Nu va uitati istoria
Nu vreau sa uit. Niciodata. Nici ce-mi povesteau parintii, nici ce-am vazut cu ochii mei in perioada comunista. Oameni luati din casele lor si dusi la militie pentru cine stie ce chestie inventata. Si care nu se mai intorceau. Imi amintesc si acum privirea plina de spaima a unuia dintre vecinii mei atunci cand a fost luat de niste oameni care pareau a fi prietenii lui. N-aveau uniforme si zambeau “cald” catre el, iar el se uita la ei cu groaza. Atunci n-am inteles ce se intamplase, aveam sa aflu doar multi ani mai tarziu.
N-am niciun fel de mila pentru batranii tortionari. Deloc. Daca as putea, i-as bate cu mainile mele. Prelung, incet, asa cum stiu eu sa lovesc: fara foarte multa putere, dar sistematic. Nu-mi pasa ca au 80 sau 90 de ani si sunt “batranei lipsiti de aparare”. Mi-e sila doar cand ma gandesc la cum au dispus de vietile unor oameni a caror vina a fost ca n-au stiu sa stea in linie. Articolul 209 din Codul Penal, poate cea mai mare mizerie a tarii asteia.
Vizitarea inchisorii de la Sighet a fost cea mai dureroasa intalnire cu istoria. Toate acele chipuri de pe pereti, toate acele nume sculptate in piatra, toti acei oameni care au murit pentru ca demnitatea lor a fost mai presus de orice regim dictatorial. Camerele cu miros de sange si durere, haine vargate, istorie nimicitoare. Si toata acea suferinta provocata de oameni care acum traiesc, au pensie, se bucura de liniste.
Nu e drept. N-ar trebui sa fie liberi, n-ar trebui sa respire acelasi aer cu noi.
Cititi aici. Si sa nu uitati.
Niciodata.
Spune Tatiana în al doilea articol de la Cetin: “Memorialul de la Sighet trebuie vizitat într-o excursie obligatorie cu clasa de către toţi liceenii. Trebuie să li se explice tuturor, tineri şi bătrâni deopotrivă, că niciun sistem care face aşa ceva nu e bun. Nu are cum să fie bun.”
Cât de multă dreptate are
Asa e. Asa ar trebui sa se intample. Astia ar fi adevaratii pasi spre neuitare.
Minunat. Mulţumesc frumos că ai distribuit
Să ştim toţi. Şi niciodată să nu uităm.
Am vizitat de 2 ori Memorialul de la Sighet! Îmi amintesc Şi acum ce impact a avut asupra mea la prima întâlnire!
Si toata acea suferinta provocata de oameni care acum traiesc, au pensie, se bucura de liniste.
Chiar crezi asta? Intamplarea face sa avem in familie pe cineva care a facut rau, mult rau pe in perioada comunista. In fiecare zi isi reproseaza faptele, in fiecare zi se caieste pentru ele si in fiecare zi isi spune ca toate necazurile abatute asupra sotiei si copiilor sai sunt o consecinta a faptelor sale.
Nu este o scuza, insa ideea e ca moarte ar fi o scaparea poate mult prea usoara, iar inchisoarea nu isi are rostul. Inchisoarea are rolul de a reablita persoane, nu de a le oferi cazare si mancare pe tot parcursul vietii.