Fotografii de carton

Meseria mă duce deseori în preajma fotografilor. Fie că e vorba de evenimente business sau culturale, fotografie de produs sau de ambianță, am nevoie de fotografi în viața mea. Am lucrat cu echipe de 8 fotografi sau cu unul singur, în spații închise și fără lumină naturală sau în locuri în care soarele mă făcea să țin ochii aproap închiși chiar și când aveam pe nas ochelarii de soare. Pe ploaie, pe burniță, în spații foarte întunecate sau în altele în care declanșatorul n-avea voie să se-audă, am trecut prin toate împreună cu echipele de profesioniști aleși pentru a presta munca de fotograf.

În 90% din cazuri am fost foarte norocoasă pentru că am dat de oameni care-și cunosc foarte bine meseria. Echipa foto de JazzTM sau cea de la FITS (niște eroi, dacă mă întrebați pe mine, e un volum de muncă titanic la festivalul ăla și e nevoie de calitate într-un ritm nebun), fotografii cu care am lucrat pe evenimente mai mici în Timișoara, București sau Cluj chiar au fost la mare înălțime. Și tot ei, acești profesioniști, m-au învățat prost: să cer rapiditate și calitate (setări corecte ale aparatului – adaptate la condițiile de lumină, încadrare bună din start, mai puțin timp alocat cosmetizării fotografiilor, foto fără blitz sau lumini profesionale, respectarea unui brief, bună dispoziție și orice cerere către ei executată fără comentarii).

Dar m-am lovt și de posesorii de DSLR, acești așa-zis fotografi care habar n-au să treacă mai departe de setările automate ale aparatului și n-au nici cea mai vaga idee cum să se descurce cu lumina din locul în care le e cerut să facă niște fotografii. N-am pretenții de Pete Souza, serios că n-am, dar când ceri 100 de euro pe ora de eveniment, m-aștept să știi folosi aparatul pe care-l ții în mână.

În urmă cu ceva timp, am avut un eveniment în afara Timișoarei, la un client care a vrut să-și aleagă fotograful cu care mai lucrase pe la diverse evenimente. M-am asigurat că fotografului îi este transmis brief-ul (evenimentul e unul dinamic, nu static, o să fie și ceva activități sportive – e nevoie să fie pe fază pentru diverse momente, se desfășoară concomitent în interior și exterior, deci va trebui să se plimbe înăuntru-afară-înauntru), totul minunat, clientul bate palma cu fotograful, noi urma să ne întâlnim cu el cu o zi înainte de eveniment, la locul de desfășurare.

A venit ziua întâlnirii, am mers la spațiu și ne-am lovit de…două lumini mari, de studio, cu o sumedenie de cabluri între ele. Mi s-a făcut rău când am văzut (comunicarea noastră ulterioară avea mare nevoie de aceste fotografii) și l-am întrebat pe domnul fotograf ce-i cu alea acolo. Mi-a spus senin că el e profesionist și un profesionist are nevoie de lumini. Eu nu mai lucrasem de 4 ani cu fotografi care aveau nevoie de lumini, că toți își foloseau cum trebuie aparatele deștepte care costaseră zeci de mii de euro.

Lupta era pierdută, clientul achitase și avans fotografului, deci cu el urma să lucrăm și aia era. Dimensiunea dezastrului foto urma să se întâmple în ziua evenimentului, mai exact la momentul în care l-am văzut pe domnul fotograf scoțând din interior luminile de studio, pentru a face fotografiile necesare de exterior. Era ora 18, final de aprilie, iar afară era soare. Inutil să vă mai spun că din cele maximum 100 de fotografii cerute am primit vreo 400, cele mai multe arse, încadrate prost sau cu detalii deloc măgulitoare, „anexate” subiecților fotografiați. Grimase, oameni care căscau, oameni cu ochii închiși, tot tacâmul. Acel domn are sute de clienți în orașul respectiv și este considerat cel mai bun fotograf al zonei.

