Hrana pentru suflet
|Se spune ca o carte face parte din putinele lucruri din lumea asta care ne hranesc sufletul. Imi amintesc ce devoratoare de carti eram pana nu demult, cu cat interes citeam carti din diverse domenii, cat mai colindam libraria Humanitas din centrul Sibiului, pentru a-mi mai hrani setea de cunoastere.
Prima carte citita de care-mi amintesc e “Legendele Olimpului” repovestite de Alexandru Mitru, o carte mare, albastra, pe care o citeam incet (eram, cred, prin clasa a treia) si ma minunam nespus de ceea ce citeam. Printre cartile copilariei mele, nealterate de televizor, se afla la loc de cinste “Colt Alb”, “Ciresarii” si “Cismigiu et comp.” Adolescenta fiind, am trecut la lucruri serioase, devorand filozofie si critica literara. Bine, erau parte din programa mea scolara, dar mi-au placut atat de mult incat, la un moment dat, citeam tot ce aveam de citit cu pasiunea omului care, cu cat citeste mai mult, cu atat isi da seama ca stie prea putin. Insa cartea care mi-a marcat personalitatea si care se afla pe locul 1, 2 si 3 in preferintele mele se numeste “Cheile Imparatiei” (A.J. Cronin) si este o poveste despre cum poti sa iti schimbi modul de viata realizand ca poti sa intinzi o mana si prin asta sa faci niste oameni fericiti.
Si de la ce m-am luat? Pai am realizat ca singura chestie pe care o citesc acum este un serial scris pe un blog, care are sanse sa devina carte, si care imi linisteste oarecum setea de lectura. Si pentru ca mi-e dor de serile in care stateam sa citesc pana tarziu, sper ca seara asta sa ma prinda cu cartea pe care am inceput-o acum ceva vreme.
PS: Ceva sugestii de carti bune aveti pentru mine?
Tweet
Jocul cu margele de sticla – Herman Hesse, Magicianul, Lumina de august – William Faulkner, 1984 – George Orwell…astea-s preferatele mele…si mai am multe sugestii daca mai vrei 😀
din pacate citim tot mai putin, sau deloc. pana acum 2-3 ani citeam destul de mult, eram pasionat de jules verne. cand eram mai mic, stiu ca mergeam la biblioteca si ceream carti de jules verne, si doamna de acolo ma intreba ca nu sunt putin cam grele pentru mine. s-ar putea spune ca am crescut cu cartile de aventuri. din pacate acum nu mai citesc nimik.
-daca inca iti mai plac romanele iti recomand cu caldura seria “Dune”(sunt vreo 5-6) de Frank Herbert.
-daca ai depasit etapa asta in evolutia spirituala sunt frumoase si pline de inteles cartile cu discursurile lui OSHO (a studiat filosofia dar nu a scris nici-o carte).
-alte sugestii pe blogul meu.
Sis, am citit deja toate cartile alea (vreo doua chiar le-am imprumutat de la tine)
Little dot, nu stiu de ce, dar niciodata nu m-a pasionat Jules Verne, niciodata n-am fost foarte atrasa de cartile SF si de aventuri
MM, am citit doar Dune si Copiii Dunei, pentru restul n-am mai avut rabdare, am zis mai sus ca nu am o pasiune pentru SF-uri, desi mi-au placut la nebunie trilogia lui Ender al lui Orson Scott Card si nuvelele lui Asimov
Incearca “Fundatia” de Asimov, si cand o citesti incearca sa nu o consideri o carte SF. Daca o privesti ca pe o extrapolare a realitatii si a tendintelor lumii in care traim o sa ai multe surprize. 😛
Cred ca Sfarsitul Eternitatii a lui Asimov este singura nuvela pe care, cand am terminat-o, am reînceput sa o citesc iemdiat, din nou! Ba, nu! si cu Magicianul lui Fowles am facut la fel!
Lucian, se simt influentele lui Asimov in scrierile tale, desi stilul tau e inconfundabil; abia astept sa tin in mana cartea “Nu vreau sa fiu Dumnezeu”