Mandrie si consecinte

Zilele astea am tot felul de flashabck-uri, de pe la inceputurile in meseria de organizator de evenimente/PR. E o meserie furata, invatata mai mult din practica si mai putin din teorie. Facand lucrurile asa, niciodata nu m-am simtit foarte stapana de cunostinetele mele; am testat, am cerut sfaturi, Cristina si-a batut capul cu mine sa pricep chestii pe care ea le invatase la scoala (dintre noi doua, ea e specialistul, eu inca invat), am tras mult si inca mai trag. Poate de aceea n-am stiut niciodata sa accept cu adevarat feedback-ul primit, m-am suparat, m-am pus la indoiala, m-am grabit sa-i spun aluia care si-a luat niste timp sa-mi explice ce nu-i bine ca habar n-are ce greu e sa razbesti in lumea asta cruda.

Primul “dat cu capul de pereti” sincer l-am primit de la Stefan (omul care acum mi-e partener la agentie). Se intampla in 2010, dupa ce a fost invitat la un eveniment organizat de noi. La vreo doua saptamani dupa eveniment ne-am intalnit la o cafea, la rugamintea mea, sa-mi spuna sincer ce crede; cum a fost, ce-am facut bine, ce-am facut rau. Asta penru ca eram convinsa ca totul e minunat si ca voi primi doar felicitari. Le-am primit, ce-i drept, insa alaturi cu niste sugestii de imbunatatire care m-au luat prin surprindere. Stefan e om de business, foarte ferm si foarte onest; scopul lui era sa-mi spuna ce n-a fost bine, nu sa impacheteze toate cele spuse in ceva sclipitor.

Dupa 5 minute de stat de vorba, plangeam. Ii spuneam ca din scaunul lui de om de afaceri de succes e simplu sa dai sfaturi, ca el nu stie cat e de greu, ca una, ca alta. Ma aparam atacandu-l si nu intelegeam neam ca el imi spune toate astea pentru ca vrea sa cresc. Sa fac mai bine. Sa fiu mai buna. N-am mai vorbit cu el cateva luni. Cam pana cand mi-am dat seama ca in niciun caz nu-mi voia raul. Ca nu era vina lui ca eu ma simteam nesigura pe exeprienta mea si pe informatiile acumulate.

Nici acum nu sunt intotdeauna sigura pe mine. Ma pun la indoiala in fiecare zi si ma intreb de o suta de ori daca e bine ce fac, daca nu puteam sa iau alte decizii. Zilnic. Inca ma burzuluiesc la cei care-mi spun ca as fi putut sa fac altfel unele lucruri. Inca nu accept critici cu inima deschisa, dar, cu cat invat mai multe, cu atat accept mai usor ca nu le stiu pe toate.

Mandria nu e niciodata justificata. Mandria are consecinte. In cazul meu, aproape rupsesem legatura cu un om care n-a facut altceva decat sa ma sprijine atunci cand i-am cerut ajutorul. Din fericire, mi-am scos capul din fund si am inceput sa-mi asum greselile. Nu mi-e rusine sa spun ca am de invatat si nici nu-mi pun la titulatura “PR specialist”. Pentru ca nu sunt. Mai am nevoie de inca cel putin 10 ani de practica pentru asta. Deocamdata ma limitez la ceea ce stiu si stapanesc.

Iar cand ies din “zona de confort”, am grija sa ciulesc urechile si sa aud ce zic altii. De cele mai multe ori au dreptate.

Foto: Ego by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)

Tweet