Mama lor de idioti…mai am putin si pornesc razboi in bloc. Dupa ultimul episod cu vecinele minunate mi-am zis ca nu mai am treaba cu vecinii din bloc. Ti-ai gasit, n-ai cum, astia-s o adunatura de retarzi ceva de speriat.

De vreo cateva luni bune, vecinii mei de deasupra cred ca si-o trag in draci. Asta nu-i un lucru rau, ma bucur ca le merge bine (desi sper sa foloseasca ceva protectie, mai au 3 prichindei care misuna prin casa), dar ma gandesc serios sa le fac cadou un pat. Care nu scartaie. Si mai ales, care sa nu para ca se rupe in fiecare noapte, nu de alta, dar nu mai lipseste mult pana o sa-mi pice lustra in cap sau pana cand o sa se crape tavanul de tot.

Mno, dar aseara, vecinu’ viril s-o apucat el de batut cuie. Ce aseara, azi noapte, ca era 12:46 cand m-am uitat la ceas. Am stat cuminte si rabdatoare, ma gandeam ca i-o fi cazut omului vreun tablou in cap de la trepidatii si tre sa-l monteze la loc, da omul doua ciocane in cui si termina. Nu. A dat vreo 20 de minute, in continuu. In perete si in creierasul meu mic. Evident ca mi-am luat ceva pe mine si m-am dus sa bat si eu, in usa dansului. A venit la usa mirat, cum ca cine-l deranjeaza la ora asta. Eu, cu nervii pe moturi, am reusit sa fiu destul de calma si i-am explicat ca, orice motiv ar avea, nu se poate sa bata cuie in pereti la ora aia. Raspunsul m-a lasat fara replica: “Pai eu credeam ca toata lumea doarme si nu deranjez pe nimeni daca imi montez un dulap in bucatarie”. N-am stiut ce sa-i raspund si m-a apucat un ras isteric. I-am zis noapte buna si m-am dus la mine acasa, incercand sa adorm desi bocaniturile se auzeau in continuare. La un moment dat, un ” te bag in p… ma-tii” racnit din suflet, l-a potolit. Cateodata e bine sa ai pereti din nisip, te faci inteles rapid :))

Imi deschid eu azi messengerul, si gasesc acolo urmatorul mesaj:

“buna seara…imi cer scuze daca deranjez…am gasit id-ul pe blogul tau…si iti scriu pentru a-ti multumi.Unul din posturile tale mi-a salvat relatia de cuplu o seara buna si multumesc inca o data.”

Si eu as vrea ca persoana care mi-a scris sa stie ca eu ii multumesc, din suflet, pentru ca m-a facut sa ma simt atat de importanta pentru cineva. Si ca nu e degeaba tot ce scriu aici…

Daca e adevarat sau nu, asta e mai putin important. Multa fericire, cititorule

Azi am o zi criminala. Ziua de azi este, firesc, o urmare a serii de ieri. Dupa ce am ajuns de la munca, destul de tarziu, in fata usii am constatat ca iar m-am incuiat pe dinafara, inchisesem usa de dimineata fara sa-mi iau cheile. Dumnezei, altari, tot tacamul… Fac rost de cheie, ma intorc acasa si decid ca trebuie sa pun haine la spalat. Proasta idee, pentru o zi in care totul mi-a mers prost. Am pus hainele in masina, am programat-o, am pornit-o si mi-am vazut de treaba (adica m-am pus la tv). La o vreme am auzit eu un zgomot ce parea a fi susur cristalin de apa care cade pe gresie. La baie, o mica surpriza: era plin de apa pe jos, uitasem sa pun furtunul la scurgere. Norocul meu (da, mai am si asa ceva din cand in cand) este ca stau la parter si n-am inundat pe nimeni. Strang eu apa injurand amarnic printre dinti, ma pun din nou la tv, masina de spalat termina treaba, merg sa iau hainele sa le intind si imi arunc privirea pe tavan: vecinul de deasupra probabil ca facuse aceeasi chestie ca si mine, altfel nu-mi explicam picurii de apa care se prelingeau pe peretele meu. Injur din nou, ma imbrac, si fugutza la vecinu’. Vecin care, calm, imi spune ca i s-a spart o teava in baie si ca n-are ce face pana maine dimineata si o sa inchida apa pe toata coloana. Si o sa si repare ce a stricat, dar mai incolo, ca acum nu are bani. No si ce sa-i fi facut omului, sa-l omor?

Si uite asa, din surplus de apa, pe gresie, pe tavan, pe pereti, am ajuns sa nu mai am nici un strop de apa pe nicaieri.

PS: apa n-am nici la birou, tocmai ce-a dat pe afara, cica s-a infundat scurgerea si trebe oprita pana se remediaza problema. Oare voi ajunge si eu sa fac un dus azi?

