„Fotografii” și analizele foto – nonsubiectul unei generații de prosumers

Definiția termenului „prosumer” se găsește aici.

Știm cu toții ce se întâmplă de câțiva ani încoace: orice individ cu puțină potență financiară și oarecare veleități artistice își cumpără un aparat foto și se declară fotograf. Fără cursuri în domeniu, fără câteva noțiuni artistice și, cel mai grav, fără o bază tehnică, ne trezim cu acești Xulescu Photography că ne invadează din toate părțile. Pentru mine asta e o nonproblemă, întotdeauna am știut să aleg profesioniștii cu care lucrez (dau câteva exemple, primele care îmi vin în minte: Flavius Neamciuc, Seba Tătaru, Radu Bădoiu).

Un lucru mă descumpănește, însă. Din când în când, o dată la câteva luni, apare câte un articol (pe diverse bloguri/site-uri de fotografi închipuiți), care face praf și pulbere munca unui fotograf oficial al unei instituții de stat sau al unui înalt demnitar român. Începând de la lumina proastă, trecând prin încadrarea greșită și terminând fulminant cu sfaturi despre „cum să faci să fie bine”, oamenii ăștia se trezesc vorbind fără să aibă noțiuni tehnice de bază, fără să cunoască diferența dintre raw și jpg, fără să înțeleagă tehnic de ce lumina naturală e mai bună decât lumina neonului și care sunt momentele în care ochiul uman nu percepe niște diferențe de lumină pe care aparatul foto le sesizează fără efort. Nu contest faptul că fotografii din instituțiile noastre mai au multe de învățat până să ajungă la un nivel decent al fotografiilor prezentate, dar mă intrigă de ce doar acești oameni fără baze tehnice solide sunt cei care contestă aceste fotografii. De ce nu văd un Cosmin Bumbuț sau un Cornel Lazia (adică niște fotografi buni, recunoscuți) să comenteze la fel de condescendent.

Acestea fiind zise, am rugat un fotograf în al cărui profesionism am mare încredere (Radu Bădoiu) să-mi spună părerea lui despre acest subiect.

Nu există subiect mai fals, mai lipsit de substanța și mai ipocrit decât “moda analizei critice asupra fotografiilor oficialilor români”. Cu precadere pe linia Guvern/Cotroceni și în special făcută de pretinși fotografi.

Am identificat următoarele direcții critice:
1) Încadrări neglijente, lipsa concentrării atenției pe subiect.
2) “Fundaluri” improprii situațiilor oficiale, apariții “toxice” de aparate de aer condiționat, prize, lustre, etc.
3) Personaje importante în posturi ridicole.
4) Imagini proaste tehnic, subexpuse sau supraexpuse, balans de alb netatural, piele virata exagerat în roșu, galben sau violet.

Și toate acestea datorită fotografilor angajați să facă imaginea marilor demnitari pentru că, vezi Doamne, Pete Souza, la Casa Alba, cu aceleași scule, face fotografii impecabile.

Nimeni nu se gândește măcar că Pete Souza ar face, în România, în condițiile în care lucrează fotografii oficiali, o treabă la fel de proastă.

Cei care “fac imagine” și comunică pentru oficialii români – vin din presă, le știu pe toate și cred că fotografia de “news”, de cotidian, e la fel ca fotografia de construit imagine publică unui politician.

În România, fotograful oficial trage .jpg, că trebuie să livreze în 15 minute, nu conteaza cum, că se informează dracu’ de pe site-ul demnitarului. Pentru că trage la calitate scăzută (.jpg si nu .raw) îi este imposibil să corecteze decent culori, white-balance etc. Nici n-ar avea timp. Clienții lui sunt niște „profesioniști” care se cred la Libertatea.

De-aici toate problemele. Fotografii oficiali ar trebui să fie parte dintr-o strategie aflată sub dictatura calității, nu a vitezei. De-asta o dau in bara.

Adaugă la asta personajele, care se-mbracă ca niște țărani, se mișcă și zâmbesc ca niște roboți…n-ai cu cine.

Ca în orice altă meserie, acești oameni ar fi bine să-i lase pe alții să spună despre ei că sunt buni și să nu mai încerce să denigreze munca altora, doar ca să arate ce deștepti sunt și să zbiere prin toate literele că vor să fie recunoscuți ca fotografi profesioniști. Unii dintre noi, în special cei care au puternice cunoștințe despre fotografie (tehnice, teoretice și practice), s-ar putea să recunoască foarte repede impostura. Sigur, nu e prima meserie din lume în care se întâmplă asta și, cu siguranță, astfel de analize vor apărea din nou pe mirificul internet românesc.

N-am o concluzie și nici o sugestie pentru felul ăsta de oameni. Sunt sigură, însă, că și aici se va cerne grâul de neghină. Fake it till you make it e un îndemn bun, complet neaplicabil în acest caz.

*Sunt conştientă că presiunea publică rezolvă multe lucruri peste tot în lume, însă cred că țara asta are nevoie de presiune publică în alte direcții, nu în analiza fotografiilor instituțiilor statului.

Foto: Deceptively Photography by Shutterstock

Tweet