Fa-mi loc! (si mie)
Orice intamplare rea aduce dupa ea una buna. E un fel de lege a existentei noastre pe pamant, una nescrisa si negarantata, dar traita de toata lumea. Stiu, exista momentele in care cele rele se aduna (aproape) la infinit si ai senzatia ca nimic nu mai poate opri tavalugul care te trage dupa el si te ingroapa in negura, zideste in fata si in spatele tau cate un zid negru prin care nu-ti poti vedea nici trecutul, nici viitorul.
Pentru orice moment ce ti se pare nepotrivit, exista altcineva care crede ca exact acela e momentul cel mai prielnic. Pentru orice decizie care ti se pare gresita, exista cel putin o persoana care iti va spune “foarte bine ai facut”. E vorba de perceptii, de experiente de viata diferite, de un moment in timp la care potrivitul/nepotrivitul se simte altfel de fiecare om.
Cadourile se primesc in fiecare zi, daca stii sa deschizi ochii si sa te lasi purtat de ce-ti ofera astrele. Eu nu cred in destin, nu traiesc cu senzatia ca stau in fotoliu si mi se intampla viata, indiferent de pozitia pe care o am in fotoliul respectiv. Cred in lupta cu mine si cu ceilalti pentru a obtine ceea ce-mi doresc, cred in fericiri de-o clipa care ma hranesc o viata, cred in temerile ce le port in mine si stiu ca ma implinesc, ma desavarsesc, ma fac un om mai bun (oricat de ciudat ar parea asta).
Un spectacol pe care voiam sa-l vad foarte tare la Ideo Ideis a fost cel jucat de Medeea Marinescu si de Marius Manole, “Fa-mi loc!“. Nu citisem nimic despre el, era suficient sa stiu ca vreau sa-l vad. Se joaca la Godot de-o vreme si nu s-ar fi jucat daca nu era bun, asta e clar.
Ce n-am stiut a fost ca o bucata din viata mea va fi acolo, pe scena. O bucata de viata jucata de Manole, cu replici si gesturi pe care eu le traisem deja de cativa ani. Disperarea ascunsa in amuzament, frica de necunoscut, nebunia unei decizii de moment, toate erau acolo, in fata mea, si eu le priveam din primul rand cu uimire, bucurie si o lacrima in coltul ochilor.
Poate ca o sa radeti, dar a fost nevoie de 7 ani si un spectacol de teatru ca sa realizez ca decizia de atunci de a trai momentul nu a fost una gresita, dimpotriva. Sunt convinsa ca n-as fi fost cea de acum daca n-as fi trecut prin acea experienta. Stiu, sunt eliptica, dar poate va conving sa mergeti sa vedeti acest spectacol, desi n-o sa-l simtiti la fel ca mine. Ce stiu sigur e ca veti avea parte de o ora si jumatate de buna dispozitie, care se va mentine muuult timp dupa ce se termina. O sa mai vedeti o data cat de minunat de imprevizibila e viata, chiar daca ceea ce se intampla pe scena pare a fi fictiune.
Dupa spectacol, am mers la Medeea si la Marius sa le multumesc. Si sa le spun ca mi-am vazut o parte din viata jucata de ei. Medeea m-a intrebat: “Rolul meu sau al lui Marius?” Am zambit si i-am spus ca nu asta e important. Mi-a dat dreptate si s-a intors spre Marius: “Vezi, mai? Eu cand iti spun ca lucrurile astea se intampla si sunt reale, nu ma crezi. Uite, mai e cineva, pe langa toti aceia care ne-au spus acelasi lucru!”
Spectacolul se joaca azi la Godot. Daca nu ajungeti, mai stati cu ochii pe link-ul de mai sus, sigur se va mai juca.
