Mihai Nenita – omul cu vioara
|Pe Mihai Nenita l-am descoperit anul trecut, la Festivalul de Folk de la Alba Iulia. Am fost uimita de sunetele viorii lui (care vioara parea din alta lume) si m-am bucurat ca am avut ocazia, dupa acel concert, sa ii multumesc pentru concertul minunat. Cantase cu Ducu Bertzi si daduse cantecelor acestuia un sound nou, proaspat, pe care nu-l anticipasem in vreun fel. Mi-am dorit, atunci, sa-l revad cat mai curand, insa planetele nu s-au aliniat prea tare in directia asta. De aceea, atunci cand am aflat ca la “Ziua de Maine” 2012 va avea recital, tot impreuna cu Ducu Bertzi, am facut tot posibilul sa ajung si n-am ratat ocazia de a sta de vorba cu el si sa va fac si voua cunostinta cu un violonist de exceptie.
Concertul s-a terminat de vreo 20 de minute si eu stau cu emotiile in capul pieptului pe o canapea din sala de protocol a festivalului. Usa se tot deschide si se inchide, iar ochii mei il cauta pe Mihai, care a acceptat sa stam de vorba dupa recital. A venit, dar oamenii de acolo au sarit pe el. Il felicita si isi spun micul “of” (pe care il am si eu, de altfel): nu a avut un solo in care sa-i admiram virtuozitatea. Anul trecut cantase si muzica olteneasca, si “Mack, the Knife”, intr-o bucata muzicala ce ridicase in picioare publicul Casei de Cultura din Alba Iulia. Astept sa-si termine povestile, cuminte, in timp ce ma gandesc cum sa pun intrebarile. Pare destul de fragil, chiar daca nu arata asta pe scena.
“Te rog sa imi spui Mihai.” Si imi zambeste, timid. “Stii, mie nu-mi place sa vorbesc despre mine, mi se pare o prostie. Daca oamenii spun ca le-a placut concertul in care m-au vad, sunt fericit. Dar nu vreau sa ma laud singur.”
S-a nascut in Chisinau, in 1977 si a inceput sa studieze vioara la 4 ani. Apoi a plecat in Bucuresti, iar liceul l-a facut la “Dinu Lipatti”, dupa care a plecat la Koln, cu bursa, tot pentru studiul vioarei. Si totusi, a revenit in tara, prin ’96.
“M-am intors pentru o sansa. Nu stiu daca pentru a da o sansa Romaniei sau pentru a-mi da mie una. Acum, Paula Seling canta pe scena festivalului, in 2000-2001 am cantat si eu cu ea, in Axa Project a lui Eugen Mihaescu, cand ea era la inceputul carierei. Era clar ca va ajunge departe, cu vocea asta minunata si cu bunul simt pe care il are. Tot in Axa am cantat si cu Narcisa Suciu, o alta voce de aur a romanilor.”
Isi aminteste si il vad din nou zambind. E mandru de oamenii cu care a lucrat si simte ca a invatat de la fiecare cate ceva bun. Il intreb de partea mai putin cunoscuta a muncii lui, aceea de compozitor de muzica de film. “Imi place la nebunie sa compun muzica pentru film. Am colaborat la coloana sonora a filmului Eva (cu Maia Morgenstern – nota mea) si fost nominalizati la Oscaruri, insa ne bateam cu prea multe filme cu buget incredibil de mare (printre care si Avatar), dar muzica acestui film a fost buna, foarte buna.”
Si jazz-ul? Cum a intrat in viata lui? “Eu nu stiam alta muzica in afara de cea clasica. La mine in casa toata lumea asculta muzica clasica: parintii mei, muzicieni, sora mea, care studia si ea vioara, toata lumea. Primele acorduri de jazz le-am invatat in casa Ancai Parghel, chiar de la ea. Eram acolo cu Ciprian, fiul ei, si am fost cucerit de bucuria pe care o transmitea ea cand canta. Anca avea un jazz bine cantat si foarte bine executat, eram uluit de formulele ritmice, tempo-uri si starile pe care le transmitea. Ma gandeam ca trebuie sa fii inuman sa nu rezonezi cu asemenea sunete.
