Sărbătorile vrajbei noastre
|La fiecare sărbătoare, orașele relativ mari se golesc de oameni. Fie că merg în vizită la părinți, bunici și alte neamuri, fie că aleg să meargă în varii excursii, rezidenții pleacă, în mareparte. Prilej pentru băștinași să mai puncteze o dată cât de bine e fără lume multă în orașele lor mari, frumoase și sufocate de trafic sau să-și fluture (metaforic) buletinul de născut-crescut în (insert oraș aici), lucru care îmi repugnă destul de tare.
Locul nașterii e o întâmplare, asta pare să nu priceapă mai nimeni (în mod special timișorenii/bucureștenii/clujenii sau mai știu eu ce locuitori ai altui oraș cu pretenții din România). Felul în care îți duci viața într-un oraș ar trebui să primeze, și ar trebui să primeze individual, nu ca grup. Toată povestea cu oltenii, moldovenii, ardelenii, bănățenii e o mizerie naționalistă care ar trebui să se încheie la un moment dat. Așa ar fi normal și uman.
Mă uit la Timișoara și la timișoreni, mai ales la partea de evenimente culturale din oraș. Sunt foarte puțini timișoreni get-beget care fac lucruri faine, mulți sunt veniți din alte părți ale țării, stabiliți aici, dornici să facă ceva util pentru orașul pe care l-au ales să le fie casă. Cunosc o olteancă brici, care face cele mai faine chestii la Universitatea de Vest, se implică enorm în a crea programe care să le fie de folos studenților. Cunosc ardeleni care au venit aici și au schimbat percepția (în bine) despre anumite meserii. Cunosc moldoveni care muncesc mai mult decât oricine. Și cunosc bănățeni implicați în alte părți ale țării, oameni care au ales să continue la schimbarea în bine mediul în care trăiesc.
Când o să încetăm cu fâlfâirea asta de buletin în fața altora? Când o să acceptăm că n-avem niciun merit că ne-am născut într-un loc? Și când o să pricepem, în sfârșit, că omul chiar sfințește locul? Nu v-ați plictisit de categorisirile astea? Poate e timpul să facem ceva util în scara blocului sau pe stradă, nu să stăm pe interneți și să ne dăm la gioale pentru simplul motiv că ne-am născut undeva și trăim altundeva.
Photo credit: Internet Archive Book Images on Visual Hunt / No known copyright restrictions
Tweet
“Toată povestea cu oltenii, moldovenii, ardelenii, bănățenii e o mizerie naționalistă care ar trebui să se încheie la un moment dat. Așa ar fi normal și uman.”
Ai uitat de dobrogeni. :))
Lasand gluma la o parte, slabe sperante sa dispara categorisirea asta. Slabe sperante sa dispara categorisirea in general. Oamenii sunt inca o specie cu instincte puternic tribale. De la bisericutele de 2-3 oameni pana la diversele rase ce populam pamantul oamenii vor cauta apartenenta la un trib – fie el mare sau mic.
Sincer nu ma deranjeaza identitea regionala in detrimentul celei nationale. Atata timp cand identitea regionala nu e construita in conflict, in delimitare cu celalalte regiuni. Fiecare sa aibe acces, daca vrea la ea, daca vrea si fara sa se tina cont de locul nasterii.
Si da, exista tari unde accentul pe identitatea regionala (dialect, istorie, cultura regionala) e ceva foarte firesc. Sa ne prefacem ca ea nu exista e cam greu.
In Romania totusi cred ca e greu sa se ajunga la o armonie a identitatilor regionale, atata timp cat diferentele economice intre regiuni sunt enorme.
Urasc argumentele de genul: ca ii oltean, moldovean, banatean ii mai prost etc. Nu practic asa ceva niciodata.
Pai daca sunt așa buni sa stea la ei acasă să facă bine
Și oriunde in lume e așa, sa fim serioși. Suntem tribali.
Gigele, io știu că nu-s șanse să dispară, da` mă mai visez și eu într-o lume utopică uneori.
Ralu, corect. Iar apartenența la o zonă georgrafică chiar nu e un argument.
Morbo, știu. Asta nu înseamnă că e și bine/uman/cum mai vrei să-i zici.
Uman ar fi sa primim în europa toți africanii și pakistanezii. Sute de milioane.
De ce nu?