intorc la munca. Noapte buna, copii!