Doar un cosmar
3 Aug 2009 | Postat in : Calea (mea) Lactee
Sunt in Paltinis. E iarna, dar soarele e puternic si eu sunt fericita. Ma plimb cu tata de mana, mergem inspre cabana “Trecatoarea Cerbilor”. E plin de lume, sunt oameni cu schiuri si sanii, toti alearga inspre partii, toti sunt veseli.
Se intuneca, deodata. Toti oamenii aia veseli dispar ca prin farmec, iar statiunea, din insorita si plina de viata, devine un loc pustiu si sumbru. Imi dau seama ca nici tata nu ma mai tine de mana, a disparut si el. Imi e frica, ingrozitor de frica, desi sunt intr-un loc pe care il cunosc mai bine decat propriul meu buzunar.
Vad cantina si ma indrept spre ea, cand aud un marait langa mine. E un lup. Cenusiu, cu ochii rosii, de foc. Incerc sa-i zambesc si sa-i vorbesc, dar el maraie in continuare. Ma uit in spate, in stanga, in dreapta, sunt inconjurata de lupi cenusii, cu ochi rosii, care formeaza in jurul meu un cerc perfect. Il strig pe tata, dar n imi raspunde nimeni. Inima imi bate cu putere si incep sa plang.
Si atunci ma trezesc, leoarca de transpiratie, uitandu-ma dupa lupii cenusii.
Azi-noapte a revenit cosmarul care mi-a bantuit copilaria.
Tweet
4 Comments
Cu toţii le avem. Mai pleacă, mai vin. Poţi să cauţi înţelesuri în ele. După mine, senzaţia pe care o lasă e cea mai importantă.
Eu in copilarie visam ca alunec de pe un mal inalt intr-o apa fosrte adanca. De fiecare data cand visam asta imi strangeam genunchii la piept si inchideam strans ochii. Ma trezeam invariabil in pat ,desi de fiecare data imi imaginam ca “gata de data asta nu mai e vis, chiar se intampla in realitate”. N-am mai visat de mult asta.
Cine stie ce ti-a declansat si tie visul.
@Cartitoiu’, nu caut intelesuri, nu-s genul; doar ma sperie de fiecare data;
@Nina, senzatia de realitate am avut-o si eu noaptea trecuta, mai pregnant decat oricand; poate ca stress-ul ultimelor zile a fost de vina, cine stie…
Deci sa nu te aud, da?!
Lupii is animale FOARTE faine si gudurabile!