Intamplare cu un angajat

Citeam mai devreme articolul lui Calin Biris, in care pune o intrebare simpatica: cine e mai valoros, un client sau un angajat bun? O intrebare al carei raspuns nu e deloc simplu, mai ales in conditiile economice ale Romaniei de azi. In ceea ce ma priveste, e clar ca as renunta la client. Orice client care are senzatia ca-mi poate controla business-ul daca plateste niste facturi lunare e un om cu care nu vreau sa am de-a face in viitor.

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre o intamplare de acum aproape 10 ani, de pe vremea cand lucram la un dealer de servicii de telefonie mobila din Sibiu. Contractul cu operatorul de telefonie stipula ca operatorul poate sa sugereze disponibilizarea unui angajat daca acesta incalca protocolul companiei. cu alte cuvinte, daca acel angajat nu avea punctaj bun la mistery shopping, daca se comporta urat, daca nu cunostea bine oferta operatorului, se recomanda calduros sa fie dat afara. Atat de calduros incat, daca nu se intampla asta, repercusiunile erau destul de grave.

Ma angajasem de foarte putina vreme, cateva zile doar, cand a venit ziua de 1 aprilie si unul din colegii mei se gandise sa faca o farsa. 1 aprilie insemna si schimbare de trimestru, adica oferte noi la servicii, telefoane mai performante, tot felul de schimbari de astea care ne mancau sufletele. Pe vremea aia nu erau atatea gratuitati la oferta de abonamente. Exista un abonament ieftin, cu minute in retea care costau mai putin si minute nationale care costau nemarginit.

Ce s-a gandit al meu coleg? Ca e bine sa modifice putin informarea venita de la centru si s-o distribuie tuturor magazinelor din reteaua noastra (aveam vreo 11 pe vremea aia). La o gandire cu 2 secunde mai prelunga, a schimbat planul: ce-ar fi sa trimita informarea modificata catre toate magazinele din Sibiu? Zis si facut, numai ca pe lista se afla si magazinul oficial al operatorului (nici pe vremea aia nu exista BCC la mailuri, deci toti dealerii aveau adresele de e-mail ale tuturor celorlalti dealeri din judet). Drept urmare, in dimineata de 1 aprilie 2004, toti aveau in inbox acest mesaj ca fiind din partea operatorului principal:

“Incepand de azi, 1 aprilie 2004, oferta locala se modifica in felul urmator: la abonamentul de 4 dolari se adauga 20 de minute nationale gratuite, 50 de mesaje de tip MMS gratuite si 100 de mesaje tip SMS gratuite.” Restul erau bla-bla-uri, oricum nu citea nimeni ce era mai jos. La 5 minute dupa “informare” au inceput sa sune telefoanele catre sediu, toata lumea incerca sa discute cu directorul nostru de vanzari, care habar nu avea de nimic, mai ales ca el citise informarea oficiala si reala, aia care ii sosise in inbox dimineata devreme.

Partea proasta in toata actiunea asta, destul de amuzanta de altfel, a fost ca oamenii din magazinul oficial au sunat la sediu, la Bucuresti, iar de la acel telefon pana la descoperirea “faptasului” au trecut maxim 20 de minute. Seful a primit un telefon de la directorul de zona in care era anuntat ca acel om care a facut farsa trebuie dat afara si firma va fi amendata cu niste mii de dolari (dap, amenzile erau enorme, pentru orice rahat). Nu era nimic optional, iar daca angajatul nu era dat afara nu se mai semna contractul anual de dealership. (acea oferta-farsa a si aparut, pe bune de data asta, in informarea operatorului trimisa cateva luni mai tarziu, lucru care a general un val de rasete pe la noi prin firma)

Dupa scandalul de rigoare (sefu’ l-a sunat pe colegul meu si i-a urlat in telefon vreo 20 de minute; mi se parea fascinant cum se aude vocea lui printr-un amarat de difuzor de telefon mobil), o hotarare trebuia luata: il da afara pe Ovidiu si salveaza contractul cu operatorul sau il tine si-si trimite firma in faliment si vreo 30 de oameni pe drumuri. Nu prea era o alegere dreapta, dar solutia s-a gasit: colegul a fost trimis la service (era un angajat valoros si seful meu tinea mult la oamenii lui), un departament care functiona pe alta firma, cu alt administrator, dar care apartinea tot de noi.

Atunci am inteles cat de greu e sa iei asemenea decizii, cat de dificil e sa-ti protejezi oamenii cu care lucrezi si in care ai incredere. Iar in momentul in care, cativa ani mai tarziu, am fost pusa in pozitia de a da un om afara pentru ca sefii cei mari nu mai voiau sa plateasca un angajat, n-am putut sa fac asta, constienta fiind ca oamenii buni nu se gasesc pe toate drumurile. Mi-am amintit de felul in care seful meu de la Sibiu a gestionat o situatie extrem de delicata si am luat decizia de a taia din salariul meu ca sa se poata plati acel om considerat de altii in plus.

Revenind la intrebarea lui Calin: nu e usor sa te hotarasti intr-o directie atunci cand e vorba de bunastarea companiei pe care o detii sau pentru care prestezi. Dar e simplu atunci cand decizi ce primeaza: banii sau omenia.

Va scriu in fiecare zi de pe Ultrabook-ul meu TOSHIBA Portégé Z930. Ultra-slim. Ultra-cute. Ultra-love.

Tweet