Oameni si slujbe
|Cred ca ati observati din relatarile fratilor mei intr-ale razboiului ca, in afara de mentionarea numelor noastre, a celor invitati sa-si petreaca un weekend in Arsenal Park, au mai fost pomeniti inca trei oameni: Amalia, Berni si Marius Cristescu (devenit fratele Cristescu, de cand l-a batut pe Crivatu’ la table).
Acesti trei oameni s-au straduit sa ne faca un weekend frumos, sa ne arate tot ce se poate arata si sa ne povesteasca ce mai vor sa faca.
Sa incepem cu Amalia. Care e PR-ista. Da, o meserie ingrata in Romania, dati numai un ochi pe cateva articole de la Zoso si Arhi, de exemplu, articole in care ni se explica destul de clar cam cat le poate duce capul pe dragutele care se ocupa de imaginea unei companii sau a unui produs. Mno, Amalia e cu totul alta treaba. Da, isi promoveaza produsul, da, e dedicata meseriei, dar stie cand sa se opreasca din promovare. Sau, mai bine zis, imbina atat de frumos meseria cu distractia, incat nu te simti nici o clipa agasat de povestirile despre ceea ce promoveaza. Plus ca-i de gasca, relaxata si vesela si e o placere sa stai cu ea cateva zile.
Trecem la Berni. Care e absolut mortal. Are stilul ala conspirativ, pe care il gasesti la putini oameni din turism, adica face chestii de genul “shht, am o palinca buna rau, pun un pic sa vezi cum e?”. Si picul ala se face nush cate pahare, ca el bea in rand cu tine si palinca-i buna si mai vrei. Plus ca vine cu tot felul de idei ca sa te faca sa te simti bine, nu pentru ca asa i-a zis seful, ci pentru ca ii place foarte mult ceea ce face. Pentru ca vrea ca toata lumea sa se simta bine si pentru ca gaseste satisfactie in zambetul clientului.
Si terminam cu Marius Cristescu. Probabil ca acum o sa-mi sara multi in cap si o sa-mi spuna ca e usor sa fii dragut cand esti milionar in euro. Dar eu contrazic afirmatia asta si spun ca respectivul patron/milionar/proprietar de jumate de Timisoara putea sa faca orice altceva in weekendul ala. Venise cu prietenii, avea oameni care se ocupau de noi, teoretic nu trebuia sa stea dupa fundul nostru. A stat pentru ca el crede in ceea ce a construit acolo si e adeptul teoriei care spune ca daca vrei ca un lucru sa fie bine facut, fa-l cu mana ta. Ca la fel de milionar e si fratele lui, Emil Cristescu, care data trecuta ne-a plimbat cu bicicleta pe coclauri si ne-a povestit o gramada de chestii si a stat si el dupa fundul nostru si al tuturor oamenilor de acolo, ca de, era de musai sa ne simtim bine. Plus ca n-a facut tam-tam despre cine e el, dovada ca Vis Urat habar n-a avut ca el e unul din proprietarii locului.
Astia sunt oamenii si astea sunt slujbele lor. Din pacate, sunt putini ca ei. Insa eu, una, ma bucur ca i-am intalnit.
Tweet
Mă…eu nu blamez. Din contră, mă bucur că oamenii de genul fac chestii şi pentru alţii. Plus, să-ţi pove un pic din campingul din Amsterdam unde am stat. Era acolo un nene care se plimba tot timpul: ba la recepţie, ba pe la căsuţe, ba pe la băi…mă rog. Credeam că e vreun angajat. Ca să aflăm că nenea ăla în bocanci, pantaloni de army şi tricou, e de fapt patronu’…şi nu numai a lu’ campingu’ ăla, care oricum era imens, ci şi a lu’ încă vreo 2 şi mai mari, dintre care unu’ – din Belgia, parcă – avea şi un castel în mijloc. Deci se poate.
Şi asta vroiam să zic: mă bucură că se poate şi la noi. Că nici nenea ăla nu era veşnic acolo, şi nici fraţii de care vorbeşti tu n-or sta veşnic la Arsenal Park, dar ştiu să-şi vândă marfa.
Asta-i marea buba a turismului de pe la noi: lipsa de ospitalitate. Desi se spune ca suntem un popor ospitalier, multi dintre cei care se ocupa de treaba asta cu turismul, n-au “in sange” ospitalitatea, atat de necesara.
@Cartitoiu’, Amsterdam e in alta lume, acolo ar fi ciudat sa nu se ocupe de clienti; dar na, noi ne miram de momentele in care oamenii care ofera servicii chiar se ocupa de asta, in timp ce la altii e deja normalitate;
@Boghi, is atat de satula de treaba asta cu “romanii sunt ospitalieri”; is pe dracu, romanii stiu sa zambeasca numai la chestii demonstrative, cand e vorba de facut treaba se trag pe fund ca nimeni altii.