Am mers si mi-am cumparat muzica de jazz, sa ascult acasa. Tin minte si acum primul album cumparat: Stephane Grapelli, violonist ca si mine. Deja simteam un enorm respect fata de genul asta muzical, respect datorat muzicienilor foarte buni pe care ii intalnisem. Am si cantat pe scena cu Anca Parghel, desi nu era in program, in America, unde eram in turneu cu Ducu. A fost sublim, m-am simtit extraordinar langa ea, pe scena.”
Ma bucur ca, pe masura ce vorbim, ii dispare usoara fobie pe care o are fata de interviuri si intervievatori. Se relaxeaza, isi aprinde o tigara si inchide ochii. E obosit, dar pare ca vrea sa-mi mai povesteasca lucruri despre el, asa ca astept sa-si traga sufletul. “Cum e la Chisinau, cand mergi? A ramas casa ta?”
“Da, nici nu se pune problema. Am familie acolo, prieteni, am casa. E locul in care ma simt cel mai bine, pe care il iubesc cel mai mult pe lume. Stii ca imi cumpar paine de acolo, de cate ori merg? O aduc la Bucuresti si o congelez, imi place painea aia mai mult decat orice si nu pot sa renunt la ea.”
Imi arata fotografii cu sotia si fetita lui. “Ele sunt fetele mele”, imi zice, mandru. “A fost un moment greu in viata noastra, cand cea mica avea 7 luni. S-a imbolnavit foarte tare si a trebuit s-o internam in spital. Sotia mea a stat cu ea acolo, in niste conditii aproape inumane: nu existau paturi separate pentru mamele care voiau sa stea langa copiii lor si m-am gandit sa donez spitalului niste saltele, pentru parinti. Am donat cateva, dar in cateva zile se furasera toate. M-am dezamagit foarte tare si sper sa nu mai fie nevoie sa trec vreodata prin starea aia de turbare, ca nu puteam sa fac nimic sa-i fie copilului meu mai bine sau ca alti parinti sa poata sa vegheze linistiti langa copiii lor.”
Ne intoarcem la el si vioara lui, despre care vorbeste cu drag, de parca ar fi un membru al familiei. Intr-un fel asa e, vioara lui cea albastra are pictat numele lui pe ea, e un alter-ego condus de mainile si sufletul lui.
“Cu cat studiezi mai mult, cu atat stii mai putin. Eu studiez si studiez si mi se pare ca n-am facut nimic pana acum. Mi-am dat seama ca nu exista muzica buna sau proasta; daca transmiti o bucata din sufletul tau, ai facut tot ce trebuia sa faci. Dupa criteriile multor muzicieni, 90% din muzica lumii e muzica proasta, aleasa de oameni care nu se pricep neaparat la muzica, ci cunosc foarte bine psihologia maselor.
Pana la urma, e o chestiune de gusturi si de inclinatii. Eu imi doresc doar sa cant.”
Am plecat de la povestea cu Mihai Nenita usor melancolica. Si cu aceeasi dorinta de a-l revedea, vreodata, intr-un concert numai al lui.
Organizatori: CJ Alba si Cultur’Art
Parteneri în organizare: Casa de Cultura a Sindicatelor Alba Iulia, Casa de Cultura a Studentilor Alba Iulia, Asociatia RYMA, Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Art Café Downtown
Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Actualitati, Radio Cluj, Radio Reîntregirea, romantic.FM, Itsy Bitsy, Foreverfolk,Radio3Net
Tweet
Abia asteptam sa vad ce la ce povesti ati stat, mai ales ca stiam ca iti doresti tare inverviul cu el. Si eu astept sa-l vad intr-un concert de-al lui, pana atunci profit de evenimente gen Folk Alba. Ca ultima oara inainte de duminica a fost anul trecut, tot acolo
Oana, chiar mi-a placut tare mult sa stau de vorba cu el. Pana la urma, chiar daca a durat putin pana si-a facut timp, am inteles ca el e chiar timid