Lehamitea
Ne urâm între noi cu o putere care mă sperie tot mai mult în fiecare zi. Îl urâm pe vecinul de lângă noi că și-a luat o mașină de spălat mai bună. Îl urâm pe ăla pe care-l vedem pe Facebook că a mers într-o vacanță pe care noi credem că a dat o căruță de bani. Îl urâm și-l bănuim că sigur face ceva necurat, n-are cum să facă atâția bani în mod cinstit.
Habar n-avem să ne uităm în ograda proprie. Ne creăm, în mințile întunecate, niște teorii ale conspirației care ne țin treji noaptea și ne macină stomacul ziua. Nu mai putem trăi fără să acuzăm, fără să înjurăm, fără să bârfim, fără să judecăm, fără să împărțim dreptatea.
Ne urâm orașul în care trăim zi de zi. Nu-s parcări! Prea multe semafoare! Prea scump biletul la concert! Prea mult praf! Prea puțini copaci! Prea mulți oameni! Prea nesimțiți! Ei fiind întotdeauna alții, nu noi.
Noi? Fără pată. Cetățeni model fără niciun cusur. Aruncăm hârtiile la coșul de gunoi. Stăm cuminți la semafor. Lăsăm pietonii să treacă strada. Compostăm biletul de tramvai întotdeauna. Consumăm apă, hărtie și electricitate în mod responsabil. Nu cumpărăm plastic. Aruncăm deșeurile selectiv. Nu scuipăm pe stradă. Nu bârfim. Muncim serios măcar opt ore pe zi. Nu ne credem mai deștepți decât colegii noștri. Ne închidem telefoanele la spectacol. Mergem să votăm și nu-i lăsăm pe alții să aleagă pentru viitorul nostru. Suntem acolo ori de câte ori e nevoie de un voluntar pentru acțiuni culturale sau sociale. Măturăm zăpada din fața blocului. Parcăm regulamentar.
Ei, întotdeauna ei strică România. Biata țară, habar n-are, sireaca, ce mult o hulim. Măcar aici, și noi, și ei, suntem într-un glas.
Țara, oameni buni, o facem noi. Tu, eu, el și ea. Nici până acum n-am reușit să înțelegem asta. Încă așteptăm statul să ne dea, încă-i urâm prea mult pe cei ce vor să iasă din mulțime. Încă cerem cu nerușinare orice oricui, pentru că trebuie să ni se dea. Bunul simț a murit zvârcolindu-se în chinuri, iar noi și ei și toată lumea urlă cu încrâncenare despre rahatul în care „ei” ne-au băgat.
Dar tu? Tu ce-ai făcut să ieși din ură?
Tweet
Am incercat si eu sa iti adopt parerea dar sunt prea multe exceptii si semafoarele da, sunt una din ele. :)) Iti dau un exemplu de saptamana trecuta in drum spre lucru:
La trecerea de pietoni din fata bisericii de la Kutl sunt 2 semafoare (cu refugiu in mijloc), ambele cu buton. Am stat pe partea dinspre Iosefin, apasand din cand in cand pe buton, pana s-a facut verde de 7 ori la cealalta jumatate pana am trecut pe rosu. M-am mai uitat in spate dar nu s-a facut verde. Cum fac eu tara in conditiile in care am de ales intre a incalca legea sau a imi incalca contractul de munca?
Plus ca nu vreau sa intru in detalii public dar pe parcursul ultimului an am dezvoltat probleme grave de sanatate din cauza poluarii, cu care m-am procopsit pe viata, nu sunt genul care se vindeca, doar se tin sub control. In conditiile astea mi se pare absurd sa nu fiu revoltata ca se taie copacii, nu se curata praful, si se incurajeaza masina in defavoarea bicicletei/transportului in comun. Poate ai avea un pic alta perspectiva daca tu sau cineva drag tie ati pati la fel.
Ily, eu îți înțeleg perfect punctul de vedere. Iar rândurile mele sunt către cei care nu fac nimic bun (nici măcar pentru ei), dar găsesc de cuviință să se plângă și atât. Dacă vorbești cu ei, totul le pute. Asta nu e cazul la tine, te cunosc și știu ce faci
Eu de fiecare dată când mă enervez că nu merge semaforul sau că nu ajunge taxi la timp, îmi aduc aminte de filmulețul acesta: https://www.facebook.com/AnamariaVasileOficial/videos/1201163579918147/
Nu ajuta si nu vine cu solutii, dar macar te face sa te gandesti de doua ori inainte sa inuri pe cineva.
Cat despre ce se intampla in tara, sunt de acord ca noi toti contribuim la bunastarea noastra si ca, daca eu nu merg la vot, ii afecteaza pe toti.
*injuri