Stau în picioare într-un hol înaintea unui spectacol. Am cizme ușoare, parcă n-ar trebui să mă doară gambele în halul ăsta. Ușile sunt deschise și de afară vine Read More


Stau în picioare într-un hol înaintea unui spectacol. Am cizme ușoare, parcă n-ar trebui să mă doară gambele în halul ăsta. Ușile sunt deschise și de afară vine Read More

Mi se-nvârte ideea asta în cap de câteva zile și tot n-apuc s-o scriu; pentru că e toamnă și pentru că toată lumea face chestii, deci și noi, Read More

Sunt momente în care mă-ntreb cum ar fi arătat viața mea dacă n-aș fi avut internet. Sau dacă n-aș fi prins, din noroc pur, primele manifestări ale ceea Read More

N-o să spun că la doi ani de la incendiul de la Colectiv nu s-a schimbat nimic. S-au schimbat părinții celor care au murit stupid. Ne-am schimbat noi, Read More

A venit toamna bine de tot, gata cu plimbările de seară prin parcuri și pe la terase. Am fost atât de traumatizată de căldura din vară încât doar Read More

O seară de miercuri la film, la T IMAX Cinema City în Timișoara. Stăteam la coadă la popcorn, înainte să intru la Thor 3: Ragnarok, împreună cu o Read More

OUG 13, ordonanța intrată în Monitorul Oficial al României în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie și care a adus în stadă sute de mii de români Read More

Marketing communication (MarCom) is a fundamental and complex part of a company’s marketing efforts. Loosely defined, MarCom can be described as all the messages and media you deploy Read More

Cetin scrie azi asta. Foarte bună concluzia articolului, în industria textilă și a marochinăriei (care lucrează preponderent cu materiale în lohn – adică importă materia primă pe care Read More

Știți săptămânile alea în care nimic nu se leagă, deși tragi, faci, muncești, te agiți? Ei bine, la mine tocmai așa a fost săptămâna care (Doamne ajută!) se Read More