Lupta antreprenorului cu salariile angajatului

coins-on-white-surface Cetin scrie azi asta. Foarte bună concluzia articolului, în industria textilă și a marochinăriei (care lucrează preponderent cu materiale în lohn – adică importă materia primă pe care o exportă apoi ca produs finit) cam așa stă treaba. Am lucrat doi ani jumate într-o fabrică de marochinărie (pe vrmea aia se numea că fac parte din personalul TESA) și știu cât se muncește la bandă pentru un salariu mizer. Ceea ce mă uimește e direcția comentariilor, toate venind din partea angajatului care n-ar trebui să muncească pe bani puțini.

Totuși, problema e alta, iar acum o să trec către o altă industrie, cea în care activez și eu: cea a creativității (marketing, publicitate, digital, PR etc.), unde la fel de multă lume se plânge de muncă multă și salarii mici. Am înțeles toată discuția din perspectiva angajatului, dar vreau să zic mai jos cum stă treaba din perspectiva angajatorului, mai ales când angajatorul e o firmă mică, cu clienți medii și mari, iar munca e destulă.

Taxele la stat sunt cea mai mare problemă. Pentru a plăti salariul minim pe economie, angajatorul plătește, pe lângă cei 1065 de lei net angajatului, încă 714 lei. Cum ar veni, cam 50% din salariul total sunt taxe la stat, la care se adaugă impozitul. Cât se plătește în alte țări? Danemarca are vreo 35%, Franța aproape 21%, Germania (că tot merge toată lumea acolo) are 31%. Da, pentru că la ei se face chestia aia cu cap, iar angajatul e luat în calcul de către stat, nu călcat pe cap, ca la noi. Statul lor acționează deștept, având taxe mai mici la salarii mai mari (ceea ce înseamnă colectarea acelorași bani la bugetul de stat ca atunci când ai salarii mai mici cu taxe mai mari). Dar noi nu facem lucrurile deștept în țara asta, așa că avem ce avem.

Ajungem, astfel, la furia angajatului român, care zice „păi angajatorul meu face o căruță de bani, nu poate să-mi mărească salariul?” Nu, nu poate, iar explicația e destul de simplă: fiecare firmă, oricât de mare sau de mică e, are nevoie de un plan de business în care are și previziunile de cash flow, în care sunt introduse și măririle de salariu în funcție de vechime, performanță și alți indicatori pe care-i urmărește. Iar aici problema e în două direcții:

– angajatul habar nu are câți bani merg la stat (pentru că vecinii europeni mai deștepți, ca să responsabilizeze fiecare om, lasă pe fiecare să-și plătească dările la stat, să înțeleagă ce-s alea taxe și fonduri și mama mă-sii ce-o mai cere statul de plătit); iar pe fluturașul de salariu degeaba se uită, că nu vede banii cum i se scurg din mână sau din cont
– angajatorul nu are o schemă clară de indicatori pe care-i urmărește și nu e capabil să transmită angajatului o grilă care să-l lămurească despre cum și când îi crește salariul; la firmele mici până și o discuție e bună în acest sens, să știe omul ăla la ce să se aștepte

Drept urmare, nimeni nu hulește statul român, care ne îngroapă în taxe imense, cele mai mari din Europa, toată lumea sare cu gura pe angajatori. Am citit zilele trecute un articol despre tinerii care nu muncesc pe salarii mici, cu un calcul făcut pe cheltuielile unui om ca să trăiască bine în România. Aștept cu nerăbdare articolul care să calculeze cât ar trebui să producă un om ca să își asigure salariul la angajator, cu tot cu taxe plătite, și să facă profit (niciun angajator nu face muncă în folosul comunității).

Și încă ceva: când eminenții care se află acum la guvernare au decis mărirea salariului minim peste noapte, am putut să ne aruncăm previziunile de business la gunoi și să ne agităm să găsim încă doi clienți în următoarea săptămână, doar ca să putem să susținem financiar această modificare făcută cu partea dorsală. Salariul minim mărit a însemnat o creștere semnificativă a cheltuielilor, mai ales că noi nu avem plată la negru, iar contractele de muncă sunt făcute pe 8 ore, calculul de salariu e cu procent + din salariul minim, nu pe part time, așa cum se obișnuiește în majoritatea agențiilor creative.

Totuși, nu-i văd pe oamenii ăștia cu gură mare despre salarii mici să voteze altceva decât penali și hoți (asta în cazul fericit în care își mișcă fundul la vot). Nu văd pe nimeni să se revolte că taxele-s prea mari. Iar ăștia de acum îs omagiați că uite ce bine c-au crescut minimul pe economie, fără să gândească mai departe de propriul buzunar care s-a îmbogățit semnificativ cu 200 de lei și fără să țină cont de faptul că totul a devenit mai scum, inclusiv taxele plătite tot de ei (pe care nu le văd, netrecându-le banii prin mână).

Photo via Visual Hunt


22 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *