Prea saraci pentru lucruri ieftine

shutterstock_204877840 “Suntem prea saraci ca sa ne cumparam lucruri ieftine.” Am auzit vorba asta cand eram inca in liceu. Nu mai stiu cine mi-a spus-o prima oara si in ce context. Nu i-am inteles sensul. In capul meu de copil care vine dintr-o familie in care banii au fost mereu putini, paradoxul era evident: de unde sa ne permitem chestii scumpe? Cu ce bani?

Am crescut cu ideea ca economia inseamna si a cauta cele mai ieftine haine, chiar daca-s mai mari, cei mai ieftini pantofi, chiar daca nu-s din piele si sa reduci la minim spre deloc cheltuielile care tin de o existenta cat de cat cocheta. Samponul era ieftin, gelul de dus era sapun, cremele erau variantele “low-cost” ale brandurilor de renume, deodorantul era spray, parfumul nu era deloc. Farduri sau oje erau putine spre deloc, niciodata nu mi-a placut prea mult machiajul. Insa, fara sa stiu, nu se chema ca faceam economie. Mai degraba, toate cele folosite duceau iremediabil la sporirea cheltuielilor. Pantofii ieftini se rup repede, hainele ieftine n-au cusaturi rezistente, cremele contrafacute favorizeaza aparitia acneei, cosmeticalele ieftine duc la iritatii etc. Asa, pe pielea mea, am invatat cu adevarat sensul expresiei auzite in adolescenta.

Cu toate astea, niciodata n-am avut un cont in banca cu care sa-mi permit extravagante. Suspin dupa brand-uri mari de haine sau pantofi, mai aleg variantele de 30 de ml al unor parfumuri foarte scumpe (desi imi doresc sticlele mai voluminoase), nu-mi permit intotdeauna sa cheltui sume colosale pe cate o mascara de top sau un ruj al unei marci celebre.

Pana la momentul asta al vietii, am invatat sa fac niste compromisuri si sa ma bucur de rezultate. Daca in ceea ce priveste produsele de ingrijire personala nu fac rabat de niciun fel (ok, am noroc ca Farmec a inceput sa faca din ce in ce mai multe produse care-mi sunt de folos), cu hainele si incaltamintea gasesc tot felul de solutii de mijloc, testate, asumate si gata de dat mai departe. Cu alte cuvinte, am invatat ca se poate (mai) ieftin si bun, fara rabat la calitate.

Nu trebuie sa te imbraci cu cele mai la moda culori; nu trebuie sa ai ultimul racnet al modei in dulapul de acasa. Cu alte cuvinte, te imbraci cum iti permite buzunarul si nu e o rusine sa astepti reducerile de sezon ca sa ai haine bune, de calitate si oarecum in moda. Eu astept reduceri de Black Friday sau de sezon cu foarte mare interes. De ce sa dau 100 de lei pe o pereche de pantaloni cand pot s-o cupar cu 30? Da, doua luni mai tarziu, dar ma ajuta mult ca nu-s ahtiata dupa moda ci dupa ce-mi place.

Calitatea nu inseamna marci scumpe. Sigur, e frumos sa porti etichete, iar brand-urile mari suna bine, mai ales cand le pozezi sa le pui pe Facebook, sa vada toata lumea cat esti de prosper. Numai ca noi suntem cei care purtam hainele (si etichetele), nu invers; niste etichete nu ne fac oameni mai buni. Aleg de o mie de ori un brand mai putin celebru, dar care stiu ca face haine pe gustul meu decat o grozavie scumpa care nu-mi asigura neaparat calitatea. Port Stradivarius, Bershka, H&M, C&A, Pull&Bear, Vero Moda; in alte tari, unele dintre marcile astea sunt destinate oamenilor cu puteri financiare reduse, creand un mix decent in raportul calitate/pret. Cam ca jumatate din online-ul romanesc, imi iau multe haine de pe Kurtmann; abonati-va la newsletter-ele lor sa fiti la curent cu reducerile, atunci cand apar. Mai sunt multe astfel de site-uri cu haine faine la preturi accesibile (cum ar fi Zenda); deschideti ochii mai bine pe Facebook si incercati sa cumparati la primele comenzi cu plata ramburs, pana va lamuriti cum e cu calitatea.

Ramanand la calitate, la fel se intampla si cu pantofii. As vrea, poate, Louboutin, dar nu-mi permit, asta e cruntul adevar. Poate cand oi avea 60 de ani si un holding in protofoliu, dar atunci n-o sa-mi mai trebuiasca. Asta nu inseamna ca trebuie sa merg in mall sau la Benvenutti sa-mi caut pantofi care-mi fac o gaura destul de serioasa in buget. Secretul e sa cautati (asa cum am facut eu) magazinele de fabrica. In Timisoara sunt trei asemenea magazine: unul cu pantofi ieftini (BB Up – in centru, pe str. Piatra Craiului si pe bvd. Take Ionescu la colt cu Badea Cartan), unul cu pantofi cu pret mediu (nu-mai-stiu-cum-il-cheama – pe Circumvalatiunii, aproape de pasajul Jiul, se vede de la strada) si unul cu pantofi cu pret mediu spre mare (Guban – pe Eroilor, aproape de intersectia cu St. cel Mare). Desigur, pantofii sunt din piele, la toate cele trei magazine.

Nu va feriti de magazinele second-hand. Din nou, nu e o rusine sa iti cumperi haine second hand si nu inteleg de ce oamenii se feresc sa vorbeasca despre asta, de parca ar fi o ciuma. E ok sa nu fii cel mai bogat om de la tine de pe scara, e uman ca, uneori, asta sa fie singurul fel in care poti sa-ti “reinnoiesti” garderoba. De la aparitia SH-urilor in Romania pana azi, lucrurile s-au mai schimbat si la ei si nu mai e asa o nebunie sa le mai treci pragul din cand in cand. Cele mai multe magazine de felul asta au exclusiv haine purtate, insa sunt cateva care aduc haine noi, cu mici defecte; insesizabile defecte, as spune. Si oricand puteti spune ca aveti haine “vintage”, daca va e mai usor, iar genti frumoase cum am gasit la magazinele SH n-am gasit in niciun magazin pana acum.

Pentru calitatea tinutei nu e necesar sa torni bani cu nemiluita in haine, pantofi, genti sau produse cosmetice. E suficienta putina rabdare si putin timp pentru a cauta locurile in care calitatea si pretul se combina armonios pentru ce iti permite bugetul. Pana la urma, e important sa porti ce ti se potriveste, nu ceea ce e la moda.

Foto: Weekly Cloth Market by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)


7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *