Doar un cosmar

Sunt in Paltinis. E iarna, dar soarele e puternic si eu sunt fericita. Ma plimb cu tata de mana, mergem inspre cabana “Trecatoarea Cerbilor”. E plin de lume, sunt oameni cu schiuri si sanii, toti alearga inspre partii, toti sunt veseli.

Se intuneca, deodata. Toti oamenii aia veseli dispar ca prin farmec, iar statiunea, din insorita si plina de viata, devine un loc pustiu si sumbru. Imi dau seama ca nici tata nu ma mai tine de mana, a disparut si el. Imi e frica, ingrozitor de frica, desi sunt intr-un loc pe care il cunosc mai bine decat propriul meu buzunar.

Vad cantina si ma indrept spre ea, cand aud un marait langa mine. E un lup. Cenusiu, cu ochii rosii, de foc. Incerc sa-i zambesc si sa-i vorbesc, dar el maraie in continuare. Ma uit in spate, in stanga, in dreapta, sunt inconjurata de lupi cenusii, cu ochi rosii, care formeaza in jurul meu un cerc perfect. Il strig pe tata, dar n imi raspunde nimeni. Inima imi bate cu putere si incep sa plang.

Si atunci ma trezesc, leoarca de transpiratie, uitandu-ma dupa lupii cenusii.

Azi-noapte a revenit cosmarul care mi-a bantuit copilaria.

Tweet