Lucruri neînțelese și verdicte despre calitate

Citeam mai devreme că vlogurile românești au 8.100.000 de vizualizări pe săptămână. Clar, e o industrie care produce din ce în ce mai mult. E normal, tânăra generație nu mai are răbdare să citească,unde mai pui că în cinci minute de filmat spui mai multe decât poți spune în câteva pagini de Word. Și cine mai stă să citească câteva pagini de Word în ziua de azi?

Ei bine, oamenii 30+ (poate chiar 35+) consideră că vlogurile sunt o prostie imensă. Că se face cantitate, că nu e calitate, de parcă un vlog ar trebui să fie o expoziție culturală în care să se discute numai Patapievici și Jung. E ok, a făcut Dan C. Mihăilescu chestia asta, n-am văzut să fie prea mulți dornici de cultură (vedeți numărul de vizualizări ale clipurilor postate). By the way, „Cartea de la ora 5” și-a postat ultimul clip pe 1 februarie, după un an în care a încercat să resusciteze un concept declarat mort de ProTV – chestie condamnată (mai degrabă hulită) de internauți la vremea respectivă. Vă rog să vizionați clipul, este foarte dureros să vezi cum un om care a încercat să facă un lucru bun se declară înfrânt de internet.

En fin, revenind la subiect – recte la a vorbi despre prostia pe care unii dintre noi o declară cu privire la vloguri: cred că a enunța verdicte privind calitatea unor canale media folosite cu precădere de tineri e nimic altceva decât o incapacitate de a înțelege că lumea din jurul nostru se schimbă. Ok, există oameni tineri care se expun pe internet. Își povestesc viața, se prostesc în fața unei camere de luat vederi, încearcă să atragă atenția asupra unor lucruri importante din jurul lor etc. Fiecare cu ce știe și ce poate. Același lucru se aplică și celor care spun cât de dobitoc ești dacă folosești Snapchat, păi ce rețea socială e aia în care te prostești în halul ăsta? Doar pentru că nu înțelegi (și nici n-ai bruma de toleranță care te face să fii un măcar un adaptat social – că nu trăiești în junglă, de unul singur), nu înseamnă că nu e bine să existe.

Mă rog, recunosc că mi-au venit rândurile de mai sus din frustrare și de nervi că ne transformăm prea repede (ăștia de 35+) în părinții noștri, ceea ce nu ar fi un lucru rău, doar că luăm din transformarea asta doar atitudinea de genul „ce prostie mai e și asta, apucă-te și tu de lucruri serioase”. Aș vrea să zic că dacă viața mea ar fi fost compusă doar din chestii serioase, probabil că acum nu făceam ce fac și n-ajungeam vreodată să-mi fie chiar drag să muncesc.

Iar ca să fie treaba dusă până la capăt, eu urmăresc câteva vloguri de la noi, dintre care îi menționez pe Anne (canal în limba română și în limba engleză) și pe Mariciu, mi-s dragi amândoi și mă relaxează foarte mult să văd ce filmează.

Hai, că mai puțină relaxare la cap nu ne-ar strica.

Tweet