De suflet. Din Oradea

Nu poti sa cunosti istoria unui oras daca mergi la pas prin el. Sigur, e nevoie de un ghid care sa-ti povesteasca despre sufletele fiecarui palat intalnit in cale. Pentru ca Oradea, daca nu stiati, e plina de palate vechi, cu o istorie incredibila si asta e doar partea care se stie.

Nu de putine ori m-am imaginat stand intr-o casa incarcata de trecut, in care balurile de societate, cu rochiile doamnelor si smochingurile domnilor, erau ceva ce se intampla frecvent. Imi inchipuiam aparitii diafane, valsuri la care absolut toata lumea dansa impecabil sau doamne cu carnetele in mana, care isi notau cavalerii cu care urmau sa danseze. Culmea, toate aceste lucruri le visam doar acum cateva luni, plimbandu-ma prin Oradea in cele aproape 3 saptamani de Toamna Oradeana.

Orasul acesta are ceva special, o ata care ma trage la visare, de cate ori vin aici parca as trai un concediu mult-dori, dar pe care nu l-am cautat niciodata. Chiar daca azi, de exemplu, am fost atat de obosita incat inceputul explorarii orasului m-a prins cu cafeaua nebauta, daca intelegeti ce vreau sa zic.

De ieri sunt la Serbarile Cetatii Oradea, iar azi am avut de explorat o bucata de oras, cu piciorul pe linia de start si cu mintea in actiune. De dimineata, de pe la 10 fara ceva, asa, am pornit intr-un QR Code Hunt, incercand sa descifram enigmele-indicii care sa ne duca la urmatorul obiectiv. Am alergat sustinut si am ras cu toata inima, mi s-a facut rau de la caldura si am obosit cat pentru 2 saptamani intregi de munca asidua, dar a meritat fiecare strop de transpiratie. Pe langa ca am redescoperit orasul, mi-am dat seama ca ma uit la unele cladiri cu un zambet complice, de parca doar noi (eu si cladirile, adica) am exista pe lumea asta, ca si cand ele mi-ar aproba visele cu regi si regine de poveste.

Am ajuns sa iubesc acest oras pentru ca oamenii din el fac tot ce pot sa-l creasca, sa-i faca si pe ceilalti sa vada cat de mult conteaza sa fii parte din locul in care traiesti si simti si pe care-l numesti acasa. Oradenii pe care ii cunosc imi dau sentimentul acelor oameni care nu si-ar lasa in veci casa sa se umple de praf si panze de paianjen, iar aici nu ma refer la cei care s-au nascut aici, ci la cei pe care, intr-un fel sau altul, viata i-a purtat pana aproape de una din granitele Romaniei.

Si daca nu v-am convins in posturile anterioare ca merita sa faceti o plimbare in toamna, la festival, poate va ganditi la Oradea ca la un city-break, un loc in care sa veniti cu familia, iubitul sau prietenii de suflet.

PS: echipa timisorenilor, din care cu onor am facut parte la QR Code Hunt, a terminat prima vanatoarea. Singurul premiu a fost mandria noastra ca am reusit sa descifram indiciile fara ajutor de la nimeni, doar din cunostintele noastre despre oras. Iata mai jos o parte din echipa (Corina Saftescu, Ovi Sirb, Alexandra Palconi, Cristina Putan si ghidul nostru, Siropel/Oradeanul/Laurentiu Balaban)

PPS: am aflat (#pesurse, desigur) ca Razvan Baciu tocmai lucreaza la filmuletul vanatorii de indicii. Mai stati pe la el cu refresh-ul, ca tre sa apara dintr-o clipa in alta.

Tweet