Sanja Ilic – “Sarbii sunt naivi”

Cand m-am mutat in Timisoara am invatat doua lucruri: ca in orasul asta nu se prea vorbeste la persoana a doua plural cu oamenii pe care nu-i cunosti (ca-s relaxati ca americanii, din punctul asta de vedere) si ca sarbii sunt niste oameni aprigi, iubesc cu patima si sufera cu aceeasi patima. Aveam sa aflu in curand ca si muzica lor e la fel de descriptiva si neascunzatoare de sentimente. Ca ei.

Am invatat despre muzica lor, despre ceea ce canta. Sarbii sunt mari petrecareti, asa ca ritmurile trebuie sa fie la fel de aprige ca sufletele lor. De aceea, cand Sanja Ilic & Balkanika Band au venit la Timisoara saptamana trecuta, la Serbarile Timisoreana 2014, m-am prezentat la stadionul Dan paltinisanu cu ore bune inainte de inceperea concertului. Eram nerabdatoare sa-i ascult, ca pana la acel moment stiusem de ei doar de pe youtune sau de pe la un chef sarbesc la care ma nimerisem. A fost asa cum am crezut: o constructie minunata de sunete, ritm, muzica balcanica presarata cu jazz fusion si rock. Dupa concert, am profitat de “pilele” pe care le am in backstage si am reusit sa stau de vorba cu Sanja insusi, despre sarbi, muzica si arhitectura. 14 minute, pe ceas, din care redau mai jos.

Ati terminat arhitectura si, pana sa vad concertul, nu intelegeam care ar putea fi legatura dintre acest domeniu si muzica. Acum am inteles ca e nevoie de o schita desenata la scara ca sa sune totul asa cum a sunat. Sunteti maestrul de santier si colegii de scena sunt constructorii. Care mai sunt legaturile acum cu arhitectura?

“(rade) Doar am studiat arhitectura, n-am si practicat-o. Acum, ca vorbesti despre asta, realizez ca un concert poate fi asa cum il descrii tu. Mi-am dorit intotdeauna sa fac muzica, chiar si atunci cand am ales sa studiez arhitectura. Dupa ce-am terminat facultatea, am intalnit un muzician iugoslav si sansa a facut sa mearga atat de bine colaborarea incat n-a trebuit sa ma mai intorc niciodata la gandul de a continua cu un master sau doctorat. Singurul moment in care mi-am practicat meseria pe care am studiat-o a fost atunci cand mi-am construit studioul si am facut design-ul pentru el.”

Sunteti pentru prima oara in Romania si ati ajuns aproape acasa, la Timisoara, unde comunitatea sarba e destul de mare. Cum a fost publicul in seara asta?

“Poate ca sunt multi sarbi, dar in seara asta am cantat pentru romani. Cand am incercat cateva cuvinte in limba sarba, am primit foarte putine reactii, semna ca n-au fost prea multi confrati de-ai mei in public. Asta ma bucura foarte mult, cred ca e bine ca in Serbia sa cant pentru sarbi, in Romania sa cant pentru romani, in Anglia pentru englezi si tot asa.

Publicul a fost receptiv, dar putin cam cuminte in prima parte a concertului. Oamenii au aplaudat doar la sfarsit, dar ma bucur ca au ascultat muzica si n-au vrut doar sa tipe si sa danseze, asa cum se intampla de obicei la concertele noastre. Am organizat spectacolul in asa fel incat prima parte sa fie putin mai lenta, de ascultat si de simtit, iar a doua parte am crescut volumul si ritmul. Mi-au placut timisorenii, stiu sa simta si au transmis asta spre noi.”

Cred ca am ascultat in seara asta cel mai mult jazz si rock la un concert al unei trupe care canta muzica balcanica. De ce atat de mult fusion? Nu va e teama ca, schimband ritmul concertului, ati putea sa pierdeti un public care vrea sa asculte doar ritmuri balcanice? (in fotografie e Milos, trompetistul care m-a surprins cu jazzul curat pe care il canta si m-a uimit de-a dreptul cand a inceput sa cante la doua trompete – dupa ce cantase vreo 5 minute cand la una, cand la cealalta)

“Am compus rock foarte multi ani, e normal sa existe mult rock in concertele mele, asa cum e normal sa existe si multa muzica electronica, pentru ca asta ma pasioneaza acum. In ceea ce priveste jazz-ul, si artistii cu care cant isi aduc contributia la intregul concertului, la ceea ce il face complet.

Imi plac schimbarile, nu mi-e teama de ele, imi place sa fiu eu cel care schimba ceva. Daca as putea, as schimba totul: tarile, stilul vestimentar, mancarea, tot ce pot.”

Asta inseamna ca va implicati si in cauze sociale? De exemplu acum, cand Serbia e lovita de inundatii, ce ar trebui sa faca un artist ca sa vina in ajutorul celor mai putin norocosi?

“E simplu, trebuie sa ajute cu orice poate: cantant gratis la un concert caritabil, cantand pentru un onorariu si apoi daruindu-l catre cei ce au nevoie, implicandu-se chiar si fizic la reconstruirea vietilor acelor oameni. Uite, acum, in Serbia, pentru prima oara de cand ma stiu eu pe lume, toata lumea e unita: artisti, sportivi, oameni de afaceri, autorizati. Toti sunt impreuna pentru a ajuta.

Sarbii, insa, cu inima lor aia mare, sunt foarte naivi. Credem pe toata lumea si, pentru ca ajutam pe toata lumea, ne asteptam ca altii sa ne ofere sprijinul lor. Cand o sa intelegem ca singurii pe care ne putem baza suntem noi insine, atunci o sa inceapa sa ne mearga mai bine.”

Ne-am despartit la miezul noptii, el pregatindu-se sa plece inapoi acasa, eu inca fredonand. Jelen, jelen…

Foto: Mihai Toth | Serbarile Timisoreana 2014

Tweet