Cum alegi un curs de comunicare (online) sau PR?
|Întrebarea din titlu mi-a fost pusă de atâtea ori în ultimii ani încât cred că e util să pun aici niște rânduri care – sper – vor fi de folos multor oameni. Nu sunt niște reguli neapărat, sunt niște lucruri de care am ținut cont de fiecare dată când am avut nevoie să învăț de la oameni buni, cu rezultate și metodă pedagogică.
Răspunde clar și concis la întrebarea „Ce vrei să înveți?”
Dacă răspunsul la întrebarea de mai sus este „păăăăăi…aș vrea să știu niște promovare online”, atunci poți să mai stai puțin până să faci niște cursuri, că oricum n-o să te ajute. Industriile creative (din care face parte și comunicarea) sunt vaste și au direcții multiple. E bine să știi dacă vrei să înveți lucruri despre bazele comunicării, secrete despre Facebook sau care-s pașii pe care trebuie să-i faci când concepi o campanie de promovare online. Toate acestea sunt diferite între ele și oricine vă spune că vă învață de toate, vrea să vă ia banii și să nu vă ofere nimic în schimb.
Folosește Google
Fiecare curs are un organizator și un trainer. Vezi ce face firma respectivă, dacă are un portofoliu de clienți. Vezi și care sunt clienții ăia. Caută date despre traineri și fii atent la ce-au mai făcut ei. Dacă tot ce au făcut ei e să țină cursuri și atât, ferește-te. România e pepinieră de oameni care țin cursuri fără să aibă habar practic despre ce vorbesc. Vârsta nu e un criteriu imperios necesar, dar la 22 de ani nu prea există experiența necesară pentru a ține un curs. Sunt și excepții, firește, dar acum vorbim despre acei „antreprenori” care au răsărit ca ciupercile după ploaie, pe care-i recomandă alți „antreprenori”. Nu e greu să te prinzi de recomandările astea în cerc pe care și le fac între ei, trebuie doar puțină atenție și răbdare în căutare.
Întreabă trei oameni în care ai încredere
Fie că îi cunoști personal sau prin prisma articolelor pe care le-ai citit într-un loc sau altul, dacă nu ești sigur de valabilitatea informațiilor pe care le-ai putea primi la un curs de comunicare, întreabă-i pe cei în care ai încredere. Trimite un e-mail, scrie un mesaj pe Facebook, trimite un sms. Presupunând că vorbim despre niște cursuri plătite, sunt banii tăi în joc și e bine să știi unde îi dai. Garantez că nu se supără nimeni dacă pui o întrebare.
Fii atent la formulările subiectelor cursurilor
Cursurile de comunicare, PR, antreprenoriat etc. au, în genere, formulări foarte clare despre ce vei învăța, exprimate concret. Câteva exemple:
– cum ajuta PR-ul un brand
– ce înseamna și cum gestionezi o criză de imagine
– ce înseamnă și cum construiești o campanie de comunicare
– cum folosești Social Media în PR-ul de brand
Atenție mare la formulările vagi, lipsite de substanță, care nu spun nimic. Alte câteva exemple:
– găsește soluții la orice problemă de marketing
– te ajutăm să îți îmbunătățești imaginea firmei
– îți arătăm cum să fii creativ
– îți spunem cum să-ți promovezi eficient afacerea
Cursuri despre comunicare și PR recomandate. Traineri cu experiență practică
Cursurile Social Smarts. De la Facebook la eCommerce, cu oameni care chiar știu ce vorbesc. Alexandru Negrea, Andrei Roșca, Daniel Rotaru – doar câteva dintre numele trainerilor Social Smarts.
Cursurile NakedPR. Business PR, PR 3.0, Fashion PR și așa mai departe. Dintre traineri: Victor Kapra, Noemi Meilman, Mirela Bucovicean.
Cursul de PR DallesGO. Traineri: Monica Jitariuc și Oana Bulexa.
Seria de workshop-uri PRbeta din cadrul conferinței anuale despre PR și comunicare. Pe lângă cei de mai sus, au mai susținut cursuri: Alex Ciucă, Ștefan Szakal, Ștefan Stroe. Cursurile celei de-a șasea ediții a conferinței vor fi anunțare în curând.
Îi găsiți pe toți pe Google, o să vă dați seama și de ce sunt printre cei mai buni la ceea ce fac și de ce au abilitatea de a-i învăța pe alții.
Drept urmare, căscați bine ochii înainte să căscați portofelul. Da, e greu să găsești un curs bun și să ai garanția că acel curs nu-ți va lua banii degeaba, dar e nevoie doar de puțină atenție și informare.
Foto: Learn About PR by Shutterstock
Tweet
Eu v-am ales pe voi și am aplicat la workshop în urmă cu niște ani (ce a mai trecut timpul!). Și pe cuvânt că a fost unul dintre cele mai bune lucruri!
2012, nu? Vai, ce de ani! Ne străduim să continuăm acele workshop-uri, credem că sunt foarte utile pentru studenți. Să vedem dacă o să ne și iasă
Cam așa, da. Sper din tot sufletul să vă iasă multă vreme de acum încolo. Trebuie