Din nou despre credinta si biserica
|Recent, am avut din nou o mica piatra de hotar de trecut in familie: o inmormantare. Detaliile sunt mai putin importante, ideea de baza e despre cum un moment in care ar trebui sa cautam pacea dinauntrul nostru se transforma intr-o goana pentru orice, numai pentru linistea sufleteasca nu.
In primul rand, e aproape barbar modul in care se desfasoara aranjamentele pentru ingropaciunea propriu-zisa, chiar daca cel trecut la cele vesnice si-a rezervat demult locul de pamant in cimitir. Pentru a trece de niste etape suplimentare, gen cerut aprobare pentru gropari, caratori de sicriu si alti asemenea, se asteapta prea mult asa ca toata lumea face ceea ce e si de asteptat: da niste spagi. Sa scape, sa nu se mai gandeasca ca nu-si pot lua “la revedere” intr-un mod decent, fara sa-si mai bata capul cu hartia aia nenorocita.
Napasta cade pe apropiati in tot ceea ce inseamna organizare. Nu destul sunt napastuiti, ca doar nu vorbim de cel mai fericit eveniment din lume, mai trebuie sa se si adune si sa negocieze cu onor preotimea despre cati colaci tre’ sa fie pe masa, de unde se cumpara lumanarile (musai de la patriarhie, ca alealalte sunt facute de “necredinciosi”), cat costa cantorul, de cate ori tre sa-si faca popimea aparitia la capataiul defunctului. Basca discursul de final, care numai in memoria celui plecat nu e.
Sunt multe tristeti, dar poate cea mai puternica e simtita de cei care nu reusesc sa isi traiasca propria durere, din cauza goanei dupa “cele cuvenite”. Un proces greoi in care biserica si popimea ar trebui sa fie cele care nu pun probleme. Sa sprijine sufleteste, sa aline, sa ofere confort. Nu teama ca poate familia n-a dat destui bani, ca poate familia n-a pus ce trebuie pe masa, ca poate familia n-a aratat destula credinta sau incredere in biserica.
N-am putut sa stau cu gandurile mele de ramas bun pentru ca in jurul meu toata lumea era agitata. Ai dat comanda la colaci? Maine la 7 vine preotul, ai grija sa-i anunti pe toti. Tre’ sa imprumutam bani, ca e week-end si n-am cum sa merg la banca sa scot bani acum; si avem de platit si cantorul. O zis aia mare ca plateste ea la gropari, nu mai sta dupa hartia aia. Ada-l si pe fiu-to, ce-o sa zica popa daca-i citeste numele de pe foaie si el nu-i aici? Lumanari ai luat?; ne-o dat preotu’ adresa, de acolo sa mergi sa iei!
Credinta mea, insa, a ramas neclintita, chiar inconjurata de atata mercantilism; poate in ciuda lui. Dumnezeul acela care se gaseste sub o piatra si in orice adiere de vant a fost cu noi in acele zile. N-a avut nicio legatura cu popii, cu banii pentru ingropaciune, cu nepasarea, cu boceala prefacuta, fara sens. Biserica asta ahtiata dupa bani n-o sa-mi mute sufletul de la a crede in ceva mai presus de mine.
As vrea, insa, sa se intample ceva in tara asta, cu oamenii din tara asta. Sa nu mai acceptam sa dam bani atat de usor doar ca sa scapam de gura unor hapsani care se autointituleaza “oamenii lui Dumnezeu”. Sa nu ne mai fie teama ca daca nu facem cum zic ei, ramanem de izbeliste.
Foto: Life After Death by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)
Tweet
Să-i cauţi pe preoţii ăia adevăraţi, aşa puţini cum îs ei, ai încercat? Că aşa e simplu să expediezi biserica pe motiv că preotu X n-are treabă cu vocaţia asta.
Incearca tu sa faci o inmormantare fara sa mergi la biserica de cartier si la preotul “arondat”. Iti urez succes. (Si sper din toata inima sa nu trebuiasca sa treci vreodata prin asa ceva.)
Desi nu mi-am dorit o asemenea experienta, am avut si eu de organizat o inmormantare saptamana trecuta, pentru bunica mea care a murit. Precizez ca inmormantarea a avut loc intr-un cimitir din Bucuresti. Totusi, n-am avut nici un fel de problema, dintre cele mentionate mai sus. N-a fost nevoie sa avem de-a face cu preotul de cartier. N-a trebuit sa asteptam dupa nici un document, pentru slujba am discutat cu preotul de la cimitir, caruia i-am dat cati bani am considerat eu fara sa-mi ceara o anumita suma. Da, e drept, a trebuit sa “cinstim” si groparii ca, deh, asa se face si n-am avut chef de targuiala pentru asta (de aia si vin cu cereri atunci, pe loc, ca stiu ca omul este intr-o stare in care nu sta la discutii prea mult). Dar nu stiu despre ce spagi e vorba in articol pentru ca noi nu am dat asa ceva. N-a fost nevoie sa asteptam dupa nici o aprobare. Am platit (cu factura) la cimitir cateva taxe pentru diverse servicii: depunere la capela, sapat groapa, aranjare mormant etc., fara sa ni se ceara nici o spaga. Iar de partea cu coliva, colaci, pachete si alte pregatiri de slujba s-a ocupat o firma de pompe funebre, care a avut grija de toate (contra cost, evident).
Nu mă refer exclusiv la situația asta. Mă refer la întreaga ta părere despre preoți și biserică. În mod sigur nu s-a format doar după evenimentul ăsta.
Zicea Arsenie Boca: Vreți preoți buni? Nașteți-i!
