“Am 29 de ani. Sunt casatorita cu un barbat minunat si impreuna avem un baietel de un an si jumatate. Il iubesc mai mult decat imi iubesc viata. Viata care n-a contat pentru mine, decat ca sa-i fac lui, copilului meu, bine.

Pana acum n-am facut altceva decat sa muncesc si sa incerc sa ma bucur de tot ce ma inconjoara. Cand eram in a patra luna de sarcina, am ajuns la spital, cu colica renala. Aveam cateva pietre care imi impiedicau un rinichi sa functioneze normal. Cu dureri si probleme, am reusit sa duc sarcina la bun sfarsit, desi doctorii erau destul de sceptici si, intre timp, rinichiul era total nefunctional. Am nascut baietelul, am facut si operatia mult asteptata, dar la cateva luni dupa aceea m-am trezit, din senin, cu o tromboflebita care aproape mi-a curmat viata. Tratamente, chinuri, stress..am trecut si peste asta. In primavara acestui an mi-am descoperit un chist la san care mi-a dat peste cap intreaga existenta. Am asteptat biopsia de dupa operatie cu sufletul la gura. Rezultatul a fost negativ: nu era tumora, era doat lapte calcifiat din cauza intreruperii lactatiei.

Am crezut ca am scapat de probleme. Mi-am reluat munca mai cu sarg decat o facusem pana acum, am dedicat tot mai putin timp familiei si prietenilor, m-am concentrat pe cariera mea, care inflorea.

Azi am fost din nou la un test de rutina. Mi-au descoperit o tumora la celalalt san. Dintr-o data, munca nu mai pare atat de importanta. Orele petrecute departe de familie mi se par acum mult prea multe. Ma voi opera din nou, voi astepta rezultatele altei biopsii, sperand ca nu e nimic grav.”

Concluzia? Nu asteptati sa va doara ceva. Mergeti la doctor, doamnelor. Controlati-va sanii, faceti o mamografie pe an. Petreceti timp cu cei dragi, lasati munca in exces. Timpul nu se intoarce la voi.

Cand incepi sa tii cont de ceea ce spune lumea despre tine? Cand incepe sa-ti pese de felul in care esti perceput de cei din jur? Ma intreb daca exista un moment in viata fiecaruia in care devenim constienti de imaginea pe care o oferim celorlalti.

Eu ma intreb adeseori cum ma vad ceilalti, desi niciodata nu mi-a pasat cu adevarat de parerile lor cu privire la felul in care ar trebui sa procedez in anumite situatii. Imi amintesc ca, de cand eram mititica, putin imi pasa de ce-o sa zica unul si altul daca ma imbrac in vreun fel, daca spun gluma aia sau daca fac vreo boacana. Insa probabil ca de putine ori am facut ceva urat, rau sau fortat, pentru ca n-am avut parte de prea multe critici sau admonestari din partea prietenilor. Mistourile nu se pun, am o gramada de prieteni care imi spun ce au de spus prin glume si in felul asta fac critica mai dulce (si constructiva, totodata).

Dar acum se intampla o chestie ciudata in viata mea, care o sa dea nastere la critici, admonestari, suspiciuni de nebunie o sa planeze asupra capului meu si asa mai departe. Si mi-e putin teama de reactiile celor din jur, a celor de care imi pasa. Si mi-ar fi de folos experientele unor oameni care, la un moment dat din viata lor, au facut o chestie tabu…

Prea multa nebunie in ultimele zile. Am fost plecata la Sibiu la nunta, m-am intors doar ca sa plec din nou 2 zile, apoi munca pe paine si paine cu munca si sfarsitul de saptamana a culminat cu doua nunti in aceeasi zi, prilej cu care am reusit sa ajung la apogeul starilor de nervi din ultima perioada.

more…

Eu stau “Invisible” pe messenger de o gramada de vreme. E deschis toata ziua, dar am de lucru, asa ca nu prea am vreme de stat la taclale (dar imi fac timp sa scriu pe blog ). Toti prietenii mei s-au obisnuit cu asta, asa ca invizibilitatea mea nu mai afecteaza prea multa lume, daca au ceva de zis imi zic, iar eu, daca am timp raspund, daca nu - nu. Mi se cam rupe de comentariile tuturor care ma iau la misto ca ma ascund, nu l-am bagat in seama nici pe fostul meu sef care ma certa intr-una ca nu stau online, cu link catre site-ul firmei..mda, ce sa-ti spun… Veve ma iarta cand nu-i mai raspund cateodata, stie ca-s ocupata si ma intelege, la fel si majoritatea celor pe care ii consider prieteni. In plus, deja nu mai e un secret pentru nimeni ca au aparut tot felul de programele care iti arata daca cineva este online, dar nu vrea sa se arate. Oricum nu le inteleg utilitatea, alegerile fiecaruia trebuie respectate, daca a ales sa stea ascuns, o fi avand omu’ un motiv.
Ceea ce nu inteleg eu este de ce aleg unii optiunea de a aparea “offline” doar pentru unii oameni din lista. Frate, nu-i vrei, da’ nu te obliga nimeni sa-i tii acolo. Da-le un ignore, scoate-i din lista, fa ceva in sensul asta, dar nu te comporta ca si cand ai avea ceva de ascuns..ma rog, cred ca fiecare are mentalitate proprie si mod diferit de a actiona. Pana una alta, sunt “invisible”pe messenger, astept sa ma contactati
PS: Acest post a fost scris pentru amicul meu care a uitat ca, din cand in cand, mai folosesc si celalalt id de mess