Portret de Comedy Cluj – Oliver Ziegenbalg
Numele nu va spune nimic. Nici mie nu mi-a spus atunci cand am citit programul Comedy Cluj de anul acesta si am vazut in competitie filmul “Russendisko“, film nemtesc despre niste rusi mutati in Berlin la inceputul anilor ’90, regizat si scris de Oliver Ziegenbalg. Am uitat de film si intr-o seara l-am intalnit pe Oliver, proaspat sosit din Germania natala pentru a-si sustine filmul in competitia foarte stransa din acest an.
Energia lui m-a cucerit imediat. E in continua miscare, gandeste neincetat, povesteste cu o naturalete iesita din comun si e foarte usor sa stai de vorba cu el. E deschis si atunci cand povesteste despre petrecerile cu prietenii, nu se jeneaza sa spuna ca a acceptat sa fie regizorul “Russendisko” dupa ce a baut o cantitate considerabila de alcool. Deciziile luate astfel sunt parte din el, asumate in totalitate, indiferent de felul in care ii functioneaza judecata la momentul respectiv. Pare usor infatuat, dar asta e doar un fel de a spune ca-si stie valoarea si comunica doar cu cei cu adevarat interesati de munca lui.
Oliver Ziegenbalg e scenarist, in mare parte. A vrut sa fie romancier, dar nu i-a iesit. Primul lui scenariu de film, “13 Semester”, ar fi trebuit sa fie bildungsromanul lui; despre anii de studentie, viata de student, intrebarile anilor de tinerete pe cont propriu. Un producator a vazut subiectul si i-a propus sa-l faca film, dar asta s-a intamplat dupa ce Oliver incercase sa vanda romanul unei edituri.
“Am o diploma de matematica in afaceri, dar n-am vrut niciodata sa profesez in domeniul asta. N-am vrut sa ajung intr-un birou mic si sa-i invat pe studenti matematica, nu simteam ca e pentru mine. Ceea ce s-a intamplat foarte interesant a fost ca scenariul a schimbat cartea: s-au schimbat intamplari, succesiunile unor intamplari, am vazut unde am gresit in roman si am incercat sa schimb in scenariu. A ajuns sa fie cu totul altfel decat a fost initial.”
Marele vis al lui Oliver e sa scrie, totusi, un roman. Sa-l si publice, de altfel, caci are draftul de ceva vreme. “Nu stiu daca o sa mai scriu romanul ala pe care mi-l doresc. Acum scriu la unul, e aproape gata, despre un alcoolic. E partial biografic, insa simt ca si asta va ajunge scenariu. (rade) Scenariile mele sunt diferite, dar toate au un sambure de realitate in ele. “Friendship”, filmul cu cel mai mare succes dintre toate cate am scris pana acum, s-a inspirat din viata unui prieten.”
“Russendisko” este, totusi, o poveste. Ca un fel de poveste cu printi si printese, cu sfarsit previzibil, dar cu un farmec de neintuit atunci cand apar primele cadre; romantic, nostalgic, cu un Berlin primitor. “Am fost al 11-lea scenarist al acestei povesti. 10 altii ca mine incercasera sa scrie un scenariu de film bazat pe povestirile scurte ale lui Wladimir Kaminer (personaj in film – n.r.) si eram foarte aproape de a fi al 11-lea care renunta. Insa am vazut “Amelie” si mi-am dat seama cum trebuie scris scenariul; din fericire, eram in Egipt in vacanta si am avut si timpul necesar pentru a face asta.”
Si a devenit regizor fara voie. Regizorul ales pentru aceasta productie a avut un atac de panica dupa 7 zile de filmare si echipa de productie s-a trezit ca n-are cine sa conduca regia. Producatorul a gasit solutia, dar n-a putut-o comunica foarte ortodox, ca sa zic asa, si ce-a urmat e deja istorie: “M-am intalnit cu producatorul si ne-am pus sa bem ceva. De necaz, desigur, se intamplasera 7 zile de filmare din care nu putea fi folosit nici macar un cadru, iar la 2 noaptea ne gandeam cum sa iesim din impasul asta. Producatorul mi-a zis ca trebuie sa fac eu acest film si eu, putin baut, am acceptat cu bucurie. Dimineata mi-am dat seama ca facusem o mare prostie, insa nu mai puteam da inapoi, imi dadusem cuvantul. Cand am ajuns pe platou, habar n-aveam ce sa fac; oricum nimeni nu voia sa lucreze cu mine, nici actori, nici cei din productie. Norocul meu a fost ca am avut un cameraman japonez foarte talentat, cu care am lucrat cot la cot. Gaseam impreuna cel mai bun unghi pentru scenele pe care le aveam de filmat si totul pornea de acolo.
Am decis impreuna cu producatorul ca n-o sa facem eforturi tehnice foarte mari. Nu cunosteam platoul pentru ca nu fusesem acolo cand incepusera filmarile, nu puteam sa reiau cele 7 zile de filmare pierdute pentru ca nu mai aveam buget pentru asta. Am primit permisiunea de a reface doua zile de filmare, insa a fost nevoie sa schimbam tot inceputul filmului.”
Scenarist si regizor, pare sa nu fie o viata foarte usoara. Responsabilitatile se dubleaza, energia are limite. “Eu sunt energic, cand eram mic am inceput sa vreau sa aflu ce se intampla prin lume ca sa nu ma plictisesc. Simteam ca daca nu vreau mai mult, daca nu fac mai mult, risc o plictiseala pe care nu mi-o doresc in viata mea. Personajelor mele le imprumut energia mea, pozitivismul, ideea ca trebuie sa castige la sfarsit; iau din mine si le dau lor. In regie am observat ca ma confrunt cu niste temeri pe care nu le-am simtit ca scenarist: iei decizii si nu stii cum va iesi, incepi fiecare zi cu certitudinea ca daca ai luat deciziile gresite va trebuie sa te obisnuiesti cu gandul asta, ca nu poti reface zilele de filmare. Ca secnarist pot sa dau gres de o suta de ori in o suta de zile consecutive. In fiecare dimineata cand ma trezesc pot sa o iau de la capat. Ma ajuta si mintea mea analitica, organizata de pe vremea cand faceam matematica: construiesc totul in minte, fac un fel de sculptura virtuala exacta.”
Oliver e un inovator, fara indoiala. Ii place tot ce e nou si ii admira pe cei care construiesc secnarii destepte, cu oameni misto si frumosi care incearca sa sparga cliseele de “e frumos, dar nu-i vreo lumina”. Il admira pe Aaron Sorkin (il inteleg perfect, e un scenarist genial) si crede ca unul dintre cele mai bune scenarii ale lumii este cel din Toy Story 2 (daca nu l-ati vazut, sa-l vedeti; o sa intelegeti de ce aceasta curajoasa afirmatie). Iar de final, il intreb cum se simte la Cluj, la festival.
“Ma simt ca in Aix en Provence. E plin de tineri energici si cu o gramada de vise in buzunar, un festival studentesc prin felul in care se simte si nu din prisma organizarii si a calitatii filmelor prezentate. Imi place mult ca e un festival care are o identitate puternica, aici se intampla ceva special. Nu mai cunosc alte festivaluri care sa mearga pe nisa asta, comedy-drama, si sa vrea sa faca si educatie in sensul asta.”
Nu stiu unde sa va spun sa vedeti Russendisko. Dar, daca vreti cu adevarat, il gasiti voi.
Tweet