Trebuie să privești contextul mai larg. În Transilvania nu prea avem probleme de genul ăsta. Există o cultură care susține astfel de comportamente.
Poate pentru ca acum privesc problema din alta parte, poate pentru ca sunt in tagma celor blamati, imi permit partial sa te combat. Sa incep cu normalitatea care mi se pare normala: exista si in Romania asa numitele firme de pompe funebre care iti “organizeaza” inmormantarea de la A la Z (inclusiv blamatii popi, neintelesii colaci si sfintele lumanari), pentru asta familia celui decedat (intr-un procent de peste 50%) se asteapta la un deces iar pentru asta tu poti fi pregatit cel putin financiar inainte (daca nu exista un ajutor de la stat care poate acoperi lejer toate cheltuielile, daca nu faci inmormantare cu lautari si pomana la tot cartierul). Firmele din Romania am inteles ca iti si fac inmormantarea fara sa ceara banii si te ajuta ei dupa aceea cu cererile catre stat. Astea e pe parte pragmatica unde noi ca neam ce suntem ne lamentam intr-una. Partea cu popimea e alta… CREDINCIOSII nu sunt crestini doar atunci cand se nasc, se casatoresc sunt grav bolnavi si mor, crestinismul autentic este o stare de fapt, iar la un crestin bun vine taica popa din parohia lui sa il viziteze de cand e bolnav, ca il stie pe nenea de la Biserica, pentru ca e acolo prezent duminica de duminica, iar credinciosul care e prezent constant la Biserica stie ca trebuie sa doneze comunitatii sale o parte din “talantii” sai, pentru diverse cheltuieli (din cate stiu eu incalzirea cladirii bisericii nu se face printr-o minune, sau cel putin la mine nu se facea… si mai sunt multe alte cheltuieli). Eu am inmormantat astfel de credinciosi, SOC si GROAZA, pro bono, pentru ca da la momentul respectiv mi se pare de porc sa cer bani. Sunt o a doua categorie de credinciosi care apar cum ziceam mai sus doar in momentele cheie, iar in ultimul sunt adusi. Din nou SOC si GROAZA, inmormantarea, cat e de frumoasa si de bine cantata nu il mantuieste pe cel care nu si-a trait crestinismul (Biserica ii numeste atei practici pe cei care se lauda ca sunt crestini dar nu ii vedem deloc la Biserica). Acestor crestini apar la Biserica pentru ca trebuie sa presteze un serviciu, punct pentru ca ceea ce li se face (termenul corect e celebrare) lor e un serviciu, ca la frizer, dau 2 lei, ma tunde tanti. Asadar daca tu apelezi la mine ca si preot doar pentru servicii eu te taxez pentru servicii, daca esti crestin activ in parohia mea, atunci esti un credincios al parohiei si pe tine te ajut. Sper ca am lamurit, astept si ma astept la mai multe injuraturi decat intelegere ;).
Prima si ultima inmormantare am avut-o in 2003, cand a murit bunicul meu. Era sa pun cainele pe cretinul de popa, o jigodie mai mare decat individul ala nu cred ca am intalnit. Am rezolvat multe daravele printr-o firma specializata (chiar is utile), in rest ne-a ajutat o vecina si prietena de familie. A facut ea toate drumurile in cauza, a discutat la Comisariat (raposatu’ era ofiter superior, a avut si onoruri militare). Dar relatia cu popa a fost de coma, pur si simplu am fost la un pas sa-l arunc de la etaj.
Am dat de un preot simpatic la botezul fetei, cand am decis sa mergem cateva ore cu masina pana la Densus, sa nu botezam copila in mafia din Timisoara. Un preot minunat, fara pretentii, i-am lasat de drag mai multi bani (ii spunea sotul sa considere surplusul ca o donatie catre biserica in cauza, un MONUMENT real, nu rahaturi din astea poleite facute la gramada acum). A fost o experienta frumoasa pentru toti, un exemplu ca inca se poate trece pe la biserica fara sa faci si o criza de nervi.
Oscar, uneori, in functie si de orasul in care te afli (si de banii pe care ii ai la dispozitie), e necesar sa faci unele lucruri singur, fara sa poti apela la toate serviciile unei firme de pompe funebre.
Serafim, sunt un om credincios. Dar credinta mea nu e in preoti, nici in buserica. Nu e treaba mea sa caut preoti buni si cu har, e treaba lor sa fie asa. Ca o comparatie, eu sunt nemultumita de nivelul la care se lucreaza in industria PR din Romania; fiind nemultumita, de 3 ani organizez workshop-uri pentru studenti prin care ei sa invete de la practicieni cum se fac lucrurile bine in industria asta. De preoti sa se ocupe biserica si sa-i inzestreze artificial cu bun simt, daca altfel nu se poate.
Ionel, nu vreau sa injur pe nimeni. Prietenul meu cel mai bun din liceu e preot; mai am si alti prieteni preoti, deci recunosc si admit ca exista exceptii. Dar si ei, si altii stiu ca sunt prea multe uscaturi printre oamenii astia la care curatenia sufleteasca ar trebui sa fie prioritara. Ori eu vad in jurul meu preoti care se judeca cu oameni sarmani pentru pamanturi, o biserica implicata politic, zeci de turle printre blocuri, fara scoli, o catedrala a neamului care suge atat de multi bani de la cei care au cu adevarat nevoie. Asta vad. Poate ca tu faci lucrurile cu daruire si e minunat asta. Dar ca tine sunt atat de putini…
Dojo, asa e. La tara, preotii inca nu si-au pierdut de tot harul, inca le pasa de oameni. La oras, lucrurile sunt din ce in ce mai rele.