Sigur, e vina noastră că acceptăm să lucrăm cu oameni care nu-și cunosc meseria. Însă, înainte de toate, e vina noastră că nu știm ce să căutăm, nu știm ce avem nevoie și nu știm cum să cerem. Fotografia e foarte importantă în comunicare, iar dacă la fotografii de nunți e o valmă sinistră și nu putem să convingem pe nimeni să nu-și mai aleagă neprofesioniști, în fotografia de eveniment chiar putem face o schimbare dacă respectăm niște pași simpli, care vor cerne grâul de neghină. Hai să nu mai aruncăm banii pe fereastră către niște oameni care-s complet paraleli cu aparatul pe care-l țin în mână.

Transmite exact ce dorești. Explică foarte clar fotografului că îți dorești fotografie de stare, de exemplu. Că ți-ar plăcea ca fotografiile să redea bucuria publicului de la un concert. Asta înseamnă portrete, foto de grup cu câteva rânduri de oameni, detalii cu câini care se joacă printre spectatori (dacă concertul e în aer liber) și alte momente surprinse de ochiul aparatului, prin fotograf. Lasă-i creativitatea în pace. Eventual, dacă e nevoie, transmite-i că fotografiile de stare au nevoie și de câte un element de reperare al sponsorului evenimentului (fie un colț de totem sau de banner sau de roll-up sau de produs, ce-o fi având sponsorul la evenimentul respectiv).

Dă toate detaliile. Unde se desfășoară, care e numărul de oameni, care sunt orele la care te aștepți să vină și să plece, cât timp are pentru procesarea fotografiilor, ce fel de rezoluție trebuie să aibă materialele predate și, foarte important, care e numărul maxim de fotografii pe care vrei să le primești. Un fotograf bun selectează fotografiile și nu „trage” în disperare mii de foto, după care ți le descarcă în brațe, ca să ai tu ce selecta o viață de acum înainte. Cere clar că vrei 50 de foto cu public, 20 de foto cu trupa, încă 10 care să aibă branding în ele și alte 20 „alegerea fotografului” (foto care nu se încadrează neapărat la cerințele tale, dar care-i plac lui foarte mult). Fotografia de eveniment presupune și capacitatea omului cu care lucrezi de a-și evalua singur munca și de a da mai departe doar ceea ce e foarte bun din ceea ce a făcut.

Cere portofoliu înainte de prima colaborare. Un link de orice, album foto pe Facebook, site propriu, cont de Flickr, nu contează. Doar să-ți faci o idee despre ce lucrează omul respectiv. Că dacă are doar nunți în portofoliu, poți să treci mai departe, e obișnuit cu doar oameni care stau la poză (da, chiar și în timpul petrecerii, oameni când merg la nuntă se așteaptă să fie fotografiați) și n-o să facă fotografii de stare, cu emoție, la un eveniment business, că nu știe cum. În niciun caz nu accepta să plătești 100 de euro pentru un eveniment de două ore unui fotograf care n-are să-ți dea link către ceva ce a făcut.

Nu te lăsa impresionat de interesul lui pentru detalii care nu contează. Când stai să vorbești 10 minute despre cum e spațiul, ce lumini are, diferența dintre lumină naturală și ambientală, explicațiile docte că fără lumini de studio subiecții o să aibă umbre sub ochi și alte cele, treci mai departe, că-ți pierzi vremea. Și în niciun caz nu te lăsa sedus de formularea „te costă 100 de euro/ora de prezență, iar timpul pentru procesarea fotografiilor e gratuit”. Stai, ce? Păi eu vreau fotografiile, nu te plătesc pentru prezență, să dai bine în fața invitaților că avem fotograf și nu mă interesează ce ți se pare ție că poți să-mi „vinzi” drept gratuitate. Și ziceți un NU hotărât blitzurilor și luminilor de studio!

A găsi un fotograf bun în România în ziua de azi nu e muncă ușoară. A fi fotograf bun nu e muncă ușoară. Și da, știu că un fotograf bun costă, ceea ce e perfect normal, dacă vrei calitate. Hai să îi mai lăsăm să stea pe tușă pe ăștia care n-au habar ce înseamnă să te implici cu adevărat în meseria pe care o faci și să te crezi un mic zeu doar pentru că ai un aparat foto în mână.

Photo via Visualhunt.com

Tweet