Din miercuri in suflet

Eu cred ca in viata asta cineva mi-a asezat alaturi cei mai frumosi oameni, ca sa compenseze, cumva, chestiile urate care mi se intampla. Pentru ca, indiferent de cat de greu mi-ar la un moment dat, exista cateva persoane care imi stau alaturi neconditionat, fara ca macar sa le cer asta. Am mai scris despre asta, nu e prima oara cand spun acest lucru in public.

Desigur, legea compensatiei exista si aici, ca peste tot in viata. Pentru fiecare om frumos intalnit mai exista cel putin alti doi care ma fac sa ma indoiesc de capacitatile mele de a “citi” personalitati. Cu toate astea, am observat ca sufar de un masochism desavarsit, atunci cand imi dau seama cum caut bunul si frumosul din fiecare.

Eu nu cred ca fiecare om are gena raului in el, asa cum spun niste specialisti. Citisem, la un moment dat, ca fiecare poarta in ADN-ul propriu o gena criminala care iese la iveala atunci cand circumstantele apasa mult prea mult pe personalitatea unui om. Altfel spus, cine e calcat pe cap ajunge, la randul lui, sa calce capul altora. Pana si eu am spus, de nenumarate ori, ca o sa ajung sa trec peste oameni care imi fac rau si o sa-i “zdrobesc” folosindu-ma de tot ceea ce am acumulat ca si cunostinte pana in acel moment. Desigur, niciodata nu s-a intamplat asta, toleranta mea e mai mare decat poate sa isi inchipuie multa lume. Cine stie, poate ca sufletul meu nomad, care nu-si asuma responsabilitatile unei statornicii emotionale, ma aduce mai mult spre ceea ce simt tiganii obisnuiti sa fie huliti de o lume intreaga.

Totusi, a tolera, strict din punctul meu de vedere, inseamna a ignora. A lasa oameni sa treaca pe langa mine, imaginandu-mi ca sunt niste dare de fum care poate ca ma ineaca pentru 2 secunde, dar mai mult de atat nu au cum sa ma atinga. Si ca fumul inhalat de la ei nu inseamna mai mult decat inhalez singura, fumandu-mi plamanii in timp ce imi beau cafeaua.

Desigur, greseli facem cu totii. In primul rand gresim cu noi, atunci cand neglijam sa ne ocupam de ceea ce e important pentru noi si pentru viata noastra. Atunci cand acceptam sa se intample lucruri care ne mahnesc si ne fac sa cadem in ochii nostri, singurii care ne pot judeca. Mai gresim si atunci cand ne credem invincibili, fara sa tinem cont ca suntem plamaditi din carne, oase si mult suflet, oricat de aroganti si indestructibili am parea pentru ceilalti. Dar in mod sigur nugresim atunci cand ne deschidem sufletele pentru altii, chiar daca, cateodata, rezultatul este unul pe care nu il dorim foarte tare: ceilalti intra cu bocancii plini de noroi si nici macar nu au bunul simt sa iti aduca o matura pentru a inlatura bucatile mai mari de noroi.

Cel mai trist moment al unei zile este momentul in care iti dai seama ca alergi dupa cai verzi pe pereti, incercand sa cresti adrenalina din corp, cand tot ceea ce trebuie sa faci, pentru o doza adevarata, e sa te opresti si sa te uiti in jur. Sa stai si sa privesti oamenii de langa tine, lasand inima sa-ti bata nebuneste. Cel mai frustrant moment al unei zile e acela in care iti dai seama ca zambetele pe care le-ai fi putut avea intr-o zi le-ai pierdut, incrancenat fiind sa cauti fericirea suprema, sentimentul ala de inaltare si starea de levitatie pura.

Dar cel mai frumos moment al unei zile e acel moment in care stii ca zambetul tau va fi primit de mana care se intinde catre tine.

Ternipe – Lina

Asculta mai multe audio diverse

Tweet