Inclestarea lui Ilie – compendiu din inima Morometilor

“Morometii” e romanul meu preferat din toate timpurile. Singurul roman pe care l-am citit si recitit de mai mult de 5 ori, insa nu va luati dupa mine. N-am citit zeci de carti pe luna, abia acum, la maturitate, incerc sa-mi imbogatesc biblioteca mentala si citesc cam tot ce apuc. Din cand in cand, insa, revin la romanul asta al lui Marin Preda. Nu stiu daca personajele, povestea, emotia, adevarul din el sau scriitura ma readuc catre aceleasi pagini pe care mai am putin si le invat pe de rost.

Culmea este ca si oamenii cei mai cititi au ca preferinta romanul asta. Cum ar veni, cult sau nu, asta e o poveste care nu trebuie ratata de niciun roman.

Catalin Stefanescu a facut un fel de rezumat al Morometilor. Zic “un fel” gandindu-ma la subiectivismul normal in ceea ce priveste intelegerea oricarui subiect de roman. A adunat cele mai reprezentative momente ale povestii cu foarte multe personaje-cheie si le-a transformat in piesa de teatru pentru doua personaje: Ilie Moromete si Cocosila. Apoi a mers cu piesa la Alexandru Dabija, care a montat un spectacol minimalist (ca decoruri) si i-a distribuit in rolurile principale pe Marcel Iures si pe George Mihaita.

Spectacolul e o joaca. Un ping-pong de replici intre cele doua personaje, o legatura simtita si transmisa puternic de cei doi de pe scena. Constienti ca sunt uriasi, ca au de transmis o poveste cu zeci de personaje pe care trebuie s-o inteleaga oricine, chiar si cei ce nu stiu povestea.

E o scena in spectacolul asta care m-a facut sa mi se stranga stomacul: rememorarea momentului in care cei doi baieti mai mari ai lui Moromete fug de acasa. Tot chinul, toata jalea, toata tristetea din lume se aduna, pentru cinci minute, intr-o sala de spectacole, cu Iures dezlantuit si Mihaita despre care juri ca e Cocosila, o demonstratie de realitate a unor personaje care trec mult peste ideea de joc actoricesc. Traiesc, sunt acolo cu tine, le simti durerea si disperarea.

Mi-a placut mult “Pai…despre ce vorbim noi aici, domnule?”. Imi doream de mult sa-l vad si, chiar de a venit la Timisoara, n-am putut sa merg in singura zi in care s-a jucat aici. Am reusit sa il vad la Ideo Ideis, carora le mai multumesc o data pentru selectia minunata a spectacolelor invitate in acest an.

In timp ce eu ma delectez cu o portie sanatoasa de iahnie de fasole (chestie la care poftesc de cand am vazut spectacolul – si va recomand sa nu mergeti cu burta goala sa-l vedeti, e acolo o scena cu fasolea in tigaie de va va rascoli pe creieri), va las cu niste fotografii cu emotie, surprinse (si alaturate in colaje) de Radu.

Puteti citi mai multe despre Festivalul de Teatru Tanar din Alexandria pe Facebook, Twitter, Instagram si blog. 

Tweet