Nu, nu-i vorba de mine. Viata mea e ok, nici foarte buna, nici foarte proasta. Macar sunt fericita. Sau ma indrept in directia aia. Dar, sa revenim.

Am o prietena. De fapt, e mai mult o cunostinta, dar avand in vedere ca amandoua suntem bune prietene cu o alta, ne mai intalnim, accidental. E o femeie trecuta putin de 30 de ani, frumoasa, inteligenta, cu ceva afacere care ii merge nici bine, nici rau, dar e ceva din care se intretine si nu duce chiar o viata rea. A avut o relatie cu un tip relativ misto, relatie care s-a terminat acum vreo luna si ceva, dupa ce el a pocnit-o. No, de aici incepe drama.

Ea e psiholog, se presupune ca ar trebui sa stie ca barbatul care a lovit o data o femeie, nu se va limita doar la acea singura data. Cu toate astea, incepe sa-i gaseasca justificari pentru faptul ca si-a iesit din fire si a lovit-o: “la chestiile pe care i le-am spus, ar fi trebuit sa fie Iisus Christos sa nu se enerveze”. Da, ok, toata lumea se enerveaza, dar nu toti au in ei gena aia care ii indeamna la violenta.

Problemele din mintea ei, singura fiind, se accentueaza. Isi doreste foarte mult un copil si o familie si a ajuns la acel moment din viata in care simte cum ticaie ceasul biologic si face calcule: daca acum am 31 de ani, mai dureaza cel putin un an pana imi gasesc pe cineva care sa-mi placa, inca niste ani pana cand imi dau seama daca ne potrivim, dar poate nu-mi gasesc pe cineva din prima, si tot incerc pana ajung la 35 de ani, poate mai mult si o sa fac un copil la 40…etc s.a.m.d.Si din toate motivele astea, ea a dedus ca mai bine ar fi sa se impace cu fostul, ca macar pe el il cunoaste, doar ca si-ar dori ca el sa lupte mai mult ca ea sa vina inapoi.

Trist. Pentru ca nu vrea sa isi ia viata in maini si sa se bucure de tot ceea ce e frumos la varsta asta, cand maturitatea emotionala e la apogeu, cand tineretea nu mai inseamna infantilism si cand se presupune ca stii ce vrei de la viata. Ca doar nu mai suntem la 1900, cand 30 de ani insemnau aproape mort si aveai deja cam 3-4 copii pe care sa-i speli si sa-i hranesti toata ziua.

Asta nu inteleg eu: de ce unele femei inca traiesc cu gandul ca 35 de ani e o varsta nepotrivita pentru a fi mama; de ce unele femei considera ca, daca se despart de cineva in jurul varstei de 30 de ani, viata lor s-a sfarsit. Apai sa ma credeti pe cuvant ca nu-i asa. Io nu cred ca m-am simtit vreodata mai bine in pielea mea decat acum si viata e din ce in ce mai frumoasa. N-am un copil, inca, n-am un om langa care sa-mi petrec restul vietii, inca, dar toate acestea vor veni exact la momentul potrivit, atunci cand voi fi pregatita pentru toate astea.

Mi-as dori ca prietena asta a mea sa lase totul balta si sa vina in Timisoara, sa o ia de la capat. E cel mai bun loc in care s-o iei de la capat. Eu stiu cel mai bine

Pornind de la comentariul unei cititoare, care doreste cateva lamuriri la articolul despre inselat si metodele de abordare, am decis sa-i raspund intr-un post separat.

Eu cred ca nevoia de independenta se aplica ambelor persoane in relatie. Insa diferentele fundamentale de gandire ne fac sa reactionam diferit la tentatii. Sunt extrem de putini barbati pe lumea asta care refuza o partida de sex, atunci cand o femeie se ofera pe tava. Pe de alta parte, sunt extrem de putine femei care se lasa prada tentatiei atunci cand un barbat se aseaza la picioarele lor. Pentru asta, eu mi-am creat o explicatie simpla, pornind de la simpla anatomie a barbatului vs. cea a femeii: ca sa insele, femeile primesc ceva in ele, pe cand barbatii folosesc o chestie relativ atasata de corpul lor. Stiu, pare copilaresc, dar poate ca anatomia noastra conteaza mai mult decat ne place noua sa credem.

Nu sunt adepta ideii ca o femeie care face sex cu multi barbati e curva, iar barbatul care face sex cu multe femei e un macho. Ma irita chestia asta la culme si sunt de parere ca fiecare face ce vrea cu corpul lui. Insa. Atunci cand femeia inseala, intr-o relatie fiind, e clar ca in acea relatie ceva nu functioneaza cum trebuie, pe cand barbatul inseala instinctual, prin sex pur, fara implicatii sentimentale. Daca ar fi sa facem o statistica, am vedea ca sotii care si-au parasit nevestele pentru amante sunt in procent infim fata de femeile care si-au parasit sotii pentru amanti.

