Drama Pietei Libertatii din Timisoara

De cateva luni incoace, Piata Libertatii din Timisoara e in renovare. Bine, poate de vreun an e in renovare. E irelevant acest aspect. Important e ca inainte de renovare aceasta piata era un mic parculet, acum o sa fie o piata pietruita, construita pe modelul pietelor mari din Europa: o piata deschisa, fara copaci care sa incurce vederea spre minunatele cladiri care o imprejmuiesc (si despre care trag nadejde sa aud ca vor intra si ele in renovare).

Bun. Primarul asta nou (de care mie incepe sa-mi placa tot mai mult, pentru ca isi vede de treaba si se vad o gramada de schimbari in bine in oras) s-a gandit ca toti copacii aia de erau in piata respectiva sunt batrani, nu mai pot fi cosmetizati si o sa arate destul de rau intr-o piata renovata (practic, reconstruita din temelii). Bineinteles ca Facebook a inceput sa vuiasca: ajutor, ne pierdem copacii, ce tragedie, ce dezastru. Ma rog, fiecare are dreptul sa-si exprime opinia, insa de departe cei mai amuzanti sunt aia care spun “degeaba suntem in Europa, suntem niste barbari necivilizati care taie copacii si nu-s in stare sa se uite la vecini, unde e plin de verdeata in toate pietele centrale”.

Special pentru astia din urma, doresc sa las aici niste fotografii ale celor mai faimoase piete europene.

Praga, Old Town Square

Old Town Square Praga

Bruxelles, Grand Place

Grande Place Belgium

Antwerp, Grand Place (asta chiar seamana putin cu Piata Libertatii, pentru ca si noi avem o statuie in mijlocul ei)

Grande Place Antwerp

Mai multe piete celebre ale Europei puteti vedea in articolul asta, de unde am luat si cele trei foto de mai sus pentru exemplificare. Cu mentiunea ca toate pietele astea, fara verdeata si copacei fiind, au primit numele de “stunning”, unde stunning e de bine.

Piata Libertatii, Timisoara, inca in constructie:

Piata Libertatii Timisoara

Sursa foto: Eye In The Sky

As vrea, daca se poate, sa avem in jurul nostru oameni mai putin carcotasi. Pe internet, pentru ca in tramvai se vorbeste de bine si admirativ despre cum arata piata aproape de final de constructie. Mai ales ca Timisoara e un oras verde, sunt foarte multe parcuri si spatii verzi construite peste tot, iar asta poate fi confirmat de toti cei care viziteaza orasul.

Inca un amanunt: seful de santier sta toata ziua la fata locului, de dimineata pana seara. Il vad tot timpul cand trec prin zona, la ore diferite. El spune ca nu intelege de unde isteria cu copacii, ca o sa fie niste arbori decorativi in jurul pietei, dar ca aia o sa fie plantati ulterior.


11 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *