Publicul nu e niciodată vinovat

Zoli Varga, jurnalist si om de muzică al urbei, se “certa” deunăzi cu “melomanii de Facebook”. Acei oameni care spun pe toţi pereţii virtuali cât de mult apreciază muzica, cât de prezenţi sunt la evenimente culturale şi altele din acelaşi registru.

În primul rând, sunt complet de acord cu Zoli: pe Facebook e simplu; când e vorba să se mai facă şi niscaiva eforturi pentru asta (fie el şi de deplasare, nu numai financiare – a.k.a. plătit bilet între 15 şi 50 de lei pentru un eveniment bun), lucrurile nu mai sunt atât de simple. Partea mai puţin plăcută vine atunci când comunicarea unui eveniment se face doar pe Facebook (şi-mi vine greu să cred că până acum nu se ştie ca din 3000 “attending” o sa vină maximum 200). Atât. Nu comunicate de presă. Nu conţinut pe un site propriu. Nu ceva coerent, muncit, cu dorinţa de educaţie inclusă. Da, atunci când aduci super muzicieni (necunoscuţi – sau foarte puţin cunoscuţi – în România), n-o faci doar să te dai mare ci îţi asumi un oarecare rol de educator. Publicul se creşte, se educă, se învaţă cu ce e bun şi frumos şi merită banii.

Problema, din punctul meu de vedere, e alta. Când evenimentul tău nu are rezultatele pe care le aştepţi, publicul nu e niciodată vinovat. Absolut niciodata. Publicul poate să aprecieze şi să cumpere bilet sau poate să ignore. E dreptul lui. Şi că tot am ajuns aici, nici organizatorii altor evenimente nu sunt vinovaţi pentru insuccesul tau.

Am fost şi eu în papucii organizatorului de eveniment care se scărpina drept in cap şi judeca strâmb. Ba că oamenii n-au avut bani. Ba că s-au întâmplat altele în oraş în seara aia. Scuze am găsit, o grămadă. Asta până când mi-am dat seama că gaura din buzunar era mare, era a mea şi nu era vina nimănui. Doar a mea. Că n-am făcut tot ce puteam să fac. Că m-am lăsat purtată de un oarecare succes anterior, fără să mă gândesc că aş putea da greş.

A fost un duş rece pe care l-am meritat complet. Încă încerc să mă încălzesc după el, cu toate că mi-a pus sângele în mişcare şi m-a făcut să realizez că de la bucurie la tristeţe crâncenă e doar un pas, unul pe care îl pot evita – de cele mai multe ori.

Oameni buni, nu vă mai lăsaţi în baza Facebook-ului. Conţinutul bun încă se caută. Oameni care să îi înveţe pe alţi oameni (mai ales despre muzică) sunt necesari întotdeauna. Elitismul şi dorinţa de a părea mai buni decât alţii n-o să vă ajute prea tare. Rămâneţi lângă oameni. Educaţi-i. Ajutaţi-i să înţeleagă ce le oferiţi. E, poate, cel mai important lucru atunci când vrei să nu aduci bani de acasă după ce faci un eveniment.

Foto: The Blame Game by Shutterstock

Tweet