Vreau sa-mi fac buletin. Politia din Timisoara nu prea vrea.

Nush cum Sfantu’ mi s-or aliniat mie planetele saptamana asta, dar nu s-o aliniat cum trebe. Ma tot intreb ce dracu’ ar putea sa nu mai mearga bine. Raspuns: TOT.

Io mi-am pierdut buletinul. Si permisul. De fapt, mi le-o furat amu’ o vreme. Noroc ca am avut copii dupa ele si o fost ok, plus ca am si un pasaport in original, deci suficient sa-mi fac treaba. Dar m-am hotarat io ca tre sa fiu absolut legala. Proasta decizie.

Ma duc ieri la buletine, inarmata cu o tona de acte. Certificat de nastere, de casatorie (pentru schimbarea de nume), iau o cere de acolo, o completez. Mai taram dupa mine si pe omul care ma lua in spatiu, ca nu-s proprietara si tre sa fie si el acolo. Omul, cu actele de la casa dupa el, toate originale, buletin, tot. Intram la doamna de la informatii. Verifica actele, minunat, aveti de toate, va lipseste un act. Mai jos, dialogul halucinant:

“Sentinta de divort lipseste.”
“Mi-am facut buletinul aici, acum 4 ani. Atunci nu mi-ati cerut sentinta de divort.”
“Atunci nu trebuia. Acum trebuie.”
“Bine, atunci o sa bifez ca-s casatorita. Si asa port numele fostului meu sot.”
“Pai nu se poate. Ca va verifica si nu va face buletinul.”
“Pai daca ma verifica, atunci la ce mai trebuie sentinta de divort?”
“Nu stiu, trebuie, asa cere legea acum.”

Evident, sentinta mea de divort e acasa la ai mei. Adica la Sibiu, ca n-am avut nevoie de ea niciodata. A ajuns in posta mult dupa plecarea mea din Sibiu, iar ai mei au pus-o laolalta cu celelalte acte. O sun pe sora-mea, fa draga niste scan-uri si pune-mi-le pe mail. Sora-mea, draga, se executa, primesc actele, le listez, ura si hai inapoi la buletine.

Acolo, fiind dupa ora 16, deja era puhoi de lume. Ma pun la rand, sa iau numar de ordine. Trebe copii dupa celelalte acte, zic. Ma uit dupa un xerox pe acolo, canci. Intreb o doamna, aia ma trimite la mama cucului sa fac copii si sa cumpar un dosar plic. Da, eternul dosar plic cerut de fiecare institutie de stat din tara asta. Renunt la a mai sta la coada, iau actele dupa mine, sa le fac copii si ma pregatesc pentru dimineata de a doua zi. Adica de azi.

Ajung din nou la doamna care imi verifica actele. Ajunge la sentinta de divort. “Originalul?” “Nu-l am la mine, nu e suficienta o copie? Daca tot asa aveti program care verifica.” “Nu, eu trebuie sa verific daca e conform cu originalul.” Adica o tantzica de la informatii sta cu niste hartii in mana si isi da cu parerea daca o copie e la fel cu un original. Mhm. Ca doar originalele nu ajung mai departe, la aia care efectiv fac buletinul.

M-am umplut de toate spumele pamantului. Am iesit injurand si suduind. Sa nu mai zic ca dureaza intre 10 si 12 zile sa iti elibereze nenorocitul de buletin. Wtf, zici ca n-am trecut de secolul XX in tara asta.

Vineri plec la Bucuresti. Sa dea Domnu’ sa ma opreasca vreun politai pe drum si sa imi ceara actele ca ma jur ca ii infund dosarul plic pe gat. Ii dau si o cola, sa-i treaca greata si sa ragaie. Mama voastra de retarzi.

LE: mi-am amintit ca pe cartea de identitate nu scrie nicaieri starea civila. Ma gandesc ca-s doar curiosi si atat.

Tweet