In spatele comercialului

Weekend-ul asta am stat pe acasa, sa-mi mai trag sufletul. Ultimul an a fost cam mult pentru mine si acum am nevoie sa-mi asez pe foaie niste prioritati. Si sa dorm, mult, ca ma asteapta din nou o perioada de plimbari pe la evenimente care mai de care mai faine. Si daca tot m-am invartit in jurul casei, am urmarit doua dintre show-urile care se bat pentru audiente pe timp de weekend: Dansez pentru tine (ProTV) si X Factor (Antena 1).

Dincolo de toata lupta asta pentru audiente cat mai mari, spectacolele tv de felul asta au un mare merit: fac tot ceea ce sistemul e prea lenes sau prea nepasator sa faca. In cazul Dansez pentru tine, ajutorul este unul practic, foarte multi oameni afla de alti oameni care chiar au nevoie de ajutor. Cazurile prezentate sunt intr-adevar impresionante. Sunt acolo oameni care au reusit sa isi obtina singuri echilibrul si sa se descurce cu foarte putinul pe care l-au primit in viata. Unul dintre concurenti, de exemplu, a fost dat afara din casa la 8 ani, a ajuns la o casa de copii, a invatat tot ce a putut, cum a putut si a intrat la facultate. Acum e in anul 3 si in fiecare dimineata de an universitar el ajunge la scoala cu aproximativ 3 ore inainte de inceperea cursurilor si asteapta acolo, cuminte, sa vina cineva sa deschida cladirea, sa poata intra.

Catrinel Sandu, una dintre vedetele concurente, danseaza de cateva zile bune cu piciorul grav ranit, iar dupa concurs va trebui sa si-l opereze. Deci e grav. Nu cred ca cineva si-ar pune sanatatea in pericol daca n-ar fi extrem de motivat de povestea care il face sa lupte pentru ceva mai bun. Oamenii astia, care dau din orele lor si din viata lor, o fac pentru ceva mai mult decat audienta, cresterea vizibilitatii persoanei lor sau altele de felul asta.

La X Factor, vocile cu potential sunt ajutate sa-si gaseasca drumul. Se stie foarte bine ca in tara asta, daca ai talent, chiar nu conteaza si nimeni nu te ajuta sa treci la nivelul urmator. Scolile de profil nu sunt suficiente, iar vocile au nevoie de pregatire permanenta si sunt putini cei care isi permit ore de canto suplimentare cu profesori buni, care sa stie cum sa ii modeleze. Asta e marele merit al emisiunii, ca pune la dispozitie niste profesori care scot tot ce e mai bun din concurentii care nu au ajuns acolo pentru ca sunt cei mai buni, ci pentru ca in fiecare dintre ei cineva a vazut un potential.

Sponsorii emisiunilor astora nu dau premiile alea uriase pentru ca au inima buna, o fac pentru recunoastere si un plus de imagine. Dar cred ca e un win-win-win situation in relatia asta de producatori-concurenti-public, pentru ca noi, ca public, mai invatam ca si lucruri frumoase se pot intampla daca esti increzator in fortele tale.

Emisiunile astea arata oameni care nu s-au dat batuti, care nu s-au lasat impiedicati de tot felul de probleme, unele dintre ele foarte grave. Pentru ca e grav sa n-ai familia aproape, sa dormi pe strazi, sa stii ce vrei sa faci in viata si sa nu ai niciun fel de sprijin, din simplul motiv ca n-ai pe nimeni langa tine sa te indrume.

Si dupa un weekend de privit la emisiunile astea, ma simt extrem de norocoasa cu tot ce am si ca pot sa fac ce-mi place si cum imi place.

PS: nu comentez episodul de aseara de la X Factor, care il are ca protagonist pe Razvan Simion. Cred ca CNA-ul ar trebui sa-l amendeze pentru instigare la rasism.

Tweet