Mda, motive de sters cateva zile cu buretele, pentru ca:

- am fost batuta la cap de toata lumea cum ca muncesc prea mult;
- am facut nenumarate drumuri intre Arad si Timisoara, pana am invatat toti copacii de pe marginea drumului; le-am dat si nume si ii salut de cate ori trec pe langa ei;
- am asistat la perchezitionarea tuturor celor care intrau in Club Moskeea din Arad; ce naiba, chiar atatia interlopi sa fie in orasul ala?
- am intalnit un idiot care isi zice area sales manager, de o aroganta cumplita; care stie absolut TOT ce se poate face in implementarea unui produs nou pe piata; si da sfaturi; nu-i bai, l-am linistit din doua fraze;
- m-a dezamagit un prieten; acu asta e, se mai intampla si de astea; dar trebuie sa recunosc ca m-a durut putin mai mult decat credeam;
- am descoperit ca masinuta mea nu-i chiar atat de buna la drum lung; oare ar trebui s-o duc la doctor?
- a nins si eu n-am cauciucuri de iarna;
- am dormit doua ore sambata noaptea si aproape deloc azi-noapte; din motive de oftat intr-una.

A fost, totusi, o parte placuta: spectacolul Showtime din Bunker. Baietii astia sunt tot mai buni si le multumesc pentru o ora si jumatate de ras cu lacrimi.

Sper ca doar weekendul meu a fost nasol.
-

Eram in Timisoara de cateva zile si deja nu-mi mai gaseam locul. Vroiam sa muncesc, sa ma simt utila, sa nu mai stau pe capul prietenilor mei. Eram un om fara trecut si fara viitor, vedeam un zid si in spatele meu si in fata mea. Cat am plans in zilele alea, nu cred ca am plans adunand toate lacrimile vietii mele. Poate ca de aia acum nu mai plang deloc. more…

Da, prietena mea de suflet vroia sa ma salveze din nebunia pe care singura mi-o creasem: alcool, cluburi, munca multa. Nici eu nu stiam cat o sa mai rezist, iar ea ma chema necontenit la Timisoara. Aveam nevoie de un sprijin, de un om care sa ma scoata din mocirla, simteam nevoia unui suflet langa mine, ultimul an de casnicie si golul de dupa divort imi erau de ajuns si nu mai vroiam sa fiu singura. Asa ca, pentru a doua oara in viata mea, m-am indragostit de un barbat puternic si sigur pe el. more…

Si cum ziceam in postul anterior, iubitul meu se vedea pus in situatia de a-si infrunta oarecum trecutul, de a accepta in sanul familiei femeia care nu cu mult timp in urma ar fi trebuit sa-i devina sotie. Nu mai trebuie sa spun cum ma simteam eu, parca-mi cazuse cerul in cap, mi-era teama de trecut, prezent si viitor in egala masura. Cine a iubit vreodata, stie la ce ma refer. N-am prea avut incotro, a trebuit sa-mi ascund undeva intr-un colt gandurile marsave pe care le nutream in prezenta domnisoarei in cauza si sa ma comport cat de civilizat pot. Am si reusit, in ciuda faptului ca, de cate ori ne intalneam in familie plutea un fel de jena prin aer de stateau toti cu capul in jos. Eu nu, n-aveam de ce. more…

Pentru ca starea generala ciudata nu vrea sa ma paraseasca, pentru ca la postul anterior am primit cateva comentarii care mi-au adus bucurie, as vrea sa povestesc cititorilor mei (si prietenilor, pentru ca sunt cativa care ma citesc) de unde am eu incrancenarea asta cateodata dusa pana la absurd. Ca si asa se poarta dezvaluirile despre viata bloggerilor. more…

Simteam nevoia sa ma plang putin. Am mai incercat azi o data, dar nu mi-a mers, persoana careia m-am gandit sa ma confesez avea alte probleme.

Deci, sa ma plang: e ora 23 si eu sunt la munca. Aud meciul in fundal si lucrez la mapa de marketing ce trebuie prezentata maine, la sedinta de la ora 15. Ah, abia am inceput sa lucrez la ea, deci poate ca o sa fac noapte alba. Sau nu. Stiu ca ar trebui sa lucrez in loc sa scriu pe blog, dar orice om simte nevoia de o pauza. Steaua ma enerveaza ca nu joaca nimic. Mi-e foame. Somn. Lene. Imi simt ochii plini de nisip (si cred ca asta e o vaga senzatie fata de ceea ce o sa simt dimineata cand ma voi trezi).

Si, cu toate astea…gata cu plangareala, ma intorc la munca. Noapte buna, copii!

Ieri am avut treaba pe la Arad, unde m-am intalnit si cu Veve, iar seara pe la 8 si ceva am plecat inapoi spre Timisoara.

Toate bune si frumoase, am ajuns in oras, ma intalnesc cu un prieten cu care trebuia sa discut neshte treburi si ne indreptam spre un barulet din apropierea casei mele. La un moment dat, cand ma pregateam sa parchez, in spatele meu vad masina de politie care imi facea semn sa trag pe dreapta. M-am conformat, a venit ajentu’, s-a prezentat si mi-a cerut actele. Masina pe care o conduc e a firmei si are inca numere rosii. Se pare ca autorizatia de circulatie era expirata, ca si numerele de altfel. Eu stiam treaba asta, insa seful de parc auto al firmei a spus ca e ok sa circuli asa, pentru ca mai nou primaria Timisoara a permis sa se circule cu numere rosii timp de 3 luni. Insa si alea trebuie schimbate din luna in luna. Ce n-am stiut e ca treaba asta cu numerele e caz penal. more…