Sibiul pentru sibianca din mine
|Later Edit. Scriu aici, să se vadă. Fotografiile îi aparțin lui Radu Bădoiu.
Îmi place să asociez orașele cu muzica, dar Sibiului încă nu i-am gasit muzica potrivită. Chiar dacă a fost orașul care mi-a servit drept casa timp de aproape 27 de ani, chiar dacă familia mea e acolo, chiar dacă tot ce am învățat despre prietenie se află adânc înfipt în amintirea despre el.
De câte ori merg spre casă (la sărbători cel mai des), ascult “Driving Home For Christmas”, indiferent de perioada din an în care ma aflu. Chris Rea e cel mai aproape de sentimentele mele atunci când ma gândesc la Sibiu: oarecum trist, dar molcom și cald; e, totuși, acasă.
Mi-e tare drag orașul ăsta, dar nu e pasiune. E ca iubitul cu care te-ai obișnuit și nu-l lași să plece doar pentru că, la un moment dat, ți-a arătat cea mai buna parte pe care o poate avea în el. Sibiul mi s-a dezvăluit în străduțele mici și înguste, la statuia lui Lăzar – nu mai există, dar, pe vremuri, servea ca loc de întâlnire pentru adolescenți ce tremurau la gândul unui prim sărut -, în piețele mici și pustii, în parcurile verzi cu băncuțe ascunse.
Pare un oraș cosmopolit. Teatrul, muzica, spectacolele de tot felul care-i umplu sălile și piețele, străinii ce-i trec pragul cu încântare – toate astea îi fac pe cei care îl vizitează să spună “M-aș muta aici maine!” Și e bine, mă bucur că alții văd în acest oras ceva ce eu n-am mai văzut de la 20 de ani.
Încep să-l admir prin ochii altora, prin entuziasmul lor atunci când vorbesc despre el. Mă uit altfel la cladiri, simt altfel fotografiile de pe Podul Minciunilor, cafeaua din Piața Mica e mai aromată. Mă las ademenită de pasiunea altora pentru el și încep să-mi deșir amintirile pe masură ce alții se minunează de arhitectura unei clădiri, de forma unei străzi sau de măreția Muzeului Satului.
Sibiul nu mai e al meu de mult, însă nu voi înceta niciodată să încerc să-i redescopăr sufletul.
Fotografii de Radu Bădoiu. Partener de ospitalitate: Continental Forum Sibiu.
Tweet
Mie imi place la nebunir Sibiul. Sunt unul dintre oamenii care s-ar muta acolo. Felicitari pentru fotografii. Sunt extraordinare. Mi-ai adus un dor nebun de Sibiu :)))
Fotografiile îi aparțin lui Radu Bădoiu. Scrie la final, dar am pus și la început, să fie clar
Foarte tare piesa “Driving Home For Christmas” – exact pe aia o ascult si eu cand revin de Craciun in Sibiu 😀 Legat de ce spui tu, majoritatea celor care se entuziasmeaza de Sibiu o fac pana ajung sa locuiasca aici (desi probabil, cei mai multi nici nu ajung sa o faca). Faptul sa Sibiul e un oras “extraordinar” in care s-ar muta multi e deja o chestie overrated. I-as invita sa se mute si sa vada ca una e sa fii turist si alta locuitor al acestui oras (diferentele dintre cele doua opinii despre Sibiu sunt uriase si nu le poti vedea decat dupa ce locuiesti in el). Vizita e asa o perioada de seductie daca vrei si destul de superficiala. Dupa ce ajungi sa locuiesti in Sibiu o perioada, iti doresti sa pleci si sa mai revii sa locuiesti la pensie aici (in vizita o poti face oricand). Cam asta e feelingul meu. p.s: Faine fotografiile.
Andra, eu zic asta multor oameni. Și sunt mulți care se miră. Dar da, dacă ajungi să stai mai mult de o lună în Sibiu, îți dai seama de părțile mai puțin fericite
Am locuit cam 11 ani in Sibiu cu intreruperi. Am plecat acum o luna si imi pare ca in ultimul an a fost din ce in ce mai rau locuitul acolo. Oamenii s-au schimbat. Traficul a devenit groaznic si tinde sa rivalizeze cu capitala.
Orasul este fain si as mai reveni in vizita la prieteni. Atat
“M-aș muta aici maine!” mi-am zis si eu. Si m-am mutat. In postarea asta ma simt de parca am facut schimb de orase! Serios. Varsta la care ai plecat tu si am venit eu. Sau, fie, invers.
Experienta e aceeasi. Orasul in care cresti ramane amprenta adanca pe retina si in trup, suflet, minte; prieteniile copilariei, pubertatii, adolescentei, din vremea facultatii nu se vor mai gasi la alta varsta, insa gasesti altceva. Ceva ce alegi cu alta traire, ceva matur, poate la fel de sincer, insa precaut.
Am si eu o concluzie: ca sufletul te indreapta acolo unde ii e locul.
Eu inca ma intreb: oare am facut schimb?
*as adauga, totusi, ca Timisoara pentru mine nu este orasul natal 😀
Vezi tu, eu n-am simțit niciodată Sibiul ca fiind orașul în care voi rămâne, deși nu-mi puneam vreo secundă problema să plec din el. Decizia de a pleca am luat-o de la o lună la alta.
Sper că ți-e bine acolo și că Sibiul e așa cum ți-ai dorit să fie locul tău de om matur
Eu am innebunit la un moment dat si am plecat in bucale, unde am locuit cateva luni. M-am intors si de atunci nu as da Sibiul pe nici un alt loc din Romania(nu ca bucurestiul ar fi foarte reprezentativ pt Romania). Dar a fost bine ca am plecat din Sibiu cand ma plictisisem (din varii motive) de el. Acum il apreciez mult mai mult. La fel si legat de concitadini. Eram si inainte extrem de patriot local, dar ma saturasem de anumite tipologii de la noi.
Acum le pun intr-un anumit context. Fac anumite asociatii si devin mai tolerant cu anumite lucruri. Nu in sensul ca sunt OK ci legat de cum ar trebui abordate. Contextul conteaza foarte mult.
Cam fiecare oras (chiar tara) ti se prezinta altfel dupa ce ajungi sa nu mai fi turist. Daca ar fi sa aleg un oras “de suflet” cred ca Timisoara ar fi.