Cum am spus si in acel articol, sunt fidela de felul meu. Asta nu inseamna ca nu ma pastrez cu picioarele pe pamant si nu sunt constienta de faptul ca oricand as putea sa fiu si eu calcata de microbul “indragostirii”, chiar intr-o relatie fiind. Mi sa mai intamplat, insa eu am ales calea cea mai simpla: m-am dus la partenerul meu de atunci si i-am marturisit ca sunt atrasa de altcineva; asta nu din cauza ca sunt “imaculata”, ci din dorinta de a nu strica tot ceea ce facusem pana atunci. Discutia mi-a facut bine si relatia mea a devenit si mai solida.

Nu ma intelegeti gresit. NU sunt de acord ca omul de langa mine sa ma insele, nu ma simt bine daca el merge in alta parte. As prefera sa fie deschis si sa imi comunice din ce cauza ar alege sa mearga la alta. Cat despre femeile care fac asta, intr-o relatie fiind…nu stiu, cred ca dezgust e cel mai potrivit cuvant. Cum am spus, fiecare e liber sa faca ce doreste cu propriul corp, insa, in primul rand trebuie sa aratam respect fata de celalalt, iar asta nu se arata mintindu-ti partenerul.

De ce aleg unii oameni sa minta…nu stiu. E ca si cum cel care minte face o alegere in locul celui mintit. Adica, nu-mi spui adevarul, deci, nu ma lasi sa aleg daca sa traiesc stiind adevarul asta si continuand sau aleg sa pun punct. Pentru ca, pana la urma, despre asta este vorba: despre alegeri. Alege sa spui adevarul si accepta consecintele. Pentru ca daca minti si se afla, consecinta e una singura.

PS: unei anumite doamne, care face asta, de la Zaraza, numai respect

PS2: multumesc, Duchess, pentru comentariu si idee.

*la ora la care voi cititi acest post, eu sunt plecata in delegatie, asta insemnand ca nu voi putea raspunde prea curand la comentarii.

Imi sta de mult in minte ideea asta, despre ceea ce inseamna a insela cu adevarat intr-o relatie si care ar fi implicatiile.

Eu sunt o persoana fidela sau, cel putin, asa imi place sa ma consider. Daca relatia mea merge bine, nu vad de ce as incerca sa caut adrenalina/senzatii in alte parti, oricate tentatii as avea. Da, imi place sa flirtez, poate in felul asta imi mai confirm, din cand in cand, feminitatea si faptul ca inca pot sa fiu atragatoare.

Ce inseamna de fapt “a insela”? Pentru ca notiunea asta are conotatii diferite in mintea fiecaruia si am intalnit oameni pentru care chiar si o privire aruncata in fuga spre altcineva inseamna tradare. Pentru altii, termenul e mult mai larg si merge chiar pana la a tolera sexul in afara relatiei.

Poate ca ar fi mai simplu daca i-as explica intelesul din punctul meu de vedere. Fiind un om cu mintea deschisa, nu ma panichez la flirtul jumatatii mele cu o alta prezenta feminina; nici cand aceasta jumatate iese cu alta la cafea. Pot sa merg atat de departe incat sa spun ca fiecare e liber sa faca ce vrea, iar daca chiar simte nevoia sa incerce o mica diversitate, poate s-o faca (ho, nu dati cu pietre, sunt de parere ca numai lebedele sunt monogame; si pinguinii). Atata timp cat relatia noastra nu e afectata de ceea ce face el, nu am o problema cu asta.

Daaar, inainte sa spuneti ca sunt femeia perfecta, trebuie sa va avertizez ca sunt foarte stricta asupra conditiilor impuse. Nu-mi doresc sa aflu ce se intampla, imi doresc atata respect de la partenerul meu incat sa faca toate lucrurile astea cu mare discretie. Nu doresc explicatii pentru timpul petrecut fara mine, nu verific telefoane, nu stau cu gura sa il bat la cap cu diverse chestii de neincredere. Insa urasc sa fiu mintita. De fapt, urasc sa aflu ca am fost mintita, iar daca el doreste sa “plimbe” niste domnisoare, sa fie atat de inteligent incat sa-si croiasca minciuna in asa fel incat io sa nu aflu niciodata.

Eu cred ca adevaratul inselat se face cu sufletul. Daca sunt chestii fizice, nascute din curiozitate sau din simplul motiv ca barbatii au o alt fel de constitutie, pot sa spun cu mana pe inima ca nu sunt deranjata de chestiile astea.

Da’ fa-o cu cap, frate. Ca altfel, o sa te trezesti intr-o buna zi ca nu mai sunt langa tine si apoi te intrebi ce naiba ai facut, ca toate erau minunate ieri. Si nici flotarile in limba nu ma mai aduc inapoi.