Am atatea de scris despre weekendul asta, incat o s-o iau sistematic, cum prind cate un moment liber, scriu despre cate ceva.

Sambata dimineata, dupa o vineri seara foarte grea (pentru ca Smen), mi-a fost extrem de greu sa ma trezesc. Mai ales ca am deschis ochii si am vazut nori si ploaie, eram gata-gata sa adorm la loc, de lene. Dar mi-a venit in minte imaginea lui Emil Cristescu, omul care nu mi-a zis niciodata nu atunci cand am avut nevoie de ajutorul lui, m-am mobilizat, mi-am luat tricoul “Verde pentru biciclete” si am purces la hala Timco, locul de adunare pentru plecarea in marsul de primavara. Am facut o mica halta la Hotel Boavista, de unde i-am luat pe Bobby Voicu si pe Elena Ciric.

Sincer, ma asteptam sa fim noi (Sebi, Denisa, Oradeanul, Amalia) si inca niste oameni de la “Verde pentru biciclete”, ca doar ploua si era urat, numai vreme de pedalat nu puteai s-o numesti. Cand colo, parcarea era plina. Biciclete, oameni entuziasti, parca vroiam sa aratam ca suntem uniti in scopul nostru in ciuda piedicilor (desi suna foate “nationalist”, timisorenii ma uimesc de fiecare data cu solidaritatea lor). Am fost si mai uimita sa intalnesc acolo oameni care imi sunt dragi, veniti din alte parti special pentru acest eveniment, cum ar fi Florin Chilian (nu ma intereseaza povestile tablodelor, omul ala face niste gesturi frumoase si nu-mi pasa daca vrea sa obtina ceva de pe urma lor).

Am pedalat o ora, iar Elena a fost cam singura de la BlogTrip care a avut ocazia sa vada o buna bucata de Timisoara. Asta o spun asa, sa le fac celorlalti in ciuda ca n-au venit Ulterior, am aflat ca am fost cam 1000 de oameni la actiune. Magnific.

Mi-a placut, din nou, foarte mult. Am fost organizati, am avut politia dupa noi tot timpul, iar entuziasmul a fost pe masura. Emil Cristescu a donat peste 200 de biciclete angajatilor sai, chestie care pe mine m-a uimit din nou si-mi scot palaria imaginara in fata acestui om, pe care nu vrei sa-l ai dusman in afaceri, dar care stie sa se faca placut si respectat.

Asta urmeaza la Timisoara. Sa incepem sa numaram, zic.

Vineri seara da Blogu de baut pentru ca lanseaza Smen, un site care. Care nush, ca e teasing. Asa ca ne vedem la Garaj Pink Freud, de pe la 7 seara, asa, ca sa ne incalzim pentru “delegatia de la Bucuresti”.

Care delegatie va ajunge vineri seara, in Mercedesurile aurite, avand in componenta domni si doamne de mare angajament, care presteaza un blogtrip in orasul de pe Bega. Asa ca luati de va inscrieti aici si fiti convingatori, ca workshop-ul e foarte interesant.

Sambata dimineata de la ora 10 ne intalnim la hala Timco pentru pedalarea de primavara. Verde pentru Biciclete isi continua campania pentru a impanzi Timisoara de piste pentru biciclisti. Voi fi acolo, ca de fiecare data cand e o actiune de felul asta, pentru ca adooor sa merg pe bicicleta.

Sambata seara vom face o adunare cu participantii la blogtrip si cu bloggeri si twitter-isti timisoreni la cafeneaua dansanta Fratelli, de pe la orele 8 seara, trecute fix. Bem o cafea, un ceai, un suc, iar apoi ramanem (cine vrea, of course) la chef si dezmat.

Duminica ne luam la revedere de la delegatia bucuresteana venita sa ne ofere informatii despre inalta utilizare a platformelor sociale si a blogurilor din dotare si merem acasa sa ne hodinim, ca tare greu a fi dupa asa un weekend

LE: multumesc Richie pentru update. Deci, duminica de la ora 18 avem blogmeet in Irish.

Ieri, impreuna cu alti o mie de oameni (cel putin), am fost sa pedalez prin urbea timisoreana, intr-un mars al sperantei numit “Verde pentru biciclete”.

Aceasta campanie nu e o campanie ecologica absurda. Nu e initiata pentru a-i face pe oameni sa renunte la masini si sa foloseasca bicicletele in locul lor, ci e facuta pentru acei oameni care, din cand in cand, ar vrea sa foloseasca bicicleta ca si alternativa, insa le e teama. Teama de soferii nervosi de pe sosele, teama de locurile stramte din trafic prin care nu se pot strecura, teama ca sunt invizibili pentru ceilalti participanti la trafic.

“Verde pentru biciclete” vrea piste pentru biciclete. Locuri speciale, pe strazi, sosele, trotuare, pe care sa se poata circula in siguranta. Un motiv in plus pentru cei care ar vrea sa mai faca o plimbare prin oras, dar se tem ca nu au loc. Si inca un motiv pentru mine sa-mi aduc de la Sibiu batrana mea bicicleta.

Ieri m-am simtit mandra ca sunt timisoreanca prin adoptie. Am vazut un entuziasm pe care nu stiu in cate locuri din tara il poti vedea. Am vazut organizatori cu fete pline de bucurie ca timisorenii au venit in numar atat de mare la acest mars al sperantei si am vazut sute de biciclete tinute in maini deasupra capului, in semn de victorie. Si asta e doar inceputul.

Aparat foto nu mai am. L-am dat ieri, unor baieti curajosi care vor sa faca turul Europei pe biciclete si el, aparatul meu foto, o sa fie reporter si o sa ne relateze despre minunatiile vazute si traite de cei doi. In schimb, am cateva poze de la marsul de ieri, courtesy of Denisa.

Cei doi curajosi, plecati in turul Europei

Io, o nebuloasa somnoroasa rau de tot, Ovi si Raul.

Revolutia pe biciclete

De la Sebi avem un clip minunat, cu o coloana sonora care ma face sa ma umflu’ in pede de mandrie si sa zic: Da, ma, suntem in Timisoara!

Au mai participat: Piticu, Tiberiu Lovin, Ovi Lala, Richie, Luci, Tomata cu Scufita, Sirg, Lilisor, Oradeanul si, evident, bloggerul Emil Cristescu. Iertare daca am omis pe